Imi este greu sa incep postul asta… Am incercat sa o fac de zeci de ori dar nu mi s-a parut absolut deloc potrivit pana am ajuns la formula acesta de inceput.
Atunci cand treci prin destule “incercari” si ai avut timp destul sa iti revii sau sa iti pui gandurile intr-o ordine care sa iti permita sa revii la viata, sa incepi sa ai incredere in primul rand in propri-ati persoana si apoi in cei din jurul tau si sa incepi sa poti folosi fara ezitare acele doua cuvinte…asta cu toate ca apar intrebari de genul: Daca toate sunt la fel ce rost mai are? Cum se poate afla momentul ideal de folosire al lor? De ce trebuie neaparat folosite? Voi mai fi in stare sa le rostesc? Ma va crede cineva cand le voi spune? …. Si multe altele de genul asta care nu imi vin acum in minte…
In fine… dupa ce iti dai seama ca mai ai de asteptat pana sa intalnesti pe cea care sa merite cu adevarat, sa inteleaga si sa simta ceea ce aceste doua cuvinte inseamna iar atunci cand o intalnesti ti se pare ireal si astepti pe masura ce trece timpul si incepi sa o cunosti te tot astepti sa “calce stramb”, sa spuna ceva care sa deranjeze sau sa faca ceva care sa nu fie conform cu ceea ce crezi tu ca ar trebui… Timpul trece si nimic din ceea ce te astepti nu se intampla(ma refer la partea negativa a lucrurilor…), ba dimpotriva, totul apare mai frumos, incepi sa simti ceva de care nu te mai credeai capabil si sentimentele tot cresc pe zi ce trece mai mult. Ajungi la un moment dat ca in interiorul tau sa se poarte o lupta… o parte vrea sa creada iar cealalta ii spune “nu fi prost…de unde si pana unde?…mai crezi in asa ceva?…”.
Este ca o furtuna ce nu iti da voie sa vezi lucrurile chiar asa de clar cum ar trebui… La un moment dat te linistesti si incepi sa speri, ca intr-adevar ea este cea pe care o asteptai, iti dai seama din vorbele rostite de ea ca aveti mai multe in comun decat ar trebui…poate, apare pe fata ta un zambet mai mult de liniste… si la un moment dat incepi sa eviti sa spui “si mie imi place asta” sau “si eu la fel” pentru ca apare teama de a parea chir penibil sau disperat insa inauntru finite tale simti si stii ca ea este…
Poate nu e bine sa fii asa de precaut, poate ar fi mai indicat sa spui ceea ce simti mai des, poate nu ar trebui sa iti mai fie frica de ceva pana la urma fieresc…poate…Cel mai important lucru este sa iti gasesti si echilibrul atunci cand incepi sa simti cele de mai sus, sa simti ca nu este cineva care te va tine pe loc atunci cand ai chef sa “zbori”, ca e cineva care va “zbura alaturi de tine”…
Atunci cand treci prin destule “incercari” si ai avut timp destul sa iti revii sau sa iti pui gandurile intr-o ordine care sa iti permita sa revii la viata, sa incepi sa ai incredere in primul rand in propri-ati persoana si apoi in cei din jurul tau si sa incepi sa poti folosi fara ezitare acele doua cuvinte…asta cu toate ca apar intrebari de genul: Daca toate sunt la fel ce rost mai are? Cum se poate afla momentul ideal de folosire al lor? De ce trebuie neaparat folosite? Voi mai fi in stare sa le rostesc? Ma va crede cineva cand le voi spune? …. Si multe altele de genul asta care nu imi vin acum in minte…
In fine… dupa ce iti dai seama ca mai ai de asteptat pana sa intalnesti pe cea care sa merite cu adevarat, sa inteleaga si sa simta ceea ce aceste doua cuvinte inseamna iar atunci cand o intalnesti ti se pare ireal si astepti pe masura ce trece timpul si incepi sa o cunosti te tot astepti sa “calce stramb”, sa spuna ceva care sa deranjeze sau sa faca ceva care sa nu fie conform cu ceea ce crezi tu ca ar trebui… Timpul trece si nimic din ceea ce te astepti nu se intampla(ma refer la partea negativa a lucrurilor…), ba dimpotriva, totul apare mai frumos, incepi sa simti ceva de care nu te mai credeai capabil si sentimentele tot cresc pe zi ce trece mai mult. Ajungi la un moment dat ca in interiorul tau sa se poarte o lupta… o parte vrea sa creada iar cealalta ii spune “nu fi prost…de unde si pana unde?…mai crezi in asa ceva?…”.
Este ca o furtuna ce nu iti da voie sa vezi lucrurile chiar asa de clar cum ar trebui… La un moment dat te linistesti si incepi sa speri, ca intr-adevar ea este cea pe care o asteptai, iti dai seama din vorbele rostite de ea ca aveti mai multe in comun decat ar trebui…poate, apare pe fata ta un zambet mai mult de liniste… si la un moment dat incepi sa eviti sa spui “si mie imi place asta” sau “si eu la fel” pentru ca apare teama de a parea chir penibil sau disperat insa inauntru finite tale simti si stii ca ea este…
Poate nu e bine sa fii asa de precaut, poate ar fi mai indicat sa spui ceea ce simti mai des, poate nu ar trebui sa iti mai fie frica de ceva pana la urma fieresc…poate…Cel mai important lucru este sa iti gasesti si echilibrul atunci cand incepi sa simti cele de mai sus, sa simti ca nu este cineva care te va tine pe loc atunci cand ai chef sa “zbori”, ca e cineva care va “zbura alaturi de tine”…
Pentru cei care n-au inteles acele cuvinte grele sunt "TE IUBESC...."
4 comentarii:
"Mi s-a intamplat zilele trecute o situatie care acum stau si refletez prea mult la ea.Am spus lucruri ce le simteam unei persoane,lucruri frumoase,adevaruri.Cand a aparut o mica cearta intre noi, a inceput sa reproseze ca putine sunt lucrurile frumoase si multe sunt cele care nu se vad.Acum stau si ma intreb unde am gresit si daca am sa mai spun acele cuvinte vreodata.De ce cand te certi cu cineva iti aduci aminte numai de lucruri,certuri mici si nu iti aduci aminte si partile bune?Eun dute vino si cu,cuvintele astea"
@Anonim: tocmai la asta vroiam sa ajung si eu e un du-te vino...in fine...asta e pana la urma trebuie sa ne obisnuim sa spunem ceea ce simtim...:)
"Love is too strong a word to say it too early, but it has too beautiful a meaning to say it too late. " -Kurt Cornish
Cred ca maxima aceasta spune tot despre aceste "cuvinte grele"..
maria
@ maria: ai dreptate dar dupa cum spuneam "greutatea" lor revine din faptul ca exista acolo inauntru o frica... ofrica ce cu timpul trebuie si va disparea...:)
Trimiteți un comentariu