"Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida.
Totul depinde de cum o traim... Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi..."
CINE MOARE - Pablo Neruda
No f.... words....just music...Enjoy.........
2 comentarii:
frumoase versuri darrrrr mai adaug şi eu cateva:
"Intr-un sat un biet mosneag,
Chinuit de vremuri rele,
Isi facura un bordei,
De pamant si de nuiele.
Chiar la marginea padurii,
La tulpina unui fag,
In mijlocul creaturii,
Locuia bietul mosneag.
Fara nici o mangaiere,
Fara nici un ajutor,
Razimat in doua carje,
Sprijinea al sau piceor.
Chinuit asa sarmanul,
Isi ducea al vietii fel,,
Pana cand l-aduce unul
Din bordei la cimitir.
Cand si Cand pornea mosneagul,
Inspre sat la sarbatori,
Garbovit cu sacu-n spate,
Sa cerseasca de mancare.
Si in loc de multumire,
Le spunea vorba ce-i place,
"Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face"
An cu an trecut-au iute,
Multi n-ainte lui murise,
Pe el harul si iubirea,
Domnului il sprijini-se.
Si din cand in cand cu jale,
Inspre sat pornea mosneagul,
Fara a schimba nici macar,
Sacul, carjea sau sumanul.
Il stia de mult tot satul,
Si la orice sarbatoare,
Cei cu inima miloasa,
II da ceva de mancare.
El in loc de multumire,
Le spunea, plecand in pace:
" Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face ".
Intr-o zi o gospodina,
Din zisa societate,
Egoista, fara mila,
Si plina de rautate,
Se gandi cum s-amuteasca
Glasul celui cersetor,
Ce cersea de-atat vreme,
Pe la poarta tuturor.
Repede facu o paine,
Din faina cea mai alba,
Si pusa-i otrava-ntransa,
Si-apoi o coapse-n graba.
Si cand vine cersetorul,
I-o da painea otravita,
Si-a ei inima tresare,
Ca de-acuma cersetorul
Nu va mai veni la poarta.
Iar mosneagul isi ia darul,
Privindu-l cu bucurie,
Fiind painea cea frumoasa
Se gandeste s-o mai tie,
Isi repeta apoi zicala,
Ce asa de mult ii place:
'Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face'.
Dupa ce colinda satul,
Se intoarce la bordei,
Obosit se odihneste,
Pe un scaunel de tei.
Dar nu se aseaza bine,
Cand se-arata pe carare,
Un flacau, voinic din sat,
Venind de la vanatoare.
Obosit si rupt de foame,
Dupa el venea un caine,
Rataci-se prin padure,
Fara nici un strop de paine.
Vine la bordei la mosul,
Si-l intreba cu mirare:
"Mosule sa nu te superi,
Nu ai ceva de mancare? "
"Cum sa nu" raspunse mosul,
"Chiar acum am fost in sat,
Si chiar mama dumitale,
O paine alba mi-a dat.
Ia-o taica, si-o mananca,
Potoleste-ti foamea-n pace"
"Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face".
Dupa ce manca feciorul,
Multumind pleaca spre sat
Fara-a banui sarmanul,
De aceea ce s-antamplat.
Ajungand acasa bine,
Mamasa-l inbratiseaza,
Se dezbraca si in fine,
El la masa se aseaza.
Insa feciorul de-odata,
Se ridica in picioare,
" Vai, mi-e rau, mi-e rau
O mama,mama mor
Totul ma doare".
Mama-sa se ingrozeste,
El se vaita disperat,
"Cum!Ce ai? intreaba mama,
Spune-mi draga ce-ai mancat?"
"N-am mancat, raspunse fiul,
Decat painea ce frumoasa,
Ce ai dat la cersetorul,
Astazi cand a fost pe-acasa".
Un fior de groaza-atuncea,
Mame-i inima-i cuprinse,
Fiul ei isi da suflarea,
Si in fata ei se stinge.
Ingrozita se arunca,
Peste-a fiului ei fata,
Si cu mana tremuranda
Dupa gat i se agata.
Apoi isi priveste fapta
Corpul lui i se raceste,
Iata cum Acel din Ceruri,
Orice fapta rasplateste.
Si-n urechi i suna glasul
Mosului ce nu mai tace
"Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face".
(crysty)urări numai de bine,colegu
@cristina: Multumesc pentru comentariu....te-am rugat parca sa termini cu acel apelativ...."colegul" cat despre versuri....nu cred ca impartasesc crezul mosului....shtii cum e?.....cand dai si tot ceea ce primesti e .....amaraciune si.....nu poti sa tot dai...
Trimiteți un comentariu