Dupa ceva timp, adica aproximativ o luna m-am hotarat ca e cazul sa revin...din pacate in postul acesta nu o sa scriu decat despre o particica din inima mea care a inghetat, din pacate nu am avut curaj pana acum sa o fac (sa scriu). De cand nu am mai scris despre chestii de genul acesta...mi se pare ca a trecut o vesnicie, pentru ca pentru mine acum trece mai greu si nu mai sunt receptiv la nevoile/dorintele oamenilor ca pana acum ceva timp in urma. Am devenit mai egoist pentru ca pana la urma am realizat ca a venit si vremea mea, vremea in care sa fiu eu cu mine insumi, o vreme sa imi pun gandurile in ordine, sa ma ridic de acolo de jos unde am fost aruncat cu sau fara buna stiinta, sa ma scutur si sa incerc din rasputeri sa merg mai departe...acolo departe unde trebuie si stiu ca intr-o zi voi ajunge chiar daca drumul ca orice cale ascendenta e plin de hopuri si de incercari.
Au trecut trei ani si cateva luni
Au trecut trei ani si cateva luni...timp in care am colectionat si am pus la pastrare amintiri, majoritatea placute dar si o serie de dezamagiri care puse in balanta uneori, in momente de durere, cantaresc mai mult decat acele crampeie de "adevar" pe care pretindem ca le aflam la un moment dat. Nu voi reusi niciodata sa inteleg comportamentul oamenilor si mai ales al femeilor dar totusi am ajuns la o concluzie si anume: nu sunt nici primul si probabil nici ultimul om care incearca sa patrunda in mintea unei femei si care reuseste sa iasa de acolo mai "sifonat" decat de obicei...asa ca din partea mea....nu mai exista speranta ca cineva sa afle ce ascunde mintea lor...
Timpul zboara atunci cand ai sau cel putin crezi ca ai pe cineva alaturi care sa te asculte, sa te imbarbateze cand ai nevoie, sa fie langa tine im momentele cand ajungi la disperare sau cand in noptile lungi ai nevoie de o vorba buna... In fine...toate astea se naruie foarte repede atunci cand egoul primeaza iar cand o actiune gresita duce la daramarea unui posibil viitor construit pe un morman de iluzii marete si foarte exagerate. Timpul mi-a aratat ca este total gresit sa crezi in himere, in ceva ce nu exista, ceva care nu merita nici macar sa fie luat in calcul.
In consecinta, nu merita sa iti petreci o parte din viata cu cineva care nu e dispus sa faca acelasi lucru. Aici nu mai e vorba de o relatie...e o iluzie.
Intr-un sfarsit raman amintirile frumoase, zilele de viata adevarata cand alaturi de persoana iubita radea cerul pentru amandoi. Acum e iarna si afara si in suflet iar realitatea ne ajuta sa trecem peste frigul atat interior cat si exterior. Este normal ca sufletul sa aiba de suferit pentru ca atat timp nu se poate sterge cu un burete ca si cum ar fi creta pe tabla de la scoala. Cel mai dureros este atunci cand cel de alaturi iti intoarce spatele si te gasesti singur intr-o relatie care la un moment dat datorita racelii iti dai seama ca nu mai are nici un viitor.
Nu stiu de ce dar parca m-am trezit dintr-un somn, dintr-un vis care spre sfarsit se transformase intr-un cosmar rece, cateodata dand senzatia de raceala de piatra... Dar cam gata cu real lifeul pe ziua de azi...Astept commenturi de la voi pe tema generala nu pe o relatie in particular...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu