duminică, 27 septembrie 2009

Probabil...

Sunt momente cand melancolia produsa de venirea toamnei ma influenteaza foarte tare si atunci ma apuc de scris...si iese ceva gen ultimul post...un articol trist si plin de durere care pune lumea din jurul meu pe ganduri. Probabil ca stiu sa scriu despre tristete, despre durere, despre melancolie iar cuvintele mi le gasesc foarte usor. Cred ca daca ar trebui sa scriu despre fericire nu as reusi sa o fac asa de bine. Sincer am si uitat cum e sa scrii atunci cand esti fericit, cand ai senzatia ca toata lumea-i a ta, ca nimeni si nimic nu te poate darama de pe picioarele tale.
Probabil exista persoane pentru care tot ceea ce am zis eu suna ciudat si pentru ele e taman invers, adica pot scrie mai bine atunci cand sunt fericite. Mi se spune ca traiesc destul de mult in trecut...asa o fi dar nici nu ai cum sa te rupi de ceea ce se numeste trecut mai ales daca exista locuri, persoane, zile ale saptamanii sau ale lunii care poarta cu ele o insemnatate aparte pentru sufletul meu. Stiti ce e ciudat? Din ce in ce insemnatatea lor se estompeaza si incet, incet incep sa fie normale, fara a mai fi insemnate. Aduc cu ele doar cateva ganduri sterile care se vor opri la un moment dat si nu vor mai purta nici macar un cuvant de descriere.
Mie imi face placere totusi sa imi aduc aminte cu o oarecare nostalgie si cu o oarecare urma destul de mica de regret de locul pe care il ocupa fiecare in randurile amintirilor mele. Nu stiu prin ce minune dar reusesc sa las o impresie mult mai negativa prin ceea ce scriu decat felul in care ma simt. Pentru toti cei care isi fac griji si mi-au spus asta... Sunt ok, atat cat se poate mai ales ca problemele cu sanatatea ma tot sacaie... dar in rest sunt cat se poate de bine.
Ma uit in jurul meu si la un moment dat imi dau seama ca sunt unele persoane care sufera mult mai mult si mai profund decat mine deci pe de o parte ar trebui sa ma simt norocos...:))Cine stie? Poate norocul meu nu s-a terminat , prefer sa cred ca luat doar o meritata pauza iar optimismul incearca incet, sa isi revina desi nu mai are prea multa baza pe care sa cladeasca self esteem-ul. Oricum incet, incet toate trec peste tot si vor veni si zile probabil cand voi scrie despre fericire sau cred ca atunci cand va fi vorba de fericire nu voi mai scrie nimik, oricum o sa incerc tot posibilul sa nu iau o pauza prea mare...:P
In incheiere va propun o piesa care mie imi placea inca de pe vremea cand o canta Margareta Paslaru si care am gasit-o in interpretarea unui fost component al trupei STIGMA....Enjoy...

luni, 21 septembrie 2009

Fleacuri...

Sunt multe chestii despre care ar trebui sa vorbesc dar prefer sa las la o parte o portiune din ele. Exista momente cand simt ca pur si simplu simt ca nu mai pot si imi vine sa abandonez totul, asa cum exista si moment in care satisfactia oferita de alte laturi ale existentei decat cea sentimentala, pe care incerc sa o fac sa conteze cat mai putin…, imi reda un strop de speranta de mai bine.
Ma bucur atunci cand vad in jurul meu oameni fericiti, oameni carora soarta le-a zambit si acum se bucura de momente de liniste si pace sufleteasca alaturi de cei dragi dar in acelasi timp ma „incearca” si un sentiment de invidie pentru ca aceasta liniste e , cred, tot ceea ce ne dorim cu totii. Este foarte adevarat ca numai atunci cand am pierdut ce-am avut realizam cat de mult valoreaza... si atunci stai si te intrebi de ce?.... poate era mai bine sa nu fi facut asa si sa fi incercat altfel... cert este ca ceea ce a fost s-a pierdut si totul parca nu mai are nici un sens.
Cum se poate evita asa ceva?... Nu se poate... credeti-ma pe cuvant...mai ales atunci cand o parte din comunicarea care facea ca o relatie sa fie stabila s-a pierdut pe drum pentru ca intre timp drumul celor doi e paralel cu un drum nou fara esenta la inceput dar care mai tarziu intervine si se intersecteaza exact atunci cand nu mai trebuie. Astfel , incerci sa uiti pentru a incepe sa ierti...Ce?...Sau mai bine spus....Ce valoare mai au amintirile?...cuvintele rostite in momentele de romantism care acum au lasat doar un gust amar in gura?
Si totusi trecand peste toate astea recapeti intr-o oarecare masura un sambure de liniste si parca acel gol care parea infinit acum nu mai pare asa de „mare”...reusind sa te ajute astfel sa treci peste mai usor si sa nu mai dai importanta lucrurilor sau persoanelor care nu pana demult erau TOTUL...
Timpul trece iar cei din jurul tau incearca si uneori chiar reusesc sa iti schimbe oarecum trairile si sa te faca sa privesti lucrurile si locurile cu mai mult optimism. Nu se poate sa reuseasca in totalitate datorita faptului ca in memorie raman locuri, zile si anotimpuri care chiar au avut la un moment dat un loc in spatiu si timp in inima ta... Probabil ploaia de toamna nu va mai fi la fel , va deveni mult mai rece, 1 octombrie va deveni doar o simpla zi din calendar etc. Atunci poate realizezi ca nu mai are rost si incepi din ce in ce mai mult sa uiti totul si sa nu iti mai pese, din rautate sau poate din dorinta de razbunare.
O sa imprumut de la un „suflet pierdut” ca si mine piesa ce urmeaza...sper din tot sufletul sa nu se supere pe mine...:P.... mie unul mi s-a parut fantastica... Enjoy...


vineri, 11 septembrie 2009

See you

In viitorul apropiat voi avea timp sa ma apuc din nou de pasiunea mea mai veche....pasiune pe care am cam nelijat-o in ultimul timp. Dar pan...