Aberatii... despre mine...

                                Sincer sa fiu anul acesta mi-am promis sa ma ocup de mici lucruri pe care le-am cam neglijat in ultimul timp… si cand spun ultimul timp ma refer la ani…nu saptamani, luni sau zile; unele chestii mai importante altele mai putin importante dar fiecare cu o oarecare insemnatate pentru mine. Printre acele chestii este si blogul acesta, locul unde aberez eu de obicei, locul unde imi pot expune in cuvinte sentimentele si trairile care ma framanta la un moment dat…
                            Nu cred ca se poate cineva lauda cu faptul ca se poate ocupa de toate lucrurile in acelasi timp sau chiar si lundu-le pe rand… In fond ziua are numai 24 de ore iar aproape jumatate dintre ele ni le petrecem pe la serviciu. Asa cum cineva foarte drag mie spune: “Nu am timp…pana la 01 martie…”. Stiu, suna cam fatilic data de 01 martie ca fiind un deadline ce trebuie respectat… E constienta ca viata nu se opreste acolo si nici nu incepe dezastrul cu aceasta data dar… Pana acum ceva timp asa spuneam si eu: “Nu am timp…” 
                         Aproape intotdeauna m-am bazat pe instinctele mele si credeti-ma ca NICIODATA nu am avut nimic de pierdut, dimpotriva s-a intamplat o singura data sa ma iau dupa inima si atunci am pierdut tot.
                        Sunt adeptul solutiilor radicale ce fac suferinta scurta pe oricare plan…pentru ca eu cred ca aceste chestii trebuie tratate ca niste boli… niste boli a caror solutie de tratament este operatia pentru a putea continua sa traiesti cat mai “sanatos” posibil… nu renteaza sa prelungesti agonia… belive me….
                      Ca sa te simti implinit, din punctul meu de vedere, trebuie sa fie un echilibru intre viata profesionala si cea personala… Sincer sa fiu, de ceva timp, defapt de mult timp... am inceput sa cunosc si eu acest sentiment… e placut si da o stare de bine per total.  E mare lucru sa gasesti pe cineva care iti acorda atentia ei/lui neconditionat, care te asculta cand ai ceva de spus, care atunci cand iti e mai greu sta langa tine si te imbarbateaza fara sa puna prea multe intrebari si fara sa iti critice fiecare miscare pe care o faci, care in noptile reci si lungi de iarna cand te simti mai singur iti spune o vorba buna pentru a-ti ridica moralul.
                      Nu ma intereseaza ce fac altii ca sa fie fericiti si aici ma refer la alte cupluri, stiu doar ca atunci cand este nevoie va fi acolo si acelasi lucru este valabil si pentru mine pentru ca si eu voi fi acolo... ori de cate ori va fi nevoie.

In incheiere vreau sa va propun o piesa care mie mi-a placut si imi place inca mult..... Gloria Gaynor – I will survive… Enjoy

Aberatii

Este expresiv de ciudat ca avem, de cele mai multe ori, atâta vreme pentru ura, când viata noastră nu-i decât o picătura umila, intre acest moment si celalalt ….
Si nu este oare neînţeles de trist ca nu privim la cer mai des ?!…….
Ca nu culegem flori ?!…..
Ca nu zâmbim ?!…..
Noi, cei de aici, care … atât de des murim !! …..
De ce închidem ochii când dormim ?! ….
De ce închidem ochii când visam ?! ……..
De ce închidem ochii când sărutam ?! ……..
Oare pentru ca cele mai preţioase lucruri nu se pot vedea cu ochiul liber ?! ……
As vrea, de multe ori, sa iubesc oceanul, dar oceanul nu iubeşte. As vrea, poate, sa iubesc pamantul, dar pamantul este rece si plin de întuneric. Atunci, văzând toate astea, am vrut sa iubesc oamenii, dar oamenii nu s-au lăsat iubiţi si au plătit frumosul din mine cu uratul din ei !! ……Si, pentru ca trebuia sa iubesc si eu pe cineva, atunci, in acel moment de răscruce de drumuri, am decis sa devin un Narcis al iubirii de sine !!

No me ames...

Sincer sa fiu nu aveam absolut nici un chef sa mai scriu un post azi probabil si din cauza faptului ca ma simt foarte obosit....VREAU CONCEDIU...in puii mei!!!!!!!...Da... Dupa cum spuneam nu aveam nici un chef sa scriu ceva azi dar scotocind prin compul meu am dat peste melodie care pentru mine a reprezentat ceva atunci, la momentul aparitiei si inca mai inseamna multe chestii... E un lucru foarte potrivit si o declaratie foarte adevarata sau daca nu adevarata e una care mi se potriveste mie...:))... Glumesc... Probabil din cauza stresului de la serviciu, asta inseamna oare ca ma duc la vale si o sa ajung la ospiciu?... Nu cred, sunt destul de puternic sa ma amuz pe tema asta. Patetic post, stiu, nu mai conteaza. NO ME AMES....Enjoy

Si piesa mea favorita....pentru ca I only feel alive when I dream at night...when I dream of you......listen what the lyrics say....

Just smile...

Este asa de simplu si totusi asa de complicat, un zambet poate face multe, un zambet nu reuseste neaparat sa arate fidel starea de spirit pe care o ai in momentul respectiv dar poate induce asupra ta o altfel de parere a celor din jur... Un zambet poate face ziua mai buna, poate face sa ai sort de izbanda atunci cand nici nu te astepti.... Nu conteaza ca lumea din jur e plina de invidiosi incompetenti care cred ca totul li se cuvine lor... So, chill out...
Anul asta din pacate nu am apucat sa imi iau concediu, probabil si de asta .....

Cu toate ca in sufletul tau nu te simti ca si cum ar trebui sa zambesti prinde bine un zambet atunci cand trebuie....

Lucruri simple

Asa e cel mai bine...lucruri simple , cel putin deocamdata asta imi doresc si asta vreau sa vad numai lucruri simple... Enjoy Horia Brenciu

Nu shtiam ca suna asa de bine ... dar se pare ca e in ton cu starea mea de spirit si nu mai e asa de departe .... septembrie....hahahaha...ma recunosc in cateva pasaje, linistea toamnei, conversatiile lungi....

Am uitat parfumul tau.... de vara ... doar o poza se mai agata in zadar intr-o rama de doi lei...:))...that's ok.... vom scapa si de asta...

Life is good

Alaltaieri, o persoana foarte draga mie...defapt iubita mea a reusit in sfarsit sa imi arate o melodie pe care ea o tot lauda de ceva vreme despre a carei exstenta eu unul nu stiam sau poate auzisem dar nu am bagat de seama.

Probabil e mai bine ca nu imi aduceam aminte de Sade pentru ca asa mi s-a starnit curiozitatea si am cautat pe net cateva piese ale ei...si am dat peste urmatoarea ei melodie ceva mai cunosuta:

A fost o surpriza pentru mine pentru ca imi place genul acesta de muzica... Sper din toata inima sa va faca placere si voua sa le ascultati. Voi ce credeti?

Enjoy....

Aberatii... despre mine...

Sincer sa fiu anul acesta mi-am promis sa ma ocup de mici lucruri pe care le-am cam neglijat in ultimul timp… si cand spun ultimul timp ma refer la ani…nu saptamani, luni sau zile; unele chestii mai importante altele mai putin importante dar fiecare cu o oarecare insemnatate pentru mine. Printre acele chestii este si blogul acesta, locul unde aberez eu de obicei, locul unde imi pot expune in cuvinte sentimentele si trairile care ma framanta la un moment dat…
Nu cred ca se poate cineva lauda cu faptul ca se poate ocupa de toate lucrurile in acelasi timp sau chiar si lundu-le pe rand… In fond ziua are numai 24 de ore iar aproape jumatate dintre ele ni le petrecem pe la serviciu. Asa cum cineva foarte drag mie spune: “Nu am timp…pana la 01 martie…”. Stiu, suna cam fatilic data de 01 martie ca fiind un deadline ce trebuie respectat… E constienta ca viata nu se opreste acolo si nici nu incepe dezastrul cu aceasta data dar… Pana acum ceva timp asa spuneam si eu: “Nu am timp…” dar odata cu trecerea timpului am invatat un lucru si anume ca daca vrei cu adevarat ceva trebuie sa lupti pentru a avea acel lucru, in momentul in care renunti e ca si cum nu ai facut nimic, ca si cum degeaba ai mai participat la “intrecere”. Si cum eu nu sunt unul dintre acele persoane care sa se lase asa cu una cu doua… din fire sunt un luptator , cu toate acestea eu cred ca stiu cand este timpul sa ma opresc sau sa merg mai departe. Aproape intotdeauna m-am bazat pe instinctele mele si credeti-ma ca NICIODATA nu am avut nimic de pierdut, dimpotriva s-a intamplat o singura data sa ma iau dupa inima si atunci am pierdut tot.
Sunt adeptul solutiilor radicale ce fac suferinta scurta pe oricare plan…pentru ca eu cred ca aceste chestii trebuie tratate ca niste boli… niste boli a caror solutie de tratament este operatia pentru a putea continua sa traiesti cat mai “sanatos” posibil… nu renteaza sa prelungesti agonia… belive me….I should know…
Ca sa te simti implinit, din punctual meu de vedere, trebuie sa fie un echilibru intre viata profesionala si cea personala… Sincer sa fiu in ultimul timp am inceput sa cunosc si eu acest sentiment… e placut si da o stare de bine per total. Chiar daca pana acum din punct de vede professional totul era super ok pe plan sentimental nu se simtea nimic care sa duca la acel echilibru de care pomeneam mai sus. E mare lucru sa gasesti pe cineva care iti acorda atentia ei/lui neconditionat, care te asculta cand ai ceva de spus, care atunci cand iti e mai greu sta langa tine si te imbarbateaza fara sa puna prea multe intrebari si fara sa iti critice fiecare miscare pe care o faci, care in noptile reci si lungi de iarna cand te simti mai singur iti spune o vorba buna pentru a-ti ridica moralul. Sincer sa fiu nu am intalnit pe NIMENI care sa faca toate aceste lucruri pana acum aproximativ o luna… Credeam si eram obisnuit sa imi port singur de grija sa iau hotarari importante fara a cere “asistenta”… eram ca sa spun asa”singur impotriva tuturor”. Vorbesc despre chestiile astea la trecut pentru ca nu mai este cazul, au trecut iar , sincer, viitorul incepe sa arate din ce in ce mai bine…
Nu ma intereseaza ce fac altii ca sa fie fericiti si aici ma refer la alte cupluri, stiu doar ca ea, stie ea cine e….:*, e tot ce mi-am dorit si tot ceea ce aveam nevoie… Nu stiu ce va fi mai incolo, cert este ca acum imi este foarte bine iar acel echilibru intre planul professional si cel personal e foarte bine conturat…In incheiere vreau sa va propun o piesa care mie mi-a tinut “de cald” in zilele cand … a fost nevoie… Gloria Gaynor – I will survive…

Soarele

Astazi dupa multa vreme a aparut si soarele cu razele lui calde....Vine vara oare?....Hope so.... Ma incearca o senzatie de bucurie probabil datorita faptului ca de cateva luni nu am mai aflat ce inseamna sa il vedem pe cer, sa ne mangaie cu razele lui calde...cum spune o persoana foarte draga mie "lovely". Aparitia lui imi da o stare de bine si sincer parca apare si un pic mai mult chef de viata. Mi-am adus aminte de o piesa care mie mi-a placut mult la vremea ei dar sincer si acum imi place foarte mult asa ca va las sa va delectati cu ea....U2.... God, it has been a while...

Asadar hai la viata cu totii.... A trecut vremea amortelii de iarna....Enjoy...

Judecand...

Mi s-a intamplat de curand. O persoana cu care abia schimbasem cateva vorbe a tinut sa-mi spuna ca a reusit sa ma cunoasca atat de bine incat “vede prin mine”… asta, bineinteles, dupa ce m-a supus unui fel de mini-interogatoriu. Amuzat de absurdul situatiei, am incercat sa vad cum arata imaginea pe care si-o crease. Asa cum ma asteptam, nu semana deloc cu mine. Pur si simplu luase ceea ce spusesem si trecuse prin filtrul experientelor sale personale, se credea un fel de detinator al adevarului absolut. Genul de om pentru care daca verde insemna relaxare, orice alta asociere legata de aceasta culoare este fara indoiala gresita.

Cu toate ca vedeam nevoia acuta a acelei persoane de a avea totul etichetat si pus pe un raft, cu toate ca simteam anormalitatea acestei dorinte, nu ma puteam impiedica sa ma simt ca un fluture urmarit, prins si apoi omorat pentru a fi pus intr-un insectar.
Recunosc uneori acest comportament si la mine. Si la multi oameni din jurul meu. Ne luptam incrancenati ca sa devenim colectionari de fluturi, sa-i avem pe toti aliniati, cu un ac infipt in cap si o mica eticheta care sa le arate caracteristicile, si apoi ne plangem - ce goala, ce saraca, ce lipsita de frumusete este viata noastra fara flururii care zburau in jurul noastru veseli, fericiti, umpland viata noastra de farmec si culoare!
De ce nu-i putem admira pe ceilalti pur si simplu… asa cum sunt… de ce incercam sa-i controlam, sa-i judecam, sa-i etichetam? Imi aduc aminte de o poveste pe care am citit-o in urma cu ceva timp.
Era vorba despre un baietel care se nascuse fara maini, dar care era iubit de toti oamenii din satul lui, pentru ca le aducea soare in suflet cu bucuria lui de a trai. Intr-o zi s-a intamplat ca boierul locului sa ajunga la o slujba, si la iesirea din biserica l-a vazut pe baietel cum sarea deasupra unei baltoace aflate in fata locasului - inainte, inapoi, la stanga, la dreapta, ca intr-un joc copilaresc. Plin de suparare, l-a certat pe baietel pentru un asemenea gest lipsit de respect.
Plin de candoare, acesta i-a raspuns ca neavand maini, face si el semnul crucii la iesirea din biserica asa cum poate, adica sarind dupa cum l-a vazut boierul. Spune povestea ca… in acel moment din baltoaca aflata in fata bisericii a crescut un crin desavarsit, si toata suflarea de oameni care ieseau de la slujba a inmarmurit in fata acelei minuni.
A lasa crinii sa infloreasca… o metafora superba pentru a incerca sa intelegem ca fiecare om este unic. In ce masura avem puterea de a-i accepta pe ceilati asa cum sunt? Ma gandesc ca asta tine de cat de impacati suntem cu noi insine.
Imi amintesc ca un mare intelept, vorbind despre neputinta oamenilor de a se accepta unii pe altii asa cum sunt, spunea:
“Inceteaza cu critica si cu judecarea. Toate acestea se bazeaza pe lipsuri. Toate acestea se bazeaza pe teama de a nu fi iubit si de a nu fi recunoscut ca valoros/valoroasa. Si de ce au aceste modalitati iritante, de ce iti ignora nevoile si se concentreaza pe ale lor? Pentru ca ei sunt la fel ca si tine. Sunt plini de indoiala ca nu sunt intr-adevar valorosi. Sunt plini de teama ca vor esua in stradania lor si ca vor pierde iubirea de care au nevoie. Sunt pur si simplu oameni care fac exact ceea ce faci si tu, incercând sa obtina ceea ce au nevoie si fiind suparati si tematori pentru ca sunt înconjurati de oameni care fac la fel.”Oare cum s-ar schimba viata noastra daca, de cate ori am cunoaste un om, ne vom intreba: ”Colectionam fluturi sau lasam crinii sa infloreasca?”…

Love & Hate

Am observat un lucru la mine, un lucru esential si totusi nu cred ca e bine asa... De ce scriu numai cand ma simt nasol?.... De ce in toate posturile mele e vorba doar depre sentimente?... Cum se poate ca atunci cand in suflet simti o lupta cu demonii interiori sa rezolvi anumite probleme?.....De ce dragostea se presupune a dura 3 ani?
O sa incerc sa raspund la aceste intrebari in postul de fata si voi incerca sa fiu cat mai obiectiv cu putinta... Nimeni nu poate sa ma convinga ca dragostea dureaza fix trei ani....e o mare gogorita, o minciuna sfruntata pentru ca dragostea ori este si dureaza iar daca nu este atunci nu are ce dura. autori de carti care nu stiu ce aberatii sa mai scrie in timpul liber. Paradoxal este insa faptul ca unii fac bani din chestii de genul asta si incearca sa transmita si altor cititori starea lor de frustrare si neliniste. De ce oare?... Din cauza faptului ca fericirea i-a ocolit in drumul ei "triumfal" se apuca sa astearna niste randuri pe hartie care poate pentru un om cu sentimente normale nu au nici macar cea mai mica noima. Exista insa si reversul medaliei si anume faptul ca e posibil sa fi trecut si autorul prin faze de genul celora scrise/descrise in cartea lui...cine poate fi insensibil atunci cand e ranit?.... Cine poate trece cu vederea atunci cand e inselat? Cine poate spune ca nu doare cand isi da seama dupa un anumit numar de ani ca minciuna a fost cel mai bun prieten al sau in tot acest rastimp? Cum poti spune ca pur si simplu nu mai iubesti o persoana dupa 3 ani in care v-ati vazut aproape zi de zi? De ce trebuie ca in timp ce ea iti tranteste vestea cu despartitul sa iasa cu altul?... Atunci stai si iti spui in timp ce iti privesti in oglinda chipul pe care s-a mai adaugat un rid datorita falsei dureri care o da inima..."Ce-o fi vazut la ala/aia?" Se poate oare ca sa incerci sa fii cu cineva numai din ambitie? Cu ce drept iti spune dupa ce v-ati despartit..."Crede-ma stiu ce simti...Imi pare rau....". Aunci mai crezi pe cineva? PE CINE FRATE?.... Nu mai ai cu cine sa vorbesti sau chiar daca ai avea asta nu inseamna ca ai s-o si faci... Atunci ce e de facut? Te apuci, pui mana pe un pix si o bucata de hartie si incepi sa scrii....si scrii si dupa ce scrii iti mai vine sa scrii un pic....pana cand iti dai seama ca postul va fi prea mare si poate nu va avea nimeni rabdarea necesara sa il citeasca... Atunci te opresti si incerci sa il imparti in mai multe posturi consecutive sperand ca atunci cand termini de asternut gandurile si framantarile interioare sa iti regasesti acea liniste, acel echilibru sufletesc care de ceva timp te macina si nu te lasa nici macar sa respiri... Se spune ca speranta moare ultima... Ce te faci cand realizezi ca speranta e moarta de mult timp, ca ai fost minti, ca ti-au fost administrate in doze mici dar constante iluzii pe baza carora ti-ai cladit in minte si in suflet un vis? Mai ai puterea sa crezi in oameni? Incepe atunci sa fie preponderenta acea latura a omului care iti sopteste in suflet..."Ma, da prost ai mai fost... Daca ai simtit asta mai demult de ce dracu nu ai terminat-o la momentul respectiv?... Iti meriti soarta.... Ai fost luat de prost si tocmai de cine?.... De o pustoaica....o fata care e cu 4 ani mai mica decat tine...si care a reusit sa te faca din om neom... " In fine, dupa ce realizezi si rememorezi in minte "gargara" si minciunile ce ti-au fost servite pe tava atata timp, te ridici de jos, te scuturi, strangi din dinti si incerci sa pornesti mai departe pasind sfios la inceput si cu o oarecare teama cuibarita in inima....teama de a nu mai pati inca o data acelasi lucru...iti promiti sa nu mai lasi garda jos, sa fii mai precaut, sa cauti sa fii mai sceptic desi toate astea nu prea te caracterizeaza pentru ca esti om si nu robot. Incerci sa iti calculezi mereu pasii sa fii intotdeauna cu jumatate de secunda mai in fata. Da-mi voie sa iti spun ceva...."NU VEI REUSI" ... asta v-a tine ceva timp pana cand in viata ta va aparea altcineva alaturi de care simti ca plutesti pe un nor...
Dupa ce ai constientizat si ai gandit la rece si pe toate partile motivele pentru care cineva si-a batut joc de tine, deja incepe sa apara ura...ura fata de ea, ura fata de sentimente ce pana acum ceva timp erau firesti. Nimic nu iti mai e pe plac, nimeni nu iti mai intra in voie, devii mai exigent cu cei din jur si ii ranesti poate fara sa vrei prin gesturi si comportament care pentru tine sunt ceva firesc, ceva normal... Asa ca la un moment dat dupa intrebari mistuitoare intervine faza cea mai din urma si anume indiferenta. Nu iti mai pasa ce a mai spus, nu iti mai pasa ca la doua zile de cand tipa la tine au vazut-o prietenii plimbandu-se cu altul de mana, nu iti mai pasa ca ai investit, pe langa cele materiale care exista si trebuie sa recunoastem, sentimente si atunci o dai jos de pe piedestalul pe care nu s-a urcat singura si faci loc acolo pentru cineva care vei spera tu ca merita. Asadar totul are un inceput si un sfarsit, nimic nu e permanent dar sa afirmi ca dragostea dureaza trei ani si sa mai si dai crezare frustratilor care afirma asta....mie unul mi se pare mai mult decat deplasat. Probabil e doar o parere de-a me, un fix asa cum am fost "atentionat" ca am si altele.Si atunci cand iti dai seama ca toate in jurul tau iti aduc aminte de ceea ce a fost incepi si mai arunci o sapca, mai vinzi un plover....incercand sa "scapi" de orice urma ar pute sa iti mai aduca aminte cat de babalau ai fost si cum te-ai lasat calcat in picioare decine pana la urma, de o NIMENI cu pretentii. Poate intr-o zi toate se vor linisti si vor reveni la normal dar nici atunci nu vei reusi sa intelegi cu adevarat de ce.
In concluzie, aveti grija cine, cand si mi ales cui ii incredintati inima pentru ca in momentul in care una se spune fata in fata si alta se face, ca si actiune ma refer; atunci cand apare si minciuna dar si sentimentul deznadejdii....dezamagirea e mult prea mare. Atunci iti dai seama ca nu a meritat. Voi ce parere aveti?