Feel free to do what u want

Nu stiu de ce dar exact atunci cand trebuie sa nu...apar unele chestii care iti dau pur si simplu viata peste cap, exact atunci cand ai nevoie de stabilitate, de consecventa de obicei apare acel mic lucru care reusheste sa dea totul la o parte si sa schimbe adeseori nu in bine viata. Oare are vreun sens sa ne mai obosim sa facem ceva intr-adevar de care sa putem fi mandri in viata asta? Pentru ca oricum la un moment dat totul se va narui... O mai fi avad rost? Eu, unul sincer, nu stiu ce sa mai cred...Pentru mine este o mare dilema. Se poate atunci cand e nevoie sa incercam sa realizam imposibilul asta ori din orgoliu ori fortat de imprejurari ori pur si simplu din plictisela. De ce? Nu ar fi mai bine sa decidem asupra unor fapte, care mai tarziu sa aiba repercursiuni, la momentul potrivit?
Toti avem visuri si aspiratii, toti participam la acelasi obiectiv si anume sa fim fericiti. Cea mai mare provocare a oamenilor este ca nu stiu ce inseamna sa fii cu adevarat fericit si oare cum s-ar simti daca ar dobandi aceasta fericire. Isi petrec viata frustrati ca ar fi putut face mai mult sau ca ar fi putut fi fericiti daca ar fi avut mai multi bani, o slujba ideala….Eu, personal am ajuns la concluzia ca fericirea se poate castiga numai prin propriile resurse interioare si ca de fapt nu exista unitate de masura a vietii sau mai bine zis, a fericirii, nu am auzit pana acum pe nimeni spunand ca este **% fericit sau **%.... Poate ca daca am fi mai buni ,chiar si doar cu noi insine am fi cu siguranta mai fericiti, si poate ca daca am gasi fericirea noastra in viata celor din jur ne-ar fi mult mai bine. Ar trebui sa ne construim un echilibru intre ceea ce avem si ceea ce dorim sa avem, sa incercam sa privim partea plina a paharului, si cu siguranta ca ne-am simti mult mai bine.
Visuri, visuri si iar visuri....E bine oare sa mai si visam?.... E bine sa ne regasim in ceva ce este ireal? Putem face fata deziluziilor atunci cand realizam ca unele vise sunt intangibile?... Avem pretentia ca suntem oameni, ca suntem mai presus de alte "animale"... dar uneori instinctele, probabil si datorita faptului ca nu primeaza ratiunea, ne conduc la momente in care nu facem cele mai bune alegeri, nu reusim sa privim problema in esenta ei pentru ca este posibil ca in majoritatea cazurilor sa existe si parti pozitive a unei probleme....preferam sa privim negativist totul si in loc sa speram la ce e mai bine ne trezim ca luam decizii dupa cel mai grav scenariu posibil. E omeneste, iar atunci cand faci un lucru doar de amorul artei eu cred ca degeaba mai este facut. Poate uneori situatiile ar trebui analizate un pic altfel, cu mai multa detasare, punand in balanta atat parti pozitive cat si parti negative iar daca in acel moment nu reusim acest lucru sau partile negative primeaza....atunci sincer nu shtiu ce mai este de facut....
Cam asta ar fi....

Dupa mult timp...din inima

Dupa ceva timp, adica aproximativ o luna m-am hotarat ca e cazul sa revin...din pacate in postul acesta nu o sa scriu decat despre o particica din inima mea care a inghetat, din pacate nu am avut curaj pana acum sa o fac (sa scriu). De cand nu am mai scris despre chestii de genul acesta...mi se pare ca a trecut o vesnicie, pentru ca pentru mine acum trece mai greu si nu mai sunt receptiv la nevoile/dorintele oamenilor ca pana acum ceva timp in urma. Am devenit mai egoist pentru ca pana la urma am realizat ca a venit si vremea mea, vremea in care sa fiu eu cu mine insumi, o vreme sa imi pun gandurile in ordine, sa ma ridic de acolo de jos unde am fost aruncat cu sau fara buna stiinta, sa ma scutur si sa incerc din rasputeri sa merg mai departe...acolo departe unde trebuie si stiu ca intr-o zi voi ajunge chiar daca drumul ca orice cale ascendenta e plin de hopuri si de incercari.

Au trecut trei ani si cateva luni

Au trecut trei ani si cateva luni...timp in care am colectionat si am pus la pastrare amintiri, majoritatea placute dar si o serie de dezamagiri care puse in balanta uneori, in momente de durere, cantaresc mai mult decat acele crampeie de "adevar" pe care pretindem ca le aflam la un moment dat. Nu voi reusi niciodata sa inteleg comportamentul oamenilor si mai ales al femeilor dar totusi am ajuns la o concluzie si anume: nu sunt nici primul si probabil nici ultimul om care incearca sa patrunda in mintea unei femei si care reuseste sa iasa de acolo mai "sifonat" decat de obicei...asa ca din partea mea....nu mai exista speranta ca cineva sa afle ce ascunde mintea lor...
Timpul zboara atunci cand ai sau cel putin crezi ca ai pe cineva alaturi care sa te asculte, sa te imbarbateze cand ai nevoie, sa fie langa tine im momentele cand ajungi la disperare sau cand in noptile lungi ai nevoie de o vorba buna... In fine...toate astea se naruie foarte repede atunci cand egoul primeaza iar cand o actiune gresita duce la daramarea unui posibil viitor construit pe un morman de iluzii marete si foarte exagerate. Timpul mi-a aratat ca este total gresit sa crezi in himere, in ceva ce nu exista, ceva care nu merita nici macar sa fie luat in calcul.
In consecinta, nu merita sa iti petreci o parte din viata cu cineva care nu e dispus sa faca acelasi lucru. Aici nu mai e vorba de o relatie...e o iluzie.
Intr-un sfarsit raman amintirile frumoase, zilele de viata adevarata cand alaturi de persoana iubita radea cerul pentru amandoi. Acum e iarna si afara si in suflet iar realitatea ne ajuta sa trecem peste frigul atat interior cat si exterior. Este normal ca sufletul sa aiba de suferit pentru ca atat timp nu se poate sterge cu un burete ca si cum ar fi creta pe tabla de la scoala. Cel mai dureros este atunci cand cel de alaturi iti intoarce spatele si te gasesti singur intr-o relatie care la un moment dat datorita racelii iti dai seama ca nu mai are nici un viitor.
Nu stiu de ce dar parca m-am trezit dintr-un somn, dintr-un vis care spre sfarsit se transformase intr-un cosmar rece, cateodata dand senzatia de raceala de piatra... Dar cam gata cu real lifeul pe ziua de azi...Astept commenturi de la voi pe tema generala nu pe o relatie in particular...