I was listening to the radio when I heard a song that for surely it is or it will be the favourite one for many couples... As always it is about a love song... Sometimes I wonder...if there is not love...about what the f___ am I supose to write. Sometimes it seems that this is the only subject worth writing about, when all you see around is indifference...there is nothing to stop me to write about what I feel, I tresure the moust.... So ...enjoy INNA...
Azi am incercat si am reusit, bineinteles, sa fac ordine intre hartiile ce imi acopereau biroul...si tot rasfoin foi inutile am dat peste cateva randuri care au ceva vreme de cand le-am scris....sincer sa fiu nu mai stiu de unde, recunosc inca hartia cu o data de fax de anul trecut de prin noiembrie spre sfarsit....
Nobody knows it's empty
The smile that I wear,
The real I is left in the past
Because you have left me there.
Nobody knows I'm crying
They wont even see my tears,
When they think that I'm laughing
I still wish you were there.
Nobody knows that it is painful
They think that I'm strong,
They say that this won't kill me
But I wonder....if they were wrong...
Nobody knows I'm praying
That you will change your mind,
They think that I let you go
When you left me behind.
Nobody knows I miss you
They think I feel set free,
But I feel like I'm bound with chains
Trapped in the mystery.
Nobody knows I need you
They say I can do it on my own,
But they don't know I'm crying
When I'm all alone..."
Imi aduc aminte ca am copiat primele trei strofe, cele de la inceput de pe un site cu felicitari sau ceva de genul asta iar pe restul le-am adugat eu... Mi-a placut foarte mult la vremea aceea....aveam si de ce.... inca imi mai place si chiar daca suna asa trist unele chestii s-au mai estompat, altele au mai disparut... la fel ca praful in vant....
Every day is the same, the same actions I regret of not taking, same regrets that some times were overwelming but now it seems that they are a long way from my soul. It doesn't matter if I try to deny what my hart says, because I know that my mind has chosen the best way to avoid that my heart to be hurt.
Acum ceva timp am urmarit un film super interesant si anume "Mr. Brooks"... sincer nu se incadreaza in tipologia filmelor care imi plac dar totusi mi s-a parut foate interesant mai ales prin modul in care incepe...o rugaciune....catre D-zeu....care suna cam asa(tradusa in romana):
"Doamne, da-mi seninatate sa pt accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curaj sa le schimb pe cele care s pot schimba si intelepciune, intelepciune pentru a le putea deosebi...Luand asa cum a facut El, lumea asta pacatoasa, asa cum este ea nu cum mi-as dori eu sa fie, avand credinta ca va face ceea ce e bine daca ma voi supune vointei Lui, ca sa fiu cat se poate de fericit in viata asta, si foarte fericit alaturi de El in urmatoarea.....Amin"
Ma simt "descompletat"...pentru ca viata a rupt bucati din mine si le-a completat cu altele...nu toate sunt ale mele, nu toate imi fac bine si sigur nu toate imi plac. Nu mi-a spus nimeni ca asa o sa fie si daca mi-ar fi spus oare as fi fost atent cui ma impart si cui ii las parti din mine, oare ar fi fost altfel? Dar as putea sa vad, daca m-as intoarce in locurile in care am fost, as putea sa vad parti din mine ramase in suspensie ca puful de la plopi asteptand sa le regasesc si care ce sa fac cu ele? Nu mai am unde sa le pun, nu-si mai gasesc locul pentru ca le-a fost luat de altele....inseamna ca nu-mi va folosi daca ma regasesc pentru ca nu mai e loc de minele de atunci in minele de acum.... In momentul in care bucatele din suflet nu isi mai gasesc locul inapoi stau si ma intreb uitandu-ma in urma…: oare a meritat? si sincer atunci realizez ca da…orice mic detaliu care reuseste sa aduca pe chip o urma de satisfactie merita sa fie luat in seama chiar daca este foarte dureros si sunt foarte dureroase momentele in care nu iti poti aduce aminte decat de lucrurile care au durut. Toate astea trec si intr-o buna zi o sa ai satisfactia cand vei trece prin locurile de mult uitate, sa spui ”da”,…a mai trecut o dtapa din viata…cu bune si cu rele, cu fericire si lacrimi de tristete, cu atingeri calde de catifea sau cu gesturi respingatoare care ranesc. Imi amintesc cu nostalgie cum umpleam file intregi in jurnalul meu, cum ii marutriseam totul acelui mic confident care acum sta uitat intr-un colt si are paginile ingalbenite. Oare e bine sa uitam trecutul, sa ne indepartam de el ca si cum nici n-ar fi existat, fara nici o urma de regret? Niciodata nu vom sti ce e bine sau nu, vom sti doar ceea ce alegem. Si acum sentimentele sunt altele, povestea se reia, numai ca personajele sunt diferite, totul capata alte forme si ne impunem "de data asta va fi altfel" si totusi nu se schimba nimic...Oare vorbesc despre iubire sau despre suferinta?! Sau poate despre amandoua?! Oricum ar fi ea, iubirea, ca despre ea e vorba, e minunata atunci cand o traiesti in doi...cand deja sentimentele dispar pentru o clipa macar din partea unuia dintre parteneri… nici cele mai lungi si mai calme pauze si nici cele mai optimiste previziuni nu pot face ca ceea ce a fost sa revina, chiar daca durerea din suflet este sfasietoare, dupa care intervine raceala transanta a partenerului care te priveste cu mila, o mila care te face sa te ridici de jos si sa te intrebi daca nu cumva esti mai bun decat ceea ce simte el/ea pentru tine, daca nu cumva meriti ceva mai bun; in fine dupa mult timp apare si raspunsul…in functie de fiecare….eu de exemplu nu ma consider mai bun si nu vreau sa cred si nici sa sper ca exista mai bine. Inima doare si asa va fi mereu pana in momentul in care apare un sentiment meschin numit INDIFERENTA….off Doamne il urasc…(pe el, pe sentiment) Nu inteleg de ce trebuie sa ne bucuram atunci cand mai imbatranim cu un an si ne indepartam incet de copilarie si ne apropiem cu pasi repezi de batranete…Mi se pare absurd sa ma bucur ca in cateva zile voi fi mai batran cu un an, iar cand voi trage o bara pentru a face bilantul pe anul care a trecut voi redescoperi cu tristete ca nu am reusit sa ajung acolo unde mi-am dorit, ca nu sunt multumit de ceea ce mi s-a intamplat in anul ce a trecut…Nu simt nici o bucurie, ci din contra ma simt ca un condamnat care asteapta cumintel executia…Nu cred ca a imbatrani este o fericire ci dimpotriva este un motiv de tristete, mai ales atunci cand nu suntem indepliniti nici macar partial…Din aceste simple motive am decis ca anul acesta sa mai implinesc inca odata 25 de ani…si nu 28. About me...how should I describe myself...the way I think I am, the way the others think I am, or the way I think the others see me? Or...should I describe myself after all? I would only list my qualities, you know...:P....that I am intelligent, beautiful, trustful, hard-working, a good friend, helpful. Some people see me as childish, others see me as serious...I think I am both, it only depends on the relationship I have with different people at different moments. I don’t like to lie…and I also don’t like to be lied. My inspiration to write cames when my hart is heavy and I know I’m good at writing because some of my friends told me so. I don’t know how much it will last, my mood to write, but as long as I’ll feel like it I will keep on expressing myself.
