Back again from...

Bine v-am regasit din nou dupa o pauza cam indelungata in care sincer ori am fost in pana de idei ori nu am avut nici un chef de scris pe blog dar mi-am propus sa incerc , pe cat posibil, sa am “grija” de blog ca sa nu se mai cunoasca in asa hal ca l-am neglijat.
A trecut ceva timp de cand nu am mai postat nimic si in toata acesta vreme am incercat sa imi ocup timpul cu altceva pentru ca pentru mine blogul asta are legatura cu trecutul, unul nu foarte calm si nu foarte placut pentru mine, de aceea am incercat s ail las oarecum mai pe un plan secundar…din pacate nu am reusit pentru ca aici am pus destul din mine incat sa imi pese de ceea ce s-ar putea intampla cu el. M-am gandit sa incep altul nou dar sincer nu cred ca mai am nici timpul, nici rabdarea si niciputerea sa o fac….asa ca voi continua sa “aberez”, sa “ma plang”, sa “ma vait” ori de cate ori voi avea ocazia…
De cand am lipsit s-au intamplat destule, nu toate neaparat bune dar nici toate neaparat rele, am realizat insa un lucru… chestia aia care o aveam eu cu “singur impotriva tuturor…” nu este neaparat valabila pentru ca asa cum scriam intr-un post anterior am realizat ca sunt unul dintre norocosi pentru ca am langa mine cativa oameni…putini la numar…. Care mi-au fost alaturi neconditionat atunci cand am avut nevoie si pentru asta o sa le fiu recunoscator mereu. Probabil este penibil pentru unii dar pentru mine asta conteaza mult fiindca e destul de greu sa treci prin anumite faze ale vietii de unul singur.
Am reusit sa mai adaug un an la cei care deja ii “aveam”…o zi de nastere la fel ca ultimele sau mai bines pus la fel de kk, ca si toate celelalte in ultimii ani la care s-a adaugat si falsa criza in care se afla Romania…inca un motiv in plus sa vreau sa emigrez…Cand? … Nu shtiu…Unde?....Nici atat…. Cert este ca nu cred ca mai am ce face in tara asta a noastra numita Romania…defapt era o vorba…”Romania e o tara foarte frumoasa, pacat insa ca este populata”…
Ganduri si sentimente din trecut ma bantuie inca si imi dau foarte mult de gandit…probabil asta este unul dintre marile mele defecte si anume ca ma gandesc prea mult. Ma tot intreb c ear fi fost daca?... daca as fi incercat sa inteleg anumite lucruri fara ca furia starnita de suferinta sa imi intunece judecata, daca totul ar fi fost mai altfel datorita unei schimbari comportamentale, daca nu as fi insistat sa evit inevitabilul, daca as fi lasat cele spuse sa se duca si as fi incercat intr-o oarecare masura si cu o anumita doza de calm sa fiu mai increzator in mine sis a nu mai astept cu sufletul la gura un epilog fatalist al unei perioade minunate cred ca pot spune cu mana pe inima ca a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Acum insa furia s-a mai domolit, e aproape disparuta dar acolo totusi a mai ramas ceva…ceva ce nimeni nu va reusi sa imi ia vreodata si aici nu ma refer la speranta pentru ca speranta nu mai exista am “omorat-o ” eu folosind ca arme cuvinte grele si exprimari nerealiste care jignesc si ranesc profund in acelasi timp…
Singur lucru care eu cred ca este o constatare a schimbarii unui suflet destul de incercat este acela ca am devenit mai egoist, mai rece, mai realist exact asa cum sunt toti oamenii si cum ar fi trebuit sa fiu si eu. Este foarte, foarte greu si descurajator sa incerci sa aspiri catre ceva ce shtii ca nu va mai fi niciodata mai ales cand stii ca totul si toate din jurul tau sunt impotriva…

In incheiere as vrea sa ascultati piesa cantata de Celine si sincer mi-as dori sa o dedic unei persoane speciale care la un moment dat in timp era totul pentru mine si , sincer, va fi asa mereu.....