joi, 18 decembrie 2008

Multumesc si...imi pare rau...

Multumesc lui D-zeu:

- ca mi-a dat minte sa pot alege intre ce e bine si ce e rau(sau cel putin eu asa consider...).

- ca am reusit sa strang forta necesara pentru a-mi reveni dupa o perioada de cosmar.

- ca am puterea de a inchide intr-o portiune a inimii trecutul si acesta sa ramana acolo...

- ca a facut ploaia (ma refer la cea de vara....calda...) care sa ma ude pana la piele in zilele insorite.

- ca sunt fiinte pe pamantul asta mare care stiu sa asculte si sa inteleaga ceea ce simti la un moment dat.

- ca mi-a dat prieteni pe care sa ma pot baza si care sunt alaturi de mine atunci cand am nevoie.

- ca mi-a adus aproape de inima pe cineva care chiar merita acest lucru sau celputin asa simt eu acum.

- ca a facut ca toata durerea, suferinta si mai ales umilinta sa treaca.

- ca mi-a dat ochi sa vad dincolo de aparente.

- ca mi-a deschis capul sa pot intelege unde si ce am facut gresit.

- ca m-a ajutat sa fiu din nou ceea ce sunt....un om normal cu vise si sperante.

- ca a fost alaturi de mine atunci cand am avut mai mare nevoie.


Imi pare rau ca:

- am crezut ca un orb intr-o himera care la un moment dat aproape m-a distrus.

- am facut unele chestii orbit de sentimente fara a folosi cel mai de pret dar al omului si anume ratiunea.

- am trait 3 ani si ceva intr-o minciuna fara macar sa banuiesc vreun moment ca eram a treia roata la bicicleta.

- am avut aproape 100% incredere in oameni.

- am investit sentimente gratuit in ceva, defapt in cineva care merita doar sa procedez cum aveam de gand la inceput.

- am uitat ce inseamna sa te bucuri de micile placeri ale vietii.

- am suferit ca un caine .... si pentru cine?.... pentru un nimic.

- am incercat sa aman un sfarsit inevitabil.

- m-am lasat calcat in picioare exact atunci cand nu era momentul.

- nu am trecut mai departe la primele semne de probleme.

- m-am lasat dus de val pentru ca aveam senzatia ca sunt indistructibil si nimic nu ma poate atinge sau rani....si uite ca nimicul m-a atins.

- nu am fost precaut indeajuns incat sa evit micile neplaceri ale vietii cu toate ca la un moment dat le-am anticipat.

- am ajuns la un moment dat sa nu ma mai recunosc pe mine insumi si asta e INADMISIBIL.


O sa pun o poza care mie mi-a placut foarte mult si care am luat-o de pe alt blog http://www.sufletpierdut.com/




Sper sa nu fi uitat nimic din cele pentru care "Ii multumesc lui D-zeu" si din cele pentru care "Imi pare rau" , oricum nu mai conteaza.... Am scris ce am simtit si asta e lucrul cel mai important. Voi ce parere aveti?


marți, 16 decembrie 2008

Muzica cel mai bun tratament

Nu stiu cum sa va spun dar pentru mine muzica este cel mai bun tratament...a era sa uit si poeziile lui Eminescu. Cand sunt obosit ascult muzica si ma relaxeaza, cand imi vine sa sar in sus de bucurie ascult muzica....ce sa mai....ascult muzica mai mereu si asta ajuta, cel putin la mine, in cam orice fel de situatie...asta insemna ca eu unul "recomand" muzica drept tratament pentru cam orice fel de afectiune a sufletului. Nu stiu sa spun daca functioneaza pentru toate persoanele la fel dar stiu ca atunci cand ai nevoie de liniste, cand ai nevoie sa te simti mai calm aceasta ajuta.
Cu ceva timp in urma erau altele lucrurile care ajutau sa imi schimb starea de spirit dar na...asa cum omul se schimba si obiceiurile se schimba si tot asa celle vechi raman cu cele vechi iar cele noi vin in forta sa ia locul lor acolo unde defapt ar fi trebuit sa fie de multa vreme.
Un post scurt si cu o mai mare nota de optimism care nu shtiu daca va fi bagat in seama dar eu macar sunt cu sufletul impacat ca am incercat sa-l fac sa sune cat de cat corect din punctul meu de vedere...

luni, 15 decembrie 2008

Love & Hate

Am observat un lucru la mine, un lucru esential si totusi nu cred ca e bine asa... De ce scriu numai cand ma simt nasol?.... De ce in toate posturile mele e vorba doar depre sentimente?... Cum se poate ca atunci cand in suflet simti o lupta cu demonii interiori sa rezolvi anumite probleme?.....De ce dragostea se presupune a dura 3 ani?
O sa incerc sa raspund la aceste intrebari in postul de fata si voi incerca sa fiu cat mai obiectiv cu putinta... Nimeni nu poate sa ma convinga ca dragostea dureaza fix trei ani....e o mare gogorita, o minciuna sfruntata pentru ca dragostea ori este si dureaza iar daca nu este atunci nu are ce dura. autori de carti care nu stiu ce aberatii sa mai scrie in timpul liber. Paradoxal este insa faptul ca unii fac bani din chestii de genul asta si incearca sa transmita si altor cititori starea lor de frustrare si neliniste. De ce oare?... Din cauza faptului ca fericirea i-a ocolit in drumul ei "triumfal" se apuca sa astearna niste randuri pe hartie care poate pentru un om cu sentimente normale nu au nici macar cea mai mica noima. Exista insa si reversul medaliei si anume faptul ca e posibil sa fi trecut si autorul prin faze de genul celora scrise/descrise in cartea lui...cine poate fi insensibil atunci cand e ranit?.... Cine poate trece cu vederea atunci cand e inselat? Cine poate spune ca nu doare cand isi da seama dupa un anumit numar de ani ca minciuna a fost cel mai bun prieten al sau in tot acest rastimp? Cum poti spune ca pur si simplu nu mai iubesti o persoana dupa 3 ani in care v-ati vazut aproape zi de zi? De ce trebuie ca in timp ce ea iti tranteste vestea cu despartitul sa iasa cu altul?... Atunci stai si iti spui in timp ce iti privesti in oglinda chipul pe care s-a mai adaugat un rid datorita falsei dureri care o da inima..."Ce-o fi vazut la ala/aia?" Se poate oare ca sa incerci sa fii cu cineva numai din ambitie? Cu ce drept iti spune dupa ce v-ati despartit..."Crede-ma stiu ce simti...Imi pare rau....". Aunci mai crezi pe cineva? PE CINE FRATE?.... Nu mai ai cu cine sa vorbesti sau chiar daca ai avea asta nu inseamna ca ai s-o si faci... Atunci ce e de facut? Te apuci, pui mana pe un pix si o bucata de hartie si incepi sa scrii....si scrii si dupa ce scrii iti mai vine sa scrii un pic....pana cand iti dai seama ca postul va fi prea mare si poate nu va avea nimeni rabdarea necesara sa il citeasca... Atunci te opresti si incerci sa il imparti in mai multe posturi consecutive sperand ca atunci cand termini de asternut gandurile si framantarile interioare sa iti regasesti acea liniste, acel echilibru sufletesc care de ceva timp te macina si nu te lasa nici macar sa respiri... Se spune ca speranta moare ultima... Ce te faci cand realizezi ca speranta e moarta de mult timp, ca ai fost minti, ca ti-au fost administrate in doze mici dar constante iluzii pe baza carora ti-ai cladit in minte si in suflet un vis? Mai ai puterea sa crezi in oameni? Incepe atunci sa fie preponderenta acea latura a omului care iti sopteste in suflet..."Ma, da prost ai mai fost... Daca ai simtit asta mai demult de ce dracu nu ai terminat-o la momentul respectiv?... Iti meriti soarta.... Ai fost luat de prost si tocmai de cine?.... De o pustoaica....o fata care e cu 4 ani mai mica decat tine...si care a reusit sa te faca din om neom... " In fine, dupa ce realizezi si rememorezi in minte "gargara" si minciunile ce ti-au fost servite pe tava atata timp, te ridici de jos, te scuturi, strangi din dinti si incerci sa pornesti mai departe pasind sfios la inceput si cu o oarecare teama cuibarita in inima....teama de a nu mai pati inca o data acelasi lucru...iti promiti sa nu mai lasi garda jos, sa fii mai precaut, sa cauti sa fii mai sceptic desi toate astea nu prea te caracterizeaza pentru ca esti om si nu robot. Incerci sa iti calculezi mereu pasii sa fii intotdeauna cu jumatate de secunda mai in fata. Da-mi voie sa iti spun ceva...."NU VEI REUSI" ... asta v-a tine ceva timp pana cand in viata ta va aparea altcineva alaturi de care simti ca plutesti pe un nor...
Dupa ce ai constientizat si ai gandit la rece si pe toate partile motivele pentru care cineva si-a batut joc de tine, deja incepe sa apara ura...ura fata de ea, ura fata de sentimente ce pana acum ceva timp erau firesti. Nimic nu iti mai e pe plac, nimeni nu iti mai intra in voie, devii mai exigent cu cei din jur si ii ranesti poate fara sa vrei prin gesturi si comportament care pentru tine sunt ceva firesc, ceva normal... Asa ca la un moment dat dupa intrebari mistuitoare intervine faza cea mai din urma si anume indiferenta. Nu iti mai pasa ce a mai spus, nu iti mai pasa ca la doua zile de cand tipa la tine au vazut-o prietenii plimbandu-se cu altul de mana, nu iti mai pasa ca ai investit, pe langa cele materiale care exista si trebuie sa recunoastem, sentimente si atunci o dai jos de pe piedestalul pe care nu s-a urcat singura si faci loc acolo pentru cineva care vei spera tu ca merita. Asadar totul are un inceput si un sfarsit, nimic nu e permanent dar sa afirmi ca dragostea dureaza trei ani si sa mai si dai crezare frustratilor care afirma asta....mie unul mi se pare mai mult decat deplasat. Probabil e doar o parere de-a me, un fix asa cum am fost "atentionat" ca am si altele.Si atunci cand iti dai seama ca toate in jurul tau iti aduc aminte de ceea ce a fost incepi si mai arunci o sapca, mai vinzi un plover....incercand sa "scapi" de orice urma ar pute sa iti mai aduca aminte cat de babalau ai fost si cum te-ai lasat calcat in picioare decine pana la urma, de o NIMENI cu pretentii. Poate intr-o zi toate se vor linisti si vor reveni la normal dar nici atunci nu vei reusi sa intelegi cu adevarat de ce.
In concluzie, aveti grija cine, cand si mi ales cui ii incredintati inima pentru ca in momentul in care una se spune fata in fata si alta se face, ca si actiune ma refer; atunci cand apare si minciuna dar si sentimentul deznadejdii....dezamagirea e mult prea mare. Atunci iti dai seama ca nu a meritat. Voi ce parere aveti?

luni, 8 decembrie 2008

Ma simt sau nu...

Ma simt "descompletat"...pentru ca viata a rupt bucati din mine si le-a completat cu altele...nu toate sunt ale mele, nu toate imi fac bine si sigur nu toate imi plac. Nu mi-a spus nimeni ca asa o sa fie si daca mi-ar fi spus oare as fi fost atent cui ma impart si cui ii las parti din mine, oare ar fi fost altfel? Dar as putea sa vad, daca m-as intoarce in locurile in care am fost, as putea sa vad parti din mine ramase in suspensie ca puful de la plopi asteptand sa le regasesc si care ce sa fac cu ele? Nu mai am unde sa le pun, nu-si mai gasesc locul pentru ca le-a fost luat de altele....inseamna ca nu-mi va folosi daca ma regasesc pentru ca nu mai e loc de minele de atunci in minele de acum.... In momentul in care bucatele din suflet nu isi mai gasesc locul inapoi stau si ma intreb uitandu-ma in urma…: oare a meritat? si sincer atunci realizez ca da…orice mic detaliu care reuseste sa aduca pe chip o urma de satisfactie merita sa fie luat in seama chiar daca este foarte dureros si sunt foarte dureroase momentele in care nu iti poti aduce aminte decat de lucrurile care au durut. Toate astea trec si intr-o buna zi o sa ai satisfactia cand vei trece prin locurile de mult uitate, sa spui ”da”,…a mai trecut o dtapa din viata…cu bune si cu rele, cu fericire si lacrimi de tristete, cu atingeri calde de catifea sau cu gesturi respingatoare care ranesc.
Imi amintesc cu nostalgie cum umpleam file intregi in jurnalul meu, cum ii marutriseam totul acelui mic confident care acum sta uitat intr-un colt si are paginile ingalbenite. Oare e bine sa uitam trecutul, sa ne indepartam de el ca si cum nici n-ar fi existat, fara nici o urma de regret? Niciodata nu vom sti ce e bine sau nu, vom sti doar ceea ce alegem. Si acum sentimentele sunt altele, povestea se reia, numai ca personajele sunt diferite, totul capata alte forme si ne impunem "de data asta va fi altfel" si totusi nu se schimba nimic...Oare vorbesc despre iubire sau despre suferinta?! Sau poate despre amandoua?! Oricum ar fi ea, iubirea, ca despre ea e vorba, e minunata atunci cand o traiesti in doi...cand deja sentimentele dispar pentru o clipa macar din partea unuia dintre parteneri… nici cele mai lungi si mai calme pauze si nici cele mai optimiste previziuni nu pot face ca ceea ce a fost sa revina, chiar daca durerea din suflet este sfasietoare, dupa care intervine raceala transanta a partenerului care te priveste cu mila, o mila care te face sa te ridici de jos si sa te intrebi daca nu cumva esti mai bun decat ceea ce simte el/ea pentru tine, daca nu cumva meriti ceva mai bun; in fine dupa mult timp apare si raspunsul…in functie de fiecare….eu de exemplu nu ma consider mai bun si nu vreau sa cred si nici sa sper ca exista mai bine. Inima doare si asa va fi mereu pana in momentul in care apare un sentiment meschin numit INDIFERENTA….off Doamne il urasc…(pe el, pe sentiment)
Nu inteleg de ce trebuie sa ne bucuram atunci cand mai imbatranim cu un an si ne indepartam incet de copilarie si ne apropiem cu pasi repezi de batranete…Mi se pare absurd sa ma bucur ca in cateva zile voi fi mai batran cu un an, iar cand voi trage o bara pentru a face bilantul pe anul care a trecut voi redescoperi cu tristete ca nu am reusit sa ajung acolo unde mi-am dorit, ca nu sunt multumit de ceea ce mi s-a intamplat in anul ce a trecut…Nu simt nici o bucurie, ci din contra ma simt ca un condamnat care asteapta cumintel executia…Nu cred ca a imbatrani este o fericire ci dimpotriva este un motiv de tristete, mai ales atunci cand nu suntem indepliniti nici macar partial…Din aceste simple motive am decis ca anul acesta sa mai implinesc inca odata 25 de ani…si nu 28.
About me...how should I describe myself...the way I think I am, the way the others think I am, or the way I think the others see me? Or...should I describe myself after all? I would only list my qualities, you know...:P....that I am intelligent, beautiful, trustful, hard-working, a good friend, helpful.
Some people see me as childish, others see me as serious...I think I am both, it only depends on the relationship I have with different people at different moments. I don’t like to lie…and I also don’t like to be lied. My inspiration to write cames when my hart is heavy and I know I’m good at writing because some of my friends told me so. I don’t know how much it will last, my mood to write, but as long as I’ll feel like it I will keep on expressing myself.

vineri, 5 decembrie 2008

Pentru toata lumea

Exista momente in viata cand te simti obosit, consumat...atunci e timpul sa incerci sa te detasezi de ceea ce inseamna factori negativi din viata ta si sa incepi pozitiv noi actiuni pe care sa le poti transforma din visuri si din idealuri in lucruri care pot sa fie atinse, bineinteles nu fara munca...pentru ca fara asta nu se prea poate. Cineva imi spunea zilele acestea ca nimic nu ar trebui macar sa ne impiedice sa visa..... Da.... Ok...De acord... Dar oare faptul ca ne permitem sa visam la lucruri foarte putin probabile nu ne va lasa un gust amar in gura atunci cand, poate, printr-un concurs de imprejurari nu putem atinge acel tel.
Eu sunt mai realist din fire, nu pot afirma insa ca nu imi place sa "visez".... numai ca eu incerc sa pastrez o oarecare doza de realism in tot ceea ce fac. Intr-adevar exista si acea satisfactie interioara atunci cand visul sau telul spre care tind este atins mai mult sau mai putin. Cu toate asta imi rezerv o doza suficienta de pragmatism incat atunci cand se intampla sa nu "ajung" unde mi-am propus, dezamagirea sa nu fie prea mare cu toate ca o dezamagire e o dezamagire oricat de mare sau mica ar fi ea. Nu sunt din un pesimist convins si nici nu pot fi datorita faptului ca "speranta moare ultima" si poate oricine sa imi spuna orice dar asta e filozofia mea de viata chiar si atunci cand sunt 0.01% sanse.... pentru mine inseamna ca exista sanse si nu ma las pana in momentul in care totul se incheie, bineinteles nu totdeauna se incheie favorabil dar exista si exceptii iar in acele momente e mai mare satisfactia decat atunci cand esti sigur ca toate se vor aranja. In fine, e o chestie mai complicata pe care sincer nu am chef acum sa o explic acum pentru ca asemanator tuturor oamenilor am si eu fixurile mele....
Asa ca, sincer, eu nu stiu cum e mai bine....sa fii un visator care vede totul in roz sau sa incercam sa fim putin mai realisti, mai pragmatici. Cred ca asta depinde de caracterul fiecaruia si de cat de mult este fiecare dispus sa "RISTE" visand...si totusi cred ca fara vise ar fi totul mai gri. Depinde numai de noi sa facem visele sa devina realitate si sa luam tot ce e mai bun de la viata.
Voi ce parere aveti?

joi, 27 noiembrie 2008

Feel free to do what u want

Nu stiu de ce dar exact atunci cand trebuie sa nu...apar unele chestii care iti dau pur si simplu viata peste cap, exact atunci cand ai nevoie de stabilitate, de consecventa de obicei apare acel mic lucru care reusheste sa dea totul la o parte si sa schimbe adeseori nu in bine viata. Oare are vreun sens sa ne mai obosim sa facem ceva intr-adevar de care sa putem fi mandri in viata asta? Pentru ca oricum la un moment dat totul se va narui... O mai fi avad rost? Eu, unul sincer, nu stiu ce sa mai cred...Pentru mine este o mare dilema. Se poate atunci cand e nevoie sa incercam sa realizam imposibilul asta ori din orgoliu ori fortat de imprejurari ori pur si simplu din plictisela. De ce? Nu ar fi mai bine sa decidem asupra unor fapte, care mai tarziu sa aiba repercursiuni, la momentul potrivit?
Toti avem visuri si aspiratii, toti participam la acelasi obiectiv si anume sa fim fericiti. Cea mai mare provocare a oamenilor este ca nu stiu ce inseamna sa fii cu adevarat fericit si oare cum s-ar simti daca ar dobandi aceasta fericire. Isi petrec viata frustrati ca ar fi putut face mai mult sau ca ar fi putut fi fericiti daca ar fi avut mai multi bani, o slujba ideala….Eu, personal am ajuns la concluzia ca fericirea se poate castiga numai prin propriile resurse interioare si ca de fapt nu exista unitate de masura a vietii sau mai bine zis, a fericirii, nu am auzit pana acum pe nimeni spunand ca este **% fericit sau **%.... Poate ca daca am fi mai buni ,chiar si doar cu noi insine am fi cu siguranta mai fericiti, si poate ca daca am gasi fericirea noastra in viata celor din jur ne-ar fi mult mai bine. Ar trebui sa ne construim un echilibru intre ceea ce avem si ceea ce dorim sa avem, sa incercam sa privim partea plina a paharului, si cu siguranta ca ne-am simti mult mai bine.
Visuri, visuri si iar visuri....E bine oare sa mai si visam?.... E bine sa ne regasim in ceva ce este ireal? Putem face fata deziluziilor atunci cand realizam ca unele vise sunt intangibile?... Avem pretentia ca suntem oameni, ca suntem mai presus de alte "animale"... dar uneori instinctele, probabil si datorita faptului ca nu primeaza ratiunea, ne conduc la momente in care nu facem cele mai bune alegeri, nu reusim sa privim problema in esenta ei pentru ca este posibil ca in majoritatea cazurilor sa existe si parti pozitive a unei probleme....preferam sa privim negativist totul si in loc sa speram la ce e mai bine ne trezim ca luam decizii dupa cel mai grav scenariu posibil. E omeneste, iar atunci cand faci un lucru doar de amorul artei eu cred ca degeaba mai este facut. Poate uneori situatiile ar trebui analizate un pic altfel, cu mai multa detasare, punand in balanta atat parti pozitive cat si parti negative iar daca in acel moment nu reusim acest lucru sau partile negative primeaza....atunci sincer nu shtiu ce mai este de facut....
Cam asta ar fi....

vineri, 21 noiembrie 2008

Dupa mult timp...din inima

Dupa ceva timp, adica aproximativ o luna m-am hotarat ca e cazul sa revin...din pacate in postul acesta nu o sa scriu decat despre o particica din inima mea care a inghetat, din pacate nu am avut curaj pana acum sa o fac (sa scriu). De cand nu am mai scris despre chestii de genul acesta...mi se pare ca a trecut o vesnicie, pentru ca pentru mine acum trece mai greu si nu mai sunt receptiv la nevoile/dorintele oamenilor ca pana acum ceva timp in urma. Am devenit mai egoist pentru ca pana la urma am realizat ca a venit si vremea mea, vremea in care sa fiu eu cu mine insumi, o vreme sa imi pun gandurile in ordine, sa ma ridic de acolo de jos unde am fost aruncat cu sau fara buna stiinta, sa ma scutur si sa incerc din rasputeri sa merg mai departe...acolo departe unde trebuie si stiu ca intr-o zi voi ajunge chiar daca drumul ca orice cale ascendenta e plin de hopuri si de incercari.

Au trecut trei ani si cateva luni

Au trecut trei ani si cateva luni...timp in care am colectionat si am pus la pastrare amintiri, majoritatea placute dar si o serie de dezamagiri care puse in balanta uneori, in momente de durere, cantaresc mai mult decat acele crampeie de "adevar" pe care pretindem ca le aflam la un moment dat. Nu voi reusi niciodata sa inteleg comportamentul oamenilor si mai ales al femeilor dar totusi am ajuns la o concluzie si anume: nu sunt nici primul si probabil nici ultimul om care incearca sa patrunda in mintea unei femei si care reuseste sa iasa de acolo mai "sifonat" decat de obicei...asa ca din partea mea....nu mai exista speranta ca cineva sa afle ce ascunde mintea lor...
Timpul zboara atunci cand ai sau cel putin crezi ca ai pe cineva alaturi care sa te asculte, sa te imbarbateze cand ai nevoie, sa fie langa tine im momentele cand ajungi la disperare sau cand in noptile lungi ai nevoie de o vorba buna... In fine...toate astea se naruie foarte repede atunci cand egoul primeaza iar cand o actiune gresita duce la daramarea unui posibil viitor construit pe un morman de iluzii marete si foarte exagerate. Timpul mi-a aratat ca este total gresit sa crezi in himere, in ceva ce nu exista, ceva care nu merita nici macar sa fie luat in calcul.
In consecinta, nu merita sa iti petreci o parte din viata cu cineva care nu e dispus sa faca acelasi lucru. Aici nu mai e vorba de o relatie...e o iluzie.
Intr-un sfarsit raman amintirile frumoase, zilele de viata adevarata cand alaturi de persoana iubita radea cerul pentru amandoi. Acum e iarna si afara si in suflet iar realitatea ne ajuta sa trecem peste frigul atat interior cat si exterior. Este normal ca sufletul sa aiba de suferit pentru ca atat timp nu se poate sterge cu un burete ca si cum ar fi creta pe tabla de la scoala. Cel mai dureros este atunci cand cel de alaturi iti intoarce spatele si te gasesti singur intr-o relatie care la un moment dat datorita racelii iti dai seama ca nu mai are nici un viitor.
Nu stiu de ce dar parca m-am trezit dintr-un somn, dintr-un vis care spre sfarsit se transformase intr-un cosmar rece, cateodata dand senzatia de raceala de piatra... Dar cam gata cu real lifeul pe ziua de azi...Astept commenturi de la voi pe tema generala nu pe o relatie in particular...

joi, 23 octombrie 2008

Ce daruri accepti...


Lângã Tokio trãia un vestit razboinic Samurai, care a decis sã-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune cã în ciuda varstei înaintate, el putea înfrange orice adversar.
Intr-o dupã-amiazã, un luptãtor - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns în localitatea unde trãia bãtrânul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la luptã, astepta pânã când adversarul fãcea prima miscare si apoi contraataca cu vitezã.
Tânãrul luptãtor nu pierduse încã nici o luptã. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sã-l învingã pentru a-si mãri faima.
Toti studentii erau împotriva luptei, dar bãtrânul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti în piata din centrul orasului, iar tânãrul a început sã-l insulte pe Samurai. A aruncat câteva pietre în directia lui, l-a scuipat în fatã, i-a aruncat toate insultele ce existã sub soare, i-a insultat pânã si pe stramosii sãi.
Timp de câteva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bãtrânul rãmânea impasibil. La sfârsitul dupã-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat.
Deceptionati de faptul ca maestrul primise atât de multe insulte si provocãri, studentii l-au întrebat:
- Cum ai putut rãbda atât de multã umilintã? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar dacã stiai cã ai fi pierdut, în loc sã-ti expui lasitatea în fata tuturor?
- Dacã cineva vine la tine cu un dar si tu nu îl primesti, cui apartine darul? întrebã Samuraiul.
-Celui care ti l-a oferit, replicã unul dintre discipoli.
- La fel si cu orice mânie, insultã sau invidie, spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continuã sã apartinã celui care le-a purtat.
In viata de zi cu zi sunt nenumãrate situatiile în care ne trezim prinsi fãrã sã vrem în tot felul de situatii nedorite.
Fiecare clipã îsi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne încurcã. Totul depinde de noi. Putem alege sã acceptãm orice dar si sã ne lãsãm atrasi în jocul altora, sau sã fim selectivi… si sã acceptãm doar acele daruri care ne ajutã în cresterea noastrã.


luni, 20 octombrie 2008

Mihaiela Runceanu - o legenda a muzicii romanesti

Ca de obicei ma aflam acasa in fata televizorului si am descoperit la o emisiune noua de divertisment de pe un post de televiziune romanesc ca melodiile vechi au cam inceput sa imi placa asa ca m-am hotarat sa postez un articol despre una dintre cele mai cunoscute cantarete de muzica usoara romaneasca si anume Mihaiela Runceanu. Cuvintele sunt de prisos asa ca voi lasa melodiile sa vorbeasca pentru mine...












De ce oare trebuie sa ne batem joc si sa uitam de adevaratele valori ale neamului asta? De ce trebuie sa fim asa de pagani? De ce promovam chicismele? De ce uitam adevaratele valori si personalitati ale acestui popor? De ce ne complacem in mediocritatea exprimata prin cuvinte a unor interpreti de doi lei si-i uitam pe cei de valoare...? Off Doamne....
Sincer sper ca v-a placut ceea ce am postat aici pentru ca mie unul sincer imi inmoaie inima oricine vorbeste sau canta de dragoste... Ce parere aveti de asta?...

joi, 9 octombrie 2008

Ce ascult si ce imi place...Revenire

Dupa cum am spus in postul de mai de multa vreme voi reveni cu muzica noua sau veche....defapt ceea ce ascult eu si ce imi place mie....corect nu?



video


Muzica mea de chill out...cu ea am crescut cam de cand a aparut si sincer nici nu gasesc ceva mai de calitate decat ceea ce fac oamenii acestia...P.S.: nice ladyz............


Iar asta e piesa pieselor... pentru ca este special pusa aici pentru cineva foarte special...se stie ea cine e...



Acestea sunt doar cateva melodii care le mai ascult din cand in cand...

Voi ce parere aveti?

miercuri, 24 septembrie 2008

New post

Today i felt like writing in english so i took my pen and a sheet of paper ... My state of spirit is not so fly becase sometimes beside the real tiredness acumulated along this year they are a lot of factors that contribute to my low state of spirit...As usual i could write about all kind of things and feelings but my favourites topics are, as you already know, love, human relations and ignorance...
I don't have a real reason to feel so blue but the small things in life that hurt the most especially if the hurtful gestures come from the person that you consider to be your soul mate, your reason to live, the only light of guidance in this dark world that we are live in... Sometimes all the things that we do for our loved ones are not enough or so they let us belive...i do not know how can they be so insensibly cold towards the person that they sustain to love... What is love anyway?
It is true that each person can love according to his/hers character and because someone doesn't love you the way you want it doesn't mean that him/her does not love you at all... but sometimes, belive me, the feelings must be shown regardless of concourse.
That's all for now...I hope my state of mind hasn't affected you very much and i want to apologise for any mistakes that you discover in my writing...
What do you think?

vineri, 19 septembrie 2008

Scopul suprem





Daca va uitati cu atentie veti observa cum oamenii isi traiesc viata, in general, la voia intamplarii. Ei cred ca tot ceea ce li se intampla este un produs al evenimentelor exterioare asupra carora nu au control. Din acest motiv principala lor grija este propria supravietuire (si, cel mult, a celor dragi). Acestui tel ii inchina intreaga viata, fiind preocupati cum sa acumuleze cat mai mult astfel incat sa se simta mai in siguranta.
Nu poti condamna oamenii pentru asta - asa au fost invatati dintotdeauna. Insa, treptat, unii capata un minim de intelegere din aceasta lupta inegala cu mediul din jur. Incep sa simta clar ca singurul lucru cu adevarat sigur este clipa de acum, prezentul. Si invata cum sa o traiasca din plin, cum sa o foloseasca pentru a duce o altfel de lupta - cea cu ei insisi. Este singura confruntare reala, in urma careia devii o persoana constienta, un luptator.
Luptatorul duce o altfel de viata. Nu supravietuirea este scopul sau suprem, ci dezvoltarea continua a propriului sau nivel energetic si spiritual - si punerea sa in slujba celorlalti. El intelege clar ca existenta sa se desfasoara ca o manifestare extraordinara a realitatii sale interioare. Acolo este “terenul sau de lupta”, nu mediul exterior. Acolo isi foloseste toata indemanarea pentru a actiona cu inteligenta… iar unde ceilalti vad miracole, el vede o simpla actiune a legilor universale pe care le stapaneste.


Traim intr-o lume exterm de haotica. Oamenii isi propun teluri si renunta treptat la ele, considerandu-le prea dificile sau “prea frumoase pentru a fi adevarate”. Un luptator, insa, se recunoaste prin daruirea si devotamentul fata de calea sa.
Cum ar fi sa-ti traiesti viata astfel? Sa-ti depasesti temerile si limitele, sa persisti stiind ca Universul iti va raspunde si, in final, sa ajungi “acolo unde numai vulturii se avanta”?
Suntem oare capabili sa devenim luptatori? E o provocare, da. Cea mai mare provocare este ca in acest haos sa gasesti un fir pe care sa-l urmezi. O cale interioara, un mod de a exista care sa te implineasca si prin care sa devii un dar pentru ceilalti.


De fapt, pentru asta ne-am nascut - sa ne reamintim puterea si libertatea.

miercuri, 10 septembrie 2008

Bine v-am regasit

Dupa cateva zile de pauza m-am hotarat ca ar fi cazul sa revin cu un nou post mai ales ca in timpul in care nu am mai publicat nimic m-am odihnit asa ca acum revin cu forte proaspete si gata de munca...sau poate nu...
Inca o data mi s-a confirmat faptul ca oamenii nu merita nici un gram de incredere, nu merita nici macar "praful de pe toba". Ma enerveaza ipocrizia si felul de a nonfi pe care il practica anumiti indivizi din jurul meu; impertinenta si tupeul unora care pana mai ieri pupau in fund pe toata lumea si azi se cred a tottoate stiutori. Interesant este faptul ca am observat ceva la propria mea persoana si anume faptul ca nu ma mai afecteaza/intereseaza deloc comportamentul meschin al unor animale ca cele din reclama de la ciocolata Milka(hint: nu e vorba nici de marmote nici de urs...cine ramane oare?). Stau uneori pe ganduri si parca nu gasesc raspunsul la cateva intrebari legate de felul de a fi al oamenilor acestor locuri... Oare ne vom potoli vreodata? Oare vom reusi sa nu mai dorim moartea caprei vecinului? De ce trebuie sa fim un popor asa de meschin? Asa or fi si altii?...
Lumea e plina de lingai si daca s-ar strange toti la un loc va dati seama ce baie de saliva ar fi? Sau poate nu ar mai fi ca ar avea gura si limba uscata... Mereu incercam sa parem ceva ce nu suntem...De ce ? E mai agreabil sau mai bine asa sau ne furam doar caciula?
Am o groaza de intrebari de genul asta dar ma voi opri aici pentru ca numai cand ma gandesc la cele prin care am trecut imi vin in cap mult mai multe cuvinte de "lauda" la adresa oamenilor care arata ca cei descrisi mai sus. Nu cred ca are rost sa mai continui pentru ca asta nu ii va schimba sau mai bine spus ... lancezind in propria nesimtire nici macar nu vor incerca sa indrepte raul provocat poate intentionat sau poate nu... asa ca m-am hotarat sa fac o urare tuturor celor care indeplinesc macar o parte din criteriile de mai sus...
FUCK YOU ALL....
Tare sunt curios ce parere aveti si voi....

luni, 1 septembrie 2008

Zilele de Luni

Sincer sa fiu urasc zilele de Luni cu tot sufletul datorita faptului ca ele reprezinta inceputul unei noi saptamani de munca in care incerci sa ii convingi pe cei greu de convins ca asta e alba si nu neagra, ca pamantul e rotund sau mai stiu eu ce alte chestii evidente dar care nu pot fi percepute ca fiind si adevarate doar pentru ca a fost ideea mea si nu a lor.
Urasc zilele de Luni pentru ca atunci cand intru in birou este un aer atat de inchis incat iti vine sa ... iesi cat mai repede de acolo.
Urasc zilele de Luni pentru ca oricat de mult m-as odihni in weekend ma trezesc tot obosit.
Urasc zilele de Luni pentru ca in fiecare Luni reusesc sa ma cert cu cate cineva datorita indispozitiei create de oboseala.
Urasc zilele de Luni cand toata lumea are cate o problema si vine cautand la mine rezolvare.
Urasc zilele de Luni pentru ca sunt zile de Luni.

Deci se poate spune ca am o problema cu zilele de Luni. Voi?

joi, 28 august 2008

GRABA...

Stiu ca traim in secolul vitezei dar pe bune daca nu uneori si pentru mine "viteza" asta e prea mare si aici nu ma refer neaparat la tehnologie cat la actiunile oamenilor de langa noi care socheaza pe zi ce trece mai mult.
Nu stiu si nu inteleg ce e cu atata graba, de ce nu mai putem avea rabdare?... De ce trebuie sa facem repede asta....?..... De ce toate chestiile care ni se cer trebuie sa fie gata ieri?...Oare e de ajuns sa ne grabim pentru a putea evita anumite conjuncturi si laturi neplacute ale vietii? Nu putem incerca sa rezolvam cu o oarecare doza de calm (asta ca sa nu aparem a fi indolenti cand doza de calm e mai mare...:) ) anumite probleme care ne solicita atat atentia cat si timp mai lung pentru solutionarea lor?
Si uite asa te trezesti ca dimineata la prima ora mai afli ca nu shtiu care a facut nu stiu ce cu nu stiu cine, ca unii pe care de altfel ii credeai niste pustani in raport cu popria persoana urmeaza a fi parinti sau mai stiu eu ce...
Asa ca din ciclul aberatia de Joi si articolul asta este o suma de idei dezordonate puse pe hartie/blog...Nu imi ramane altceva de facut decat sa astept pareri.

vineri, 22 august 2008

Fuck it all...

Azi m-am trezit cu o cumplita durere de cap si cu un ciudat sentiment de greata, greata fata de tot ce ma inconjoara...probabil e de la durerea de cap...sau poate ca nu... Inportant este ca tocmai atunci cand ai nevoie de ceva de la anumite persoane care se considera a fi importante, ele insele, care este.... tocmai atunci iti dai seama cat de bine trebuie sa faci lucrurile cu mana ta si de unul singur datorita faptului ca nimeni nu te ajuta. In sfarsit, eu stiu de ce, stiu cum, stiu unde.....singura mea problema este ca nu am cand... Interesanta chestie...NU?
De ce "Fuck it all" ? Pentru simplu motiv ca azi sunt sictirit la maxim de ABSOLUT toti si toate, e o zi de genul "mi se cam rupe de toti", "nu ma intereseaza ce vreti", "nu suport sa va vad", "NU VREAU SA VA MAI AUD". M-am saturat de lamentari si mai ales de acele persoane care au mereu de protestat, au mereu ceva de spus, mereu nu le convine ceva si sincer azi nu dau doi bani... De asta "Fuck it all". Sunt multe chestii care de-a lungul astor cateva luni m-au adus in starea asta, de simt ca explodez, simt ca imi vine sa urlu.... Oare am devenit asa de pretentios incat nimic nu imi mai e pe plac sau sunt asa de bun incat atunci cand vine randul meu sa cer si pe ceilalti ii doare undeva ma atac degeaba? Asta inseamna oare ca sunt emo?....
Mi-am propus sa nu ma mai enervez, sa nu ma mai exteriorizez...intr-un cuvant sa ma controlez pentru ca atat timp cat indiferenta si ignoranta sunt la ele acasa in relatiile interumane...nu ai ce face pentru a schimba sistemul asta...
Stiu ca asta nu e un post de Vineri dar se pare ca si starea mea de spirit are ceva de-a face cu asta....

luni, 18 august 2008

Aberatii...

"A iubi inseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca! "
Emil Cioran
- cand e vorba de suferinta e in natura omului ca acesta sa "se ferasca" , sa se protejeze...numai ca fara iubire totul e pustiu...


Iar daca tot veni vorba de aberatii....ceva de care m-am "impiedicat" zilele astea, ceva care mie imi place enorm de mult...:

Laura Pausini - Strani Amori ringtones
Mi dispiace devo andare via

Ma sapevo che era una bugia

Quanto tempo perso dietro a lui

Che promette e poi non cambia mai

Strani amori mettono nei guai

Ma, in realtà, siamo noi

E lo aspetti ad un telefono

Litigando che sai libero

Un gomitolo nell’angolo

Lì da solo, dentro un brivido

Ma perché lui non c’è

E sono strani amori che

Fanno crescere e sorridere

Fra le lacrime

Quante pagine lì da scrivere

Sogni e lividi da dividere

Sono amori che spesso a questa età

Si confondono dentro a quest’anima

Che si interroga senza decidere

Se è un amore che va per noi

E quante notte perse a piangere

Rileggendo quelle lettere

Che non riesci più a buttare via

Dal labirinto della nostalgia

Grandi amori che finiscono

Ma perché restano nel cuore

Strani amori che vanno e vengono

Nei pensieri che lì nascondono

Storie vere che ci appartengono

Ma si lasciano come noi

Strani amori fragili

Prigionieri, liberi

Strani amori mettono nei guai

Ma, in realtà, siamo noi

Strani amori fragili

Prigionieri, liberi

Strani amori che non sanno vivere

E si perdono dentro noi

Mi dispiace devo andare via

Questa volta l’ho promesso a me

Perché ho voglia di un amore vero

Senza te

Astept pareri...:P

duminică, 17 august 2008

Postul de Duminica

Azi fiind Duminica nu va voi plictisi cu prea multe vorbe...voi incarca cateva clipuri...asa de relaxare....astept pareri ....





video




video

vineri, 8 august 2008

Lectia de istorie


Ciuperca de la Nagasachi





Norul de fum de la Hiroshima







Little Boy



Fat Man




Dupa serviciu, de obicei cand ajung acasa, ma uit la televizor si printre altele mai urmaresc si jurnalele de stiri. Acum doua zile mi-am dat seama ca este 06.08.2008...adica exact ziua in care japonezii comemoreaza victimele rezultate in urma celor doua bombardamente de la Hiroshima in 06.08.1945 respectiv Nagasachi din 09.08.1945.
In dimineata zilei de 06.08.1945 bombardierul american ENOLA GAY avand la bord o bomba "botezata" simbolic "LITTLE BOY" care insemna echivalentul a 20.000 de tone de t.n.t. ajungea deasupra Imperiului Japonez pe atunci. A urmat un adevarat masacru, 140.000 de morti dupa explozia de la Hiroshima. In data de 09.08.1945 aceeasi fortareata zburatoare americana avand la bord bomba atomica botezata "FAT MAN" a mai facut 80.000 de victime in orasul japonez Nagasaki. Aceste doua bombardamente au avut ca urmare peste cateva zile capitularea Imperiului Japonez si astfel se termina al doilea Razboi Mondial...Sa ne fereasca D-zeu de al treilea Razboi Mondial...

Nu este bine atunci cand oamenii se joaca dea Dumnezeu si cand stiinta isi pune toate eforturile in slujba creerii armelor de distrugere in masa de aceea ar fi bine ca rasa umana sa se gandeasca de doua ori inainte de a provoca dezastre similare cu cele prezentate mai sus pentru ca altfel vom sfarsi prin a ne autodistruge...Sa sperem ca au fost trase concluziile necesare dupa aceste doua dezastre create de om si sa speram ca ele nu se vor repeta vreodata...










joi, 7 august 2008

Ceva foarte interesant


Intr-o seara, "navigand" pe internet am dat peste o pagina unde am gasit "Avem timp" de Octavian Paler...Sincer sa fiu nu am fost un mare " fan " dar in unele conditii chiar avea dreptate si unele afirmatii chiar erau pe gustul meu...






AVEM TIMP




Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sasfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta, murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca.
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pese.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul circa 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatatca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte


Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit .


Sincer sa fiu, pana acum, era o poezie a lui Rudyard Kipling - "Daca..." pe care eu o consideram ca si "crezul meu" dar de cand am citit ce a scris Paler...am simtit ca ma reprezinta si sincer..."crezul meu" s-a schimbat...Merita sa fie citit "Avem timp" chiar daca pare prea lung acordati-i 10 minute...

Can I express myself?...let me be...




I miss you when something really good happens, because you are the one I want to share it with but it seems to me that you ither don’t care anymore or you are to busy to express yourself. I miss you when something is troubling me, because you are the one who understands me so well and the only one that stood by me when I need it the moust. I miss you when I laugh and cry because i know that you are the one that makes my laughter grow and my tears disappear. I miss you all the time, but I miss you most when i lay awake at night and think of all the wonderful times we spent with eachother ; for those were some of the best times of my life.


But being hurt by someone you truly care about leaves a hole in you heart that only love can fill...I’m still waiting for you to begin the old love part that only you can make me feel…
"Cand ochii mi-i inchid ei vad mai bine
Ca ziua n-au prea multe de aflat;
Dar cand adorm, in vis pornesc spre tine
Si-n bezna, vii, viu bezna o strabat.
Tu, umbra ce dai umbrelor splendoare,
Fa umbra ta aievea sa-mi apara;
Cand ochii orbi o vad stralucitoare,
In clar de zi va straluci mai clara.
Incanta-mi ochii, spun, ca tare-as vrea
Sa-i vad pe-ai tai in fapt de dimineata
Asa cum toata noaptea umbra ta
In somnu-mi greu privirea mi-o rasfata."
William Shakespeare - Sonetul 43
Stiu ca pare ciudat...un post jumate in engleza si cealalta jumatate in romana dar e ceva nou si sper sa prinda...Voi ce parere aveti?...

duminică, 3 august 2008


Sunteti constienti de cat de strans tineti ceea ce nici macar nu este facut sa fie tinut strans?

Voi incercati sa-i tineti pe oameni legati de voi. Voi incercati sa-i tineti pe loc.


Dar oamenii sunt calatori in propriile vieti. Ei se odihnesc cand se odihnesc si merg mai departe cand merg mai departe. Nu incercati sa-i tineti cu forta vointei voastre. Ei sunt propria lor fiinta. Joaca un rol in viata voastra asa cum vor, odata pe scena, iar in clipa urmatoare in afara ei.

Oamenii din viata voastra sunt precum partenerii de dans.

Ei danseaza asa cum vor. Oricum intra si ies din viata voastra. Puteti la fel de bine sa-i eliberati.

Oamenii sunt precum adierea de vant care vine si pleaca.

Voi simtiti aceasta mare necesitate de a-i tine pe oameni langa voi. Poate ca nu vreti sa-i imbratisati fara ezitare, dar vreti sa fie mereu alaturi de voi. Ii considerati pe ceilalti un fel de marturie a propriei valori. Credeti in continuare ca ceilalti oameni au ceva de-a face cu voi.

Majoritatea oamenilor din viata voastra sunt doar iluzii optice.

Ei sunt agenti ai schimbarii. Sunt privelisti trecatoare in calatoriile voastre prin viata.

Nu sunteti un vanator care ii captureaza pe altii ca pe o prada.

Voi sunteti cei care elibereaza pe toata lumea. Nu aveti lacate sau custi. Cheia ce duce la prietenie este de a-i lasa pe toti sa mearga pe calea lor. S-ar putea sa intre si sa iasa din viata voastra. Nu voi trebuie sa spuneti ce trebuie, sau ce ar trebui sa se intample.

Sa nu cereti nimic de la ceilalti.

Mai ales, sa nu le cereti sa ramana. Ei nu sunt proprietatea voastra. Nu sunt supusi pe domeniul vostru.

Cand va vine greu sa-i eliberati pe ceilalti din viata voastra, ceea ce trebuie sa faceti este sa Mi-i eliberati Mie. Vizualizati cum isi aseaza mana in a Mea. Iar apoi plecati. Plecati pentru a va cauta propriul noroc si pentru a vedea ce anume intra in viata voastra pe urma.

Voi nu depindeti atat mult de compania altora pe cat aveti tendinta sa credeti.

Nu sunteti o parte integranta din viata altora, la fel cum nici eu nu sunt o parte din viata voastra.

Si totusi, cum mai vreti sa-i tineti pe toti si pe toate pe loc!

Vreti ca oamenii sa stea acolo unde ii puneti si vreti sa ramana acolo pana cand ii vreti din nou.

Vreti sa fie ce vreti, cand vreti.

Dar ei nu vor sa va respecte porunca, la fel cum nici voi nu vreti sa le-o ascultati pe a lor. Ei nici macar nu stiu care va este porunca. Nici voi nu stiti.

Dar stiti care este porunca Mea...

Va poruncesc sa-i eliberati pe toti cei din viata voastra.

Acum este un moment bun sa le dati libertate tuturor celor pe care incercati sa-i tineti langa voi si care se indeparteaza din cand in cand sau chiar de tot.

Voi nu comandati viata altcuiva. Eliberati-i de aceasta legatura impusa.

Dati-le tuturor libertate.

Cu totii sunteti calatori.

Voi mergeti peste tot si nici macar nu stiti de ce si cand. Ati fost undeva cum o clipa. Acum va aflati aici. Este un mic mister cum ati ajuns aici si nu este unul pe care il puteti rezolva in aceasta dimensiune.

Iar in alta dimensiune, nu aveti nimic de elucidat.

Cu totii se intalnesc, se aproprie, se indeparteaza, iar apoi se intalnesc din nou.

Chiar nu a existat vreodata o despartire si nu a existat nicio intalnire, caci toti sunt Una cu Mine.

Voi sunteti Una cu Mine.

joi, 31 iulie 2008

Nu-mi mai pasa...

Stateam astazi de dimineata si ascultam radioul, in timp ce imi savuram cana de cafea si ma gandeam...oare ce trebuie sa fac in cazul unor probleme care ma afecteaza si care probabil pentru cineva din afara lor ar parea niste bagatele, niste jocuri copilaresti... E foarte frumos sa stai sa te auzi cum gandesti mai ales in linistea diminetii cu mintea odihnita. Nu inteleg anumite aspecte ale comportamentului oamenilor sau poate ma astept eu la prea mult sau poate am devenit mai intolerant sau poate cine mai stie?...
Observ atatea chestii in jurul meu atatea conjucturi unele placute altele mai putin placute si uneori mi-as dori sa am si eu ce au altii dar dupa cateva secunde ma linistesc si imi dau seama ca nu va fi posibil niciodata sa am asa ceva...strang din dinti si trec mai departe...si tot la fel de bine sunt unele cazuri cand nu mi-as dori sa fiu in locul celui care se afla la un moment dat in miezul unei probleme ca sa zic asa. Este foarte adevarata afirmatia conform careia noi oamenii nu ne multumim niciodata doar cu ceea ce avem, cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu....Este oare ceva gresit sa iti doresti mai mult? Se poate oare vreodata sa fim pe deplin multumiti?...Sincer sa fiu nu cred ca se va intampla vreodata sa putem spune ca avem tot ceea ce ne dorim si sincer din moment ce suntem invatati cu anumite particularitati ale vietii e foarte greu dupa aceea sa mai trecem la un stadiu inferior. Trecerea de la rau la bine nu are un impact asa mare cum o are trecerea de la bine la rau iar atunci cand acesta alunecare pe o panta descendenta(trecerea de la bine la rau) se face brusc intr-o perioada de timp foarte scurta impactul este mult mai pronuntat si "sechelele" sunt de o durata mai mare. Dar orice ar fi ne obisnuim la un moment dat cu orice si trecem mai departe...partea mai nasoala este aceea ca atunci cand se face aceasta trecere si comportamentul este afectat asa ca nimic nu va mai fi asa cum a fost inainte de "eveniment".
Intr-o astfel de problema fiecare persoana se comporta diferit, fiecare reactioneaza in felul lui dar rezultatul final este acelasi in toate cazurile....
Sincer sa fiu nu shtiu ce mi-a venit sa scriu postul acesta dar uite ca pana la urma l-am si publicat. Imi pare rau dar pentru articolul acesta nu voi aproba comentarii.

marți, 29 iulie 2008

Cea mai frumoasa parabola






Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.
Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele. Iubirea este intotdeauna gata sa se incline; egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu este fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.

Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decat atunci cand altcineva il reconforteaza..

Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni… De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau: „Vino, vino. Te astept". Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.
Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti. „Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?"

Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine".

Baiatul i-a raspuns: „Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc bani". Egoul este intotdeauna motivat: „Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o". Egoul are intotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata.

Uimit, copacul i-a spus baiatului: „Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am". Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.

„Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani".

Baiatul i-a spus: Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani". Egoul cere intotdeauna bani, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani".

Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.

Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru. Intreaga sa fiinta era in agonie.
Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma".
Barbatul i-a raspuns: „Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte".

Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.

Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine".

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?"

Copacul a exclamat: „O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa".

Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.

„Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor".

Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime.

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.


Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: „Vino, vino, iubitul meu".
Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp".

Batranul i-a raspuns: „Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca".

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta".

Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.

Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.

Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj.
Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii.






Iubirea vorbeste limbajul daruirii.



Atunci cand in locul sentimentelor sau mai bine spus atunci cand sentimentele sunt exprimate prin prisma egoului ele dau nastere la purtari egoiste, la simtiri reci si la indepartarea oamenilor unii de ceilalti. Un sfat... nu lasati propriul ego sa va transforme in niste fiinte fara suflet pentru care chinul celor din jur sa fie unicul mod prin care isi exprima sentimentele iar atunci cand o faceti ganditi-va de doua ori pentru ca roate se poate intoarce si se poate sa fie mai rau...Atunci vi se greseste, iertati pentru ca oricine poate gresi. Voi ce parere aveti?

vineri, 25 iulie 2008

Cele trei porti


Zilele astea o colega de serviciu mi-a trimis cateva chestii care mie mi s-au parut interesante si asa am hotarat sa le public si m-am hotarat sa o includ si pe ea in echipa din care pana acum faceam parte numai eu...dar bineinteles eu raman in continuare masterul....



CELE TREI PORTI
Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.- Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.
O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.
Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:
SCHIMBA LUMEA.Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa.
El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.
Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
- Ce-ai invatat tu pe acest drum?- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.
Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris:
SCHIMBA-I PE CEILALTI.
Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa.
Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.- Ai dreptate, spuse batranul.
Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI.


Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu pe acest drum?- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.- Asa este, spuse batranul.
- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
- Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:
ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI.
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.
In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe. Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria ACCEPTA-I PE CEILALTI.





Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA.



Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.
Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
- Ce-ai invatat pe drumul acesta?- Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.- Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.
Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!
Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

Parerea mea este ca cea mai mare durere este pricinuita de cei dragi mai ales atunci cand te ignora sau nu au timp pentru a-tzi rosti doua cuvinte care in mod normal ar face ca toata suferinta sa dispara...Cuvintele din poza nu ar trebui rostite, ele ar trebui simtite dar de multe ori nu e asa ... din pacate...Voi ce credeti?


vineri, 11 iulie 2008

Mintea omului

Rasfoind tabloidele, desi e cam mult spus am descoperit un articol "interesanto" - amuzant sau mai bine spus un articol care te face sa te intrebi:"oare exista asa oameni pe pamant?". Sursa este CANCAN ca nu pot sa-i zic ziar...
Gaselnita: Dispozitivele ajuta la protejarea mediului inconjurator
Desi pare greu de crezut, vacile din Argentina poarta pe spate saci speciali pentru acumularea flatulentelor. Specialistii de la National Institute of Agricultural Technology din orasul Castellar au creat un astfel de dispozitiv, care este conectat la aparatul digestiv al animalelor, pentru a studia astfel daca parturile animalelor cu pricina contribuie la incalzirea globala, asa cum s-a speculat. "Este un sistem care nu pune catusi de putin in pericol sanatatea animalelor, dar ne va permite, in schimb, sa analizam cat mai corect gazele emise de vaci si astfel sa obtinem date cat mai precise despre potentialul efect de sera produs de flatulentele lor", a explicat Maurizio Jimenez, unul dintre cercetatorii de la institutul din Castellar.
Conform datelor detinute pana in prezent de cercetatori, fiecare vaca emite, zilnic, peste 800 de litri de gaze care contribuie la incalzirea globala. Ba mai mult, rumegatoarele ar fi vinovate de 30% din emisiile nocive mediului inconjurator din Argentina, dat fiind ca in aceasta tara exista 55 de milioane de rumegatoare. Pe langa sacii gonflabili conectati la aparatul digestiv al animalelor, specialistii au supus rumegatoarele la dieta, administrandu-le anumite substante care sa reduca emisia de gaze care contin metan. Anul trecut, specialistii au informat ca elanul norvegian polueaza mediul inconjurator. El emite anual o cantitate de metan care produce 2,1 tone de dioxid de carbon, cantitate echivalenta cu emisiile de carbon a doua zboruri dus-intors pe ruta Oslo-Santiago.
Super tare.....NU?

joi, 10 iulie 2008

Provocare

Acum cateva zile am primit o provocare de la Ioana in care ma indemna sa vorbesc despre un lucru de care sunt independent, retineti INDEPENDENT nu dependent. Offff...sunt multe chestii de care sunt independent si nu cred ca as putea sa vb doar despre unul. In lumina celor scrise mai sus o sa incerc o enumerare a catorva lucruri de care ma simt independent dar aceasta va avea ca urmare o enumerare a lucrurilor de care sunt dependent pentru ca asha ar fi corect.
Sunt independent de:
1. Prostia altora si snobismul duse pana la extrem;
2. Minciuna care ne inconjoara zi de zi si care desi este descoperita nu este recunoscuta;
3. Serialele siropoase gen soap opera sau telenovele;
4. Bauturile alcoolice care unora le provoaca placere;
5. Relatii de tip "nepotism" care functioneaza inca cu foarte mare succes in Romania;
Sunt dependent de:
1. Dragoste, pentru ca acest sentiment de intregeste ca oameni;
2. Vorbe bune spuse atunci cand am mai mare nevoie pentru ca ele ma ajuta sa trec mai usor peste situatii de criza create artificial sau nu;
3. Filmele romanesti, mai ales cele istorice pe care oricand si la orice ora le-as revedea fara cea mai mica urma de regret chiar daca am inceput sa invat replicile actorilor pe de rost;
4. Calculator si aproape tot ce tine de acesta inclusiv internetul care fata de primele dati cand intram eu a ajuns ceva de nedescris;
5. Si nu in ultimul rand de cainele meu, "ajutor de caine lup" cunoscut in lumea nterlopa sub numele de PITTBULLUL ....:P
As putea continua foarte mult cu aceste chestii dar prefer sa ma opresc aici si sa n u mai dau mai departe leapsa primita...

Ce chestie...

De obicei , dimineatza dupa ce ma trezesc si imi fac toaleta deschid radio la 103.6FM adica europafm. Acest lucru l-am facut si azi de dimineata si desi eram cu gandul la saptamana viitoare, la mare, la concediu...etc. am avut neplacuta surpriza sa aud, parca din vis, faptul ca un tip/tipa care lucreaza la shaormarie din capitala scumpei si frumoasei noastre tari are salariu cam de o mie de euro pe luna. In acel moment nu mi-a venit sa cred....pentru ca dupa umila mea parere...ACEST LUCRU NU SE POATE!!!!
Oare chiar traim in tara lui Papura Voda? Oare chiar nu mai e nici o speranta pentru poporul roman?
Interesanta ierarhie a valorilor avem...ca si popor ma refer...adica un doctor, un inginer, un contabil au salariu cam de 5 ori mai mic decat tipul/tipa care vinde shaorma la toneta. Interesant nu? Faze de genul asta ma fac sa ma gandesc serios sa emigrez in Canada, asa cum propuneau carcotasii. Ce fel de oameni trebuie sa fie intr-o tara ca sa se intample ceea ce am scris eu mai sus?
Raspunsul este numai unul: romani. Sincer cred ca numai la noi se pot intampla unele chestii atat de absurde incat sa ti se faca greata de un sistem de doi lei care nu stie decat sa ceara. Intelegeam daca se intampla asta prin Albania sau mai stiu eu prin ce provincie a vreunui stat african dar chiar in Romania?
In concluzie, ar trebui sa avem mare grija la alegerea profesiei...De ce sa faci o facultate ca sa castigi 600RON cand potzi sa umbli aiurea si doar cu liceul sa castigi in jurul a o mie de euro. Eu intele, tipul/tipa de la shaormarie lucreaza in conditii grele, de stres, calculeaza cata carne trebuie pusa in lipia aia, calculeaza unghiul la care trebuie asezati cartofii pentru a realiza o simpla si banala SHAORMA.
Ce parere aveti despre asta?