Azi am ascultat o piesa care mi-a adus aminte de vremurile de demult cand umblam mult aiurea... Este vorba de Queen -Don'n stop me now... e atat un indemn cat si o declaratie...
Dupa asta melodia campionilor...a celor care sunt cei mai buni, cei pentru care o lupta se termina numai pe locul intai...:
Si nu in ultimul rand, "Love of my life", melodia mea preferata... pe care as dori sa i-o dedic celei care insemna enorm pentru mine si care m-a ajutat foarte mult...my one and only true love...I kiss my Pisi....:*
Atunci cand te simti mai mult decat ok alaturi de cineva mereu trebuie sa intervina “trecutul” pe care pana sa il lasi in urma a trebuit sa iti reevaluezi anumite prioritati, anumite laturi de comportament vis a vis de cei apropiati cat si vis a vis de straini. Decizi atunci ca e nevoie de ceva timp pentru a mai putea avea incredere, investi sentimente. Si exact atunci cand te simti mult mai bine decat ai fi indraznit sa speri apare el, cu vocea tremuranda…”trecutul”… De ce?... Ce spera sa se mai poata remedia? Oare dupa ce te-a calcat în picioare de nenumarate ori si tu il implorai sa se opreasca, ce mai vrea? Sa contunuati ce? Ceva care s-a terminat de aproape un an care pentru mine pare ca s-a terminat de veacuri? Are rost? Asta pentru ca o saptamana sa fie bine dupa care sa ce?.... Sa se ajunga la ce?.... La ceea ce a fost?... Nu...sincer NU... Viata mea acum e altcineva si acest „trecut” ar trebui sa inteleaga ca ramane trecut din punctul meu de vedere si acum nu sa fiu rau dar partile negative au fost mai multe decat cele pozitive. Nu are rost, plus ca acum sunt altcineva, un nou EU, un EU reinventat care nu mai accepta mojiciile, nesimtirea si tupeul tuturor ratatilor... Sunt peste... Dupa ce ca „a sters cu mine pe jos...” in unul dintre cele mai „nepotrivite” momente pentru mine si pentru viata mea, acum, crede ca o voi lasa sa ce?... Sa isi bata in continuare joc de mine? De ce? Nu, sincer nu mai are nici cum sa o faca... Nu imi pasa pur si simplu... Ii doresc tot binele care I SE CUVINE...pentru ca atunci cand iti bati joc de cineva cu buna stiinta eu cred ca pacatuiesti si toate faptele acestea isi au rasplata...cu alte cuvinte „roata se intoarce...”...mari cuvinte, mare adevar numai ca noi ca si oameni trebuie sa vedem pana sa credem. Sincer sa fiu, nimeni nu a reusit sa isi bata joc de mine asa si sincer nimeni nu a putut sa imi faca asa mult rau. Acum stand si privind in urma ma intreb „de ce?”: - Am inghitit atatea; - M-am lasat calcat in picioare de un neom; - Mereu eu ma consideram cel vinovat; - Reusea cu orice cuvant sa ma raneasca; - Nimic din ceea ce faceam nu era de ajuns; - Am pierdut atata timp cu ea; - Nu am incheiat relatia atunci, la inceput cand imi pusesem in minte ca trebuie sa se termine; - Am ajuns sa ma privesc in oglinda si sa nu imi mai dau seama ca sunt eu; - Am avut incredere intr-un om care nu merita nici macar sa fie bagat in seama; - Mi-a fost mai mult rau decat bine; - Nu am ascultat de cei care tin cu adevarat la mine si care imi spuneau sa am grija; - A trebuit sa se lungeasca asa mult; La TOATE dar chiar la TOATE aceste intrebari de mai sus am gasit raspunsul. Nu a fost usor, a fost chiar foarte dificil dar am reusit si cu ajutorul celui de sus pentru ca el mi-a dat forta psihica necesara sa gasesc raspunsul la toate intrebarile care imi macinau sufletul. Acum sunt linistit dar cand vezi ca unii nu renunta ti se treyeste in inima un sentiment de frustrare si atunci iti dai seama asa cum spunea o persoana foarte aproape de sufletul meu acum „lasi toate cacaturile astea in urma...”. A venit si vremea sa fiu linistit si sa cunosc ce inseamna sa te bucuri de micile placeri ale vietii si sa fii cu adevarat fericit alaturi de cineva care sau caruia ii pasa intr-adevar de persoana ta, o intereseaza cand te simte suparat si este langa tine atunci cand ai cea mai mare nevoie de o vorba buna, de o incurajare... Nu stiu daca acesta se poate numi sufletul pereche....cert este ca avem foarte multe chestii in comun si ca multe lucruri le apreciem la fel, cateodata nu este nevoie sa vorbim...mi se pare sublim si imi doresc din tot sufletul sa tina pentru ca o spun cu mana pe inima....asa fiinta eu NU AM INTALNIT NICIODATA...
In incheiere am gasit o piesa cantata de Vh2 care au chiar foarte mare dreptate...
"...am gasit femeia ce o cautam..." foarte mare dreptate asa ca ... Enjoy:
Ce este fericirea? Cand stii daca esti fericit/a sau nu? Acestea sunt doar doua intrebari strans legate de titlul de mai sus… E foarte greu de spus pentru ca atunci cand simti ca lumea iti e foarte departe iar visurile care te faceau sa speri la fericire sunt azi o movila de c…. nimeni si nimic nu te poate face fericit/a pentru ca alaturi de straduinta celor care isi doresc lucrul asta apare indiferenta si raceala ta ca persoana fata de incercarile, atunci surde, ale tuturor persoanelor din jurul tau de a te face sa zambesti. Probabil, defapt sigur trebuie sa treaca destul timp pana se poate spune ca poti zambi si fi fericit dar sincere u cred ca e mai bine ca trecutul la un moment dat trebuie sa ajunga trecut cat mai repede si cat mai nedureros cu putinta… Credeti-ma, nu exista medicamente pentru suferinte de genul asta si chiar daca ar exista….care ar mai fi farmecul?.... Am fi niste roboti ce nu cunosc bucuria primului sarut care nu stiu ce sa faca in moment de genul aceta.
CE ESTE FERICIREA? In primul rand fericirea este un sentiment prin care noi ca oameni reusim sa ne evaluam starea de bine sufleteasca ce ne este provocata de prezenta/absenta unei persoane. Aceasta ar putea fi definitia fericirii prin prisma interactiunii umane… Offf Doamne….Academic nu? Fericit poti sa fii si atunci cand la locul de munca seful te bate pe umar si iti spune”Bravo…” dar e cu totul diferit, este un alt gen de fericire… Fericit poti fi atunci cand vezi o floare frumoasa, cand simti stropii de ploaie ca iti uda fata, cand lucruri care pana ieri pareau doar gri de azi incep sa capete culoare si acest lucru iti da puterea sa speri sis a spui…: “Poate acum este randul meu sa ma bucur…” Cand stii daca esti fericit/a sau nu? Fericit/a te imti atunci cand simti ca Pamantul e prea mic pentru a-ti putea exprima bucuria, cand simti ca aripile de inger care acum odinioara fusesera frante azi au forta sa tea jute sa te inalti desupra tuturor iar faptul ca zbori sa nu ti se mai para ceva nou, ceva ciudat, ceva spre care tindeai dar nu credeai ca se mai poate intampla… Fericit/a te poate face aparitia unei flori in fata si in viata ta fara sa iti dai seama cand s-a intampla chestii de genul asta. Cert este ca toti avem dreptul la fericire si chiar daca exista moment in viata cand nu mai speram….totusi ar trebui poate sa incercam sa fim mai optimisti si mai fericiti in prezenta unei persoane eventual atunci cand se intampla sa primim sau sa ne sunt “servite” gesturi si vorbe reci fara noima.
Esential este insa faptul sa nu ne pierdem speranta in acest minunat sentiment pentru ca eu am invatat din propriiele experiente si intamplari ca ii vine randul oricui atat la fericire cat si la nefericire… cu alte cuvinte ROATA SE INTOARCE FRATILOR…. Asa ca un sfat asta daca vreti s ail luati in considerare:…”Ce tie nu-ti place altuia nu face…”
In timp omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca avea pe cineva alaturi ,nu e sinonim cu starea de siguranta. Omul invata sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si cum sa-si construiasca toate drumurile bazate in ASTAZI si ACUM, pentru ca MIINE este prea nesigur pentru a face planuri... Si VIITORUL are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatea drumului. Si dupa un timp omul invata ca daca e prea mult,pina si caldura cea datoare de viata a soarelui, arde si calcineaza... Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si isi impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori... Si invata ca intr-adevar poate suporta, Ca intr-adevar are forta, Ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata,si cu fiecare zi invata... Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru care iti ofera un viitor bun,inseamna ca,mai devreme sau mai tirziu,vei vrea sa te intorci la trecut... Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,fara a pretinde sa te schimbe,iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca, daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil, vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi... Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tirziu, se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-um moment de minie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit... Cu timpul inveti ca A SCUZA e ceva ce poate face oricine, dar ca A IERTA, doar sufletele cu adevarat mari o pot face... Cu timpul intelegi ca, daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca, desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plinge dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tirziu, va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate... Cu timpul inveti ca grabind sau fortind lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca,desi te simti fericita cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi enorm cei care mai ieri erau cu tine si acum sau dus si nu mai sunt... Cu timpul vei invata ca,incercind sa ierti sau sa ceri iertare, Sa spui ca iubesti, Sa spui ca ti-e dor, Sa spui ca ai nevoie... Dar din pacate se invata doar cu TIMPUL... TIMPUL, uneori cel mai mare dusman alteori cel mai bun sfetnic si nimeni si nimic nu va putea vreodata sa clinteasca timpul din “gandirea” lui, el are un mod de a face sa se vindece chiar si cele mai adanci rani… Odata cu trecerea lui iti dai seama daca ai lasat ceva in urma sau daca in viata asta ai trait degeaba. Se pare ca unele lucruri se pot judeca numai de catre timp, cu timp, in timp… Nu cred ca a reusit cineva sa explice de ce timpul trece asa cum vrea el atunci cand vrea…De ce dureaza asa putin momentele de fericire? De ce trebuie mereu sa nu avem timp? De ce atunci cand suntem fericiti trece mai repede ca atunci cand apar tot felul de probleme pe care numai el, timpul, le poate rezolva? In fine….asta e postul serios pe ziua de azi cateva idei scrise la repezeala…Astept si parerile voastre…
Aseara daca tot nu aveam somn si cum dupa showul lui Badea nu prea mai e nimic de urmarit la televizor am dat pe un post de muzica romanesc, unul pe care eu il urmaresc destul de des pentru ca imi place ceea ce au ei de oferit ca sa spun asa si am dat peste piesa urmatoare:
Melodia mi se pare super, chiar daca in text este vorba de lacrimi... este totusi antrenanta si mie unul imi da o stare de bine... Enjoy...
Imi este greu sa incep postul asta… Am incercat sa o fac de zeci de ori dar nu mi s-a parut absolut deloc potrivit pana am ajuns la formula acesta de inceput. Atunci cand treci prin destule “incercari” si ai avut timp destul sa iti revii sau sa iti pui gandurile intr-o ordine care sa iti permita sa revii la viata, sa incepi sa ai incredere in primul rand in propri-ati persoana si apoi in cei din jurul tau si sa incepi sa poti folosi fara ezitare acele doua cuvinte…asta cu toate ca apar intrebari de genul: Daca toate sunt la fel ce rost mai are? Cum se poate afla momentul ideal de folosire al lor? De ce trebuie neaparat folosite? Voi mai fi in stare sa le rostesc? Ma va crede cineva cand le voi spune? …. Si multe altele de genul asta care nu imi vin acum in minte… In fine… dupa ce iti dai seama ca mai ai de asteptat pana sa intalnesti pe cea care sa merite cu adevarat, sa inteleaga si sa simta ceea ce aceste doua cuvinte inseamna iar atunci cand o intalnesti ti se pare ireal si astepti pe masura ce trece timpul si incepi sa o cunosti te tot astepti sa “calce stramb”, sa spuna ceva care sa deranjeze sau sa faca ceva care sa nu fie conform cu ceea ce crezi tu ca ar trebui… Timpul trece si nimic din ceea ce te astepti nu se intampla(ma refer la partea negativa a lucrurilor…), ba dimpotriva, totul apare mai frumos, incepi sa simti ceva de care nu te mai credeai capabil si sentimentele tot cresc pe zi ce trece mai mult. Ajungi la un moment dat ca in interiorul tau sa se poarte o lupta… o parte vrea sa creada iar cealalta ii spune “nu fi prost…de unde si pana unde?…mai crezi in asa ceva?…”. Este ca o furtuna ce nu iti da voie sa vezi lucrurile chiar asa de clar cum ar trebui… La un moment dat te linistesti si incepi sa speri, ca intr-adevar ea este cea pe care o asteptai, iti dai seama din vorbele rostite de ea ca aveti mai multe in comun decat ar trebui…poate, apare pe fata ta un zambet mai mult de liniste… si la un moment dat incepi sa eviti sa spui “si mie imi place asta” sau “si eu la fel” pentru ca apare teama de a parea chir penibil sau disperat insa inauntru finite tale simti si stii ca ea este… Poate nu e bine sa fii asa de precaut, poate ar fi mai indicat sa spui ceea ce simti mai des, poate nu ar trebui sa iti mai fie frica de ceva pana la urma fieresc…poate…Cel mai important lucru este sa iti gasesti si echilibrul atunci cand incepi sa simti cele de mai sus, sa simti ca nu este cineva care te va tine pe loc atunci cand ai chef sa “zbori”, ca e cineva care va “zbura alaturi de tine”…
Pentru cei care n-au inteles acele cuvinte grele sunt "TE IUBESC...."
Sincer sa fiu anul acesta mi-am promis sa ma ocup de mici lucruri pe care le-am cam neglijat in ultimul timp… si cand spun ultimul timp ma refer la ani…nu saptamani, luni sau zile; unele chestii mai importante altele mai putin importante dar fiecare cu o oarecare insemnatate pentru mine. Printre acele chestii este si blogul acesta, locul unde aberez eu de obicei, locul unde imi pot expune in cuvinte sentimentele si trairile care ma framanta la un moment dat… Nu cred ca se poate cineva lauda cu faptul ca se poate ocupa de toate lucrurile in acelasi timp sau chiar si lundu-le pe rand… In fond ziua are numai 24 de ore iar aproape jumatate dintre ele ni le petrecem pe la serviciu. Asa cum cineva foarte drag mie spune: “Nu am timp…pana la 01 martie…”. Stiu, suna cam fatilic data de 01 martie ca fiind un deadline ce trebuie respectat… E constienta ca viata nu se opreste acolo si nici nu incepe dezastrul cu aceasta data dar… Pana acum ceva timp asa spuneam si eu: “Nu am timp…” dar odata cu trecerea timpului am invatat un lucru si anume ca daca vrei cu adevarat ceva trebuie sa lupti pentru a avea acel lucru, in momentul in care renunti e ca si cum nu ai facut nimic, ca si cum degeaba ai mai participat la “intrecere”. Si cum eu nu sunt unul dintre acele persoane care sa se lase asa cu una cu doua… din fire sunt un luptator , cu toate acestea eu cred ca stiu cand este timpul sa ma opresc sau sa merg mai departe. Aproape intotdeauna m-am bazat pe instinctele mele si credeti-ma ca NICIODATA nu am avut nimic de pierdut, dimpotriva s-a intamplat o singura data sa ma iau dupa inima si atunci am pierdut tot. Sunt adeptul solutiilor radicale ce fac suferinta scurta pe oricare plan…pentru ca eu cred ca aceste chestii trebuie tratate ca niste boli… niste boli a caror solutie de tratament este operatia pentru a putea continua sa traiesti cat mai “sanatos” posibil… nu renteaza sa prelungesti agonia… belive me….I should know… Ca sa te simti implinit, din punctual meu de vedere, trebuie sa fie un echilibru intre viata profesionala si cea personala… Sincer sa fiu in ultimul timp am inceput sa cunosc si eu acest sentiment… e placut si da o stare de bine per total. Chiar daca pana acum din punct de vede professional totul era super ok pe plan sentimental nu se simtea nimic care sa duca la acel echilibru de care pomeneam mai sus. E mare lucru sa gasesti pe cineva care iti acorda atentia ei/lui neconditionat, care te asculta cand ai ceva de spus, care atunci cand iti e mai greu sta langa tine si te imbarbateaza fara sa puna prea multe intrebari si fara sa iti critice fiecare miscare pe care o faci, care in noptile reci si lungi de iarna cand te simti mai singur iti spune o vorba buna pentru a-ti ridica moralul. Sincer sa fiu nu am intalnit pe NIMENI care sa faca toate aceste lucruri pana acum aproximativ o luna… Credeam si eram obisnuit sa imi port singur de grija sa iau hotarari importante fara a cere “asistenta”… eram ca sa spun asa”singur impotriva tuturor”. Vorbesc despre chestiile astea la trecut pentru ca nu mai este cazul, au trecut iar , sincer, viitorul incepe sa arate din ce in ce mai bine… Nu ma intereseaza ce fac altii ca sa fie fericiti si aici ma refer la alte cupluri, stiu doar ca ea, stie ea cine e….:*, e tot ce mi-am dorit si tot ceea ce aveam nevoie… Nu stiu ce va fi mai incolo, cert este ca acum imi este foarte bine iar acel echilibru intre planul professional si cel personal e foarte bine conturat…In incheiere vreau sa va propun o piesa care mie mi-a tinut “de cald” in zilele cand … a fost nevoie… Gloria Gaynor – I will survive…
Astazi dupa multa vreme a aparut si soarele cu razele lui calde....Vine vara oare?....Hope so.... Ma incearca o senzatie de bucurie probabil datorita faptului ca de cateva luni nu am mai aflat ce inseamna sa il vedem pe cer, sa ne mangaie cu razele lui calde...cum spune o persoana foarte draga mie "lovely". Aparitia lui imi da o stare de bine si sincer parca apare si un pic mai mult chef de viata. Mi-am adus aminte de o piesa care mie mi-a placut mult la vremea ei dar sincer si acum imi place foarte mult asa ca va las sa va delectati cu ea....U2.... God, it has been a while...
Asadar hai la viata cu totii.... A trecut vremea amortelii de iarna....Enjoy...
M-am gandit in postul de azi sa scriu despre dragoste, minciuna, inselatorie precum si legatura care exista intre acestea sau cel putin parerea mea despre ceea ce se leaga si ceea ce nu are cum sa fie conform, ca sa spun asa...
Atunci cand te afli intr-o relatie oferi dragoste, oferi flori sau mai stiu eu ... diferite cadouri ... si toate astea doar pentru un moment, un zambet de o clipa, un sarut pasional, o imbratisare patimasa ... si asa cum este normal te astepti sa ti "se raspunda" cu aceeasi moneda, pentru ca asta e natura umana. In momentul in care nu se intampla te opresti, incepi sa te intrebi"Cu ce am gresit oare?" sau "De ce nu este ea/el multumita/multumit?"... Poate nu stie sa arate multumirea, poate este mai rece si nu ii este usor sa isi exprime sentimentele sau poate pur si simplu dupa un anume timp atunci cand iti spune "Te iubesc..." nu mai e din inima, pentru ca asa simte, e doar ca si rutina sau doar ca stie ceea ce iti place sa auzi.... Inafara de asta nu se mai uita in ochii tai, iti evita privirea ori de cate ori are ocazia sau atunci cand te priveste vezi un gol imens care a fost provocat de cine sau de ce.... nu vei afla NICIODATA... si atunci cu inima ranita incepi si te invinovatesti din nou... fara nici un rost.
Adevarat este ca din experiente invatam si ne cizelam ca si indivizi si toate experientele oricat de rele sau bune ar fi ele din fiecare aflam cate ceva despre propria persoana si despre modul in care trebuie sau ar trebui tratat sufletul de langa noi. Intr-adevar este destul de greu atunci cand tii la cineva in primul rand sa accepti faptul ca nu il/o vei mai auzi la telefon sau nu il/o vei mai vedea dar asta e primul pas si cel mai greu... e nevoie de destula "putere", care o gasesti in tot felul de evenimente sau motivatii care ti-au ranit atat orgoliul cat si inima ce odinioara ii apartinea. Apar vise sfarmate si inimi frante care par la inceput fara leac dar care dupa o anume perioada se vindeca, lasand urme ca dupa o lupta crancena atat in inima cat si pe fizic...
Desi esti constient/constienta ca toate astea este posibil sa se repete nu te poti inchide intr-o pestera sa traiesti de unul singur dar incerci sa fii mai precaut data viitoare, incerci sa arati mai putin ca iti pasa, incerci sa nu te mai implici atat de mult sau o faci cu teama... Pana la urma mie chestia asta mi se pare o prostie... eu cred ca intr-o relatie ar trebui sa fie amandoua persoanele cat se poate de deschise pentru a primi si a oferi dragostea, acest sentiment pe cat de placut pe atat de dureros... Cam atata la general....
Acum cateva vorbe despre mine
Am observat o chestie la mine si anume ca scriu mai bine despre dragoste atunci cand sufar... adica atunci chiar se cunoaste ca sunt cuvinte din suflet... sincer sa fiu nu am stat sa analizez chestia asta dar mi-au spus-o prea multe persoane si cred ca este adevarat... dar sincer m-am "vindecat" si nu a fost placut procesul asa ca nu as vrea sa mai scriu articole atunci cand sufar, defapt nu mai vreau sa sufar... asta este esenta. Este nevoie de multa putere si de multa determinare ca sa poti trece peste fara sa aluneci in alte extreme... credeti-ma... I've been there.... Sunt insa bucuros acum ca pot spune cu mana pe inima ca nu mai am nimic, dimpotriva pot spune ca simt din nou acel fior provocat de aparitia unei fiinte foarte, foarte, foarte speciale in viata mea. E placut sa descoperi un sentiment pe care il credeai pierdut pe vecie la care se adauga alte trairi despre care eu cred ca vin ca si bonus atunci cand intalnesti pe cineva care intr-adevar merita dragostea de care suntem capabili ca si oameni si aici ma refer la echilibru si libertate. Doua sentimente esentiale, cred eu, pentru ca o relatie sa se nasca, sa creasca si sa se maturizeze. E frumos sa te simti din nou parca plutesti si parca timpul zboara atunci cand sunteti impreuna. Sincer, nu credeam posibil dar uite ca atunci cand este cazul Dumnezeu are grija de noi si ne trimite exact pe cea de care avem nevoie... Asa s-a intamplat si cu mine si sincer nu imi vine sa cred... parca prea se petrec toate rapid, parca prea repede m-am "inmuiat"... Cred ca era normal pentru ca ceea ce pentru ea pare normal mie mi se pare minunat si aici ma refer la comportament, la vorbe, la gesturi, la mimica etc. Ce sa va mai spun? Sincer ar trebui un post foarte mare ca sa pot explica mai in detaliu ceea ce este, cum este si ceea ce reprezinta ea pentru mine... Sper din tot sufletul ca ea a inteles asta din toate gesturile mele si din felul meu de a fi cand suntem impreuna. Mi-a aratat ca teama mea de implicare este o prostie, m-a invatat sa simt iar bucuria stropilor de ploaie atunci cand acestia cad din cer asupra chipului meu... Este o fiinta foarte speciala si merita tot ce este mai bun pe Pamant, ea se stie chiar daca nu ii scriu numele ... De suferit am suferit cu totii dar acum a venit si randul nostru la fericire asa ca ma rog la Dumnezeu sa ne aiba in paza pe amandoi dar mi-as dori daca se poate sa o pazeasca mai mult pe ea atunci cand nu este cu mine pentru ca atunci nu mai pot avea eu grija...
Am gasit o melodie care cred ca merge numai bine cu postul asta chiar daca e putin mai de blue heart eu pot spune "It's all comming back to me now..."... Enjoy....
There are some times in life when you wish that the time should stop for you, when you wish that nothing will change about your life except maybe the perception of other people and events that take place around you. There are times when you wish the time should pass faster because it seems that bad things would not stop until someone with great power is convinced that you don’t have any pride left, and you are down on the ground with your teeth clenched… Then you realize that there is no one that can help you except yourself so for a moment in time you think: “Wait just a minute…. I’m a fighter, I can not let myself to be pushed around and steped on…”… After a moment of great lucidity, you pick up your hopes, your smashed dreams, your broken heart, your destroyed ego, your trust in human kind and begin to prepare for a new jurney that will bring you God knows where but you are willing to try it no matter what happens.
So some times it happens and that is one time in life, that you get lucky and you meet a person that is something like your image in opposite gender, so she is smart, she is beautiful, she likes almost the same things that you like, she even has your same blood type…and you feel that this is the person that you were waiting for all your life, you feel like you know each other for a lifetime…. So in that moment you stop for a moment and ask yourself: “How is this possible? Is it real? Is my time to be happy?”. It seems to good to be true but with small steps you try to get back in life… Everything seems so unreal it is so beautiful to see that you are capable to feel something you did not think that it is possible… Step by step you fall inlove with this girl that takes your heart in her hands and with a shy look in her eyes tells you that she will take care of your scared heart. With fear in your soul you try to take this new relation day by day so you don’t miss the important moments. In that moments you feel like have been born again, like the power of a feeling long lost has gave you wings, you feel invincible…but then again that is how a person inlove should feel. You look at the sun with other kind of look on your face, this time is careful look, a look that will not make you suffer again… so the hope of a real life begins to appear. Nobody knows how, when or where but belive me the only feeling that remains after a period of suffering is HOPE…
So when you find a real and "live" person you try your best to make her feel special, to make her feel alive... The person I'm talking about knows who she is an I'm sure that she feels how important she became in such short period of time...so I won't tell all of you her name...My heart is with her allways and she is in my heart.
Mi s-a intamplat de curand. O persoana cu care abia schimbasem cateva vorbe a tinut sa-mi spuna ca a reusit sa ma cunoasca atat de bine incat “vede prin mine”… asta, bineinteles, dupa ce m-a supus unui fel de mini-interogatoriu. Amuzat de absurdul situatiei, am incercat sa vad cum arata imaginea pe care si-o crease. Asa cum ma asteptam, nu semana deloc cu mine. Pur si simplu luase ceea ce spusesem si trecuse prin filtrul experientelor sale personale, se credea un fel de detinator al adevarului absolut. Genul de om pentru care daca verde insemna relaxare, orice alta asociere legata de aceasta culoare este fara indoiala gresita.
Cu toate ca vedeam nevoia acuta a acelei persoane de a avea totul etichetat si pus pe un raft, cu toate ca simteam anormalitatea acestei dorinte, nu ma puteam impiedica sa ma simt ca un fluture urmarit, prins si apoi omorat pentru a fi pus intr-un insectar. Recunosc uneori acest comportament si la mine. Si la multi oameni din jurul meu. Ne luptam incrancenati ca sa devenim colectionari de fluturi, sa-i avem pe toti aliniati, cu un ac infipt in cap si o mica eticheta care sa le arate caracteristicile, si apoi ne plangem - ce goala, ce saraca, ce lipsita de frumusete este viata noastra fara flururii care zburau in jurul noastru veseli, fericiti, umpland viata noastra de farmec si culoare! De ce nu-i putem admira pe ceilalti pur si simplu… asa cum sunt… de ce incercam sa-i controlam, sa-i judecam, sa-i etichetam? Imi aduc aminte de o poveste pe care am citit-o in urma cu ceva timp. Era vorba despre un baietel care se nascuse fara maini, dar care era iubit de toti oamenii din satul lui, pentru ca le aducea soare in suflet cu bucuria lui de a trai. Intr-o zi s-a intamplat ca boierul locului sa ajunga la o slujba, si la iesirea din biserica l-a vazut pe baietel cum sarea deasupra unei baltoace aflate in fata locasului - inainte, inapoi, la stanga, la dreapta, ca intr-un joc copilaresc. Plin de suparare, l-a certat pe baietel pentru un asemenea gest lipsit de respect. Plin de candoare, acesta i-a raspuns ca neavand maini, face si el semnul crucii la iesirea din biserica asa cum poate, adica sarind dupa cum l-a vazut boierul. Spune povestea ca… in acel moment din baltoaca aflata in fata bisericii a crescut un crin desavarsit, si toata suflarea de oameni care ieseau de la slujba a inmarmurit in fata acelei minuni. A lasa crinii sa infloreasca… o metafora superba pentru a incerca sa intelegem ca fiecare om este unic. In ce masura avem puterea de a-i accepta pe ceilati asa cum sunt? Ma gandesc ca asta tine de cat de impacati suntem cu noi insine. Imi amintesc ca un mare intelept, vorbind despre neputinta oamenilor de a se accepta unii pe altii asa cum sunt, spunea: “Inceteaza cu critica si cu judecarea. Toate acestea se bazeaza pe lipsuri. Toate acestea se bazeaza pe teama de a nu fi iubit si de a nu fi recunoscut ca valoros/valoroasa. Si de ce au aceste modalitati iritante, de ce iti ignora nevoile si se concentreaza pe ale lor? Pentru ca ei sunt la fel ca si tine. Sunt plini de indoiala ca nu sunt intr-adevar valorosi. Sunt plini de teama ca vor esua in stradania lor si ca vor pierde iubirea de care au nevoie. Sunt pur si simplu oameni care fac exact ceea ce faci si tu, incercând sa obtina ceea ce au nevoie si fiind suparati si tematori pentru ca sunt înconjurati de oameni care fac la fel.”Oare cum s-ar schimba viata noastra daca, de cate ori am cunoaste un om, ne vom intreba: ”Colectionam fluturi sau lasam crinii sa infloreasca?”…
