miercuri, 28 ianuarie 2009

Chestii

There are some times in life when you wish that the time should stop for you, when you wish that nothing will change about your life except maybe the perception of other people and events that take place around you. There are times when you wish the time should pass faster because it seems that bad things would not stop until someone with great power is convinced that you don’t have any pride left, and you are down on the ground with your teeth clenched… Then you realize that there is no one that can help you except yourself so for a moment in time you think: “Wait just a minute…. I’m a fighter, I can not let myself to be pushed around and steped on…”… After a moment of great lucidity, you pick up your hopes, your smashed dreams, your broken heart, your destroyed ego, your trust in human kind and begin to prepare for a new jurney that
will bring you God knows where but you are willing to try it no matter what happens.


So some times it happens and that is one time in life, that you get lucky and you meet a person that is something like your image in opposite gender, so she is smart, she is beautiful, she likes almost the same things that you like, she even has your same blood type…and you feel that this is the person that you were waiting for all your life, you feel like you know each other for a lifetime…. So in that moment you stop for a moment and ask yourself: “How is this possible? Is it real? Is my time to be happy?”. It seems to good to be true but with small steps you try to get back in life…
Everything seems so unreal it is so beautiful to see that you are capable to feel something you did not think that it is possible… Step by step you fall inlove with this girl that takes your heart in her hands and with a shy look in her eyes tells you that she will take care of your scared heart. With fear in your soul you try to take this new relation day by day so you don’t miss the important moments.
In that moments you feel like have been born again, like the power of a feeling long lost has gave you wings, you feel invincible…but then again that is how a person inlove should feel. You look at the sun with other kind of look on your face, this time is careful look, a look that will not make you suffer again… so the hope of a real life begins to appear. Nobody knows how, when or where but belive me the only feeling that remains after a period of suffering is HOPE…
So when you find a real and "live" person you try your best to make her feel special, to make her feel alive... The person I'm talking about knows who she is an I'm sure that she feels how important she became in such short period of time...so I won't tell all of you her name...My heart is with her allways and she is in my heart.

luni, 26 ianuarie 2009

Judecand...



Mi s-a intamplat de curand. O persoana cu care abia schimbasem cateva vorbe a tinut sa-mi spuna ca a reusit sa ma cunoasca atat de bine incat “vede prin mine”… asta, bineinteles, dupa ce m-a supus unui fel de mini-interogatoriu. Amuzat de absurdul situatiei, am incercat sa vad cum arata imaginea pe care si-o crease. Asa cum ma asteptam, nu semana deloc cu mine. Pur si simplu luase ceea ce spusesem si trecuse prin filtrul experientelor sale personale, se credea un fel de detinator al adevarului absolut. Genul de om pentru care daca verde insemna relaxare, orice alta asociere legata de aceasta culoare este fara indoiala gresita.

Cu toate ca vedeam nevoia acuta a acelei persoane de a avea totul etichetat si pus pe un raft, cu toate ca simteam anormalitatea acestei dorinte, nu ma puteam impiedica sa ma simt ca un fluture urmarit, prins si apoi omorat pentru a fi pus intr-un insectar.
Recunosc uneori acest comportament si la mine. Si la multi oameni din jurul meu. Ne luptam incrancenati ca sa devenim colectionari de fluturi, sa-i avem pe toti aliniati, cu un ac infipt in cap si o mica eticheta care sa le arate caracteristicile, si apoi ne plangem - ce goala, ce saraca, ce lipsita de frumusete este viata noastra fara flururii care zburau in jurul noastru veseli, fericiti, umpland viata noastra de farmec si culoare!
De ce nu-i putem admira pe ceilalti pur si simplu… asa cum sunt… de ce incercam sa-i controlam, sa-i judecam, sa-i etichetam? Imi aduc aminte de o poveste pe care am citit-o in urma cu ceva timp.
Era vorba despre un baietel care se nascuse fara maini, dar care era iubit de toti oamenii din satul lui, pentru ca le aducea soare in suflet cu bucuria lui de a trai. Intr-o zi s-a intamplat ca boierul locului sa ajunga la o slujba, si la iesirea din biserica l-a vazut pe baietel cum sarea deasupra unei baltoace aflate in fata locasului - inainte, inapoi, la stanga, la dreapta, ca intr-un joc copilaresc. Plin de suparare, l-a certat pe baietel pentru un asemenea gest lipsit de respect.
Plin de candoare, acesta i-a raspuns ca neavand maini, face si el semnul crucii la iesirea din biserica asa cum poate, adica sarind dupa cum l-a vazut boierul. Spune povestea ca… in acel moment din baltoaca aflata in fata bisericii a crescut un crin desavarsit, si toata suflarea de oameni care ieseau de la slujba a inmarmurit in fata acelei minuni.
A lasa crinii sa infloreasca… o metafora superba pentru a incerca sa intelegem ca fiecare om este unic. In ce masura avem puterea de a-i accepta pe ceilati asa cum sunt? Ma gandesc ca asta tine de cat de impacati suntem cu noi insine.
Imi amintesc ca un mare intelept, vorbind despre neputinta oamenilor de a se accepta unii pe altii asa cum sunt, spunea:
“Inceteaza cu critica si cu judecarea. Toate acestea se bazeaza pe lipsuri. Toate acestea se bazeaza pe teama de a nu fi iubit si de a nu fi recunoscut ca valoros/valoroasa. Si de ce au aceste modalitati iritante, de ce iti ignora nevoile si se concentreaza pe ale lor? Pentru ca ei sunt la fel ca si tine. Sunt plini de indoiala ca nu sunt intr-adevar valorosi. Sunt plini de teama ca vor esua in stradania lor si ca vor pierde iubirea de care au nevoie. Sunt pur si simplu oameni care fac exact ceea ce faci si tu, incercând sa obtina ceea ce au nevoie si fiind suparati si tematori pentru ca sunt înconjurati de oameni care fac la fel.”Oare cum s-ar schimba viata noastra daca, de cate ori am cunoaste un om, ne vom intreba: ”Colectionam fluturi sau lasam crinii sa infloreasca?”…

luni, 19 ianuarie 2009

If only...

Zilele trecute eram in cautarea unui film in "galeria" mea de CD uri si DVD uri si mi-a atras atentia un CD mai vechi si care se cunostea dupa uzura carcasei ca fusese folosit mai mult decat celelalte...L-am deschis si am citit titlul filmului..."If only..." sau "Taxiul destinului"(cum a fost tradus titlul atunci cand a fost difuzat la televizor) si sincer sa fiu la prima vedere nu am facut absolut nici o legatura cu titlul pentru ca a trecut ceva timp de cand l-am vazut ultima oara si cum curiozitatea e una dintre cele mai agasante si cumplite trasaturi ale mele am hotarat sa vad despre ce este vorba...


O adevarata poveste de dragoste care merita urmarita, asta numai alaturi de prietena/iubita pentru ca face parte din categoria povestilor de dragoste care inmoaie pana si cel mai puternic sau incapatanat suflet... Ca din orice poveste sunt foarte multe de invatat, de reevaluat si de hotarat. Am ramas uimit cand am observat cine a facut soundtrackul pentru acest film... Dj Aligator... ascultati piesa intai si apoi mai vorbim...

E un film care vi-l recomand cu cea mai mare incredere, sper sa va ajute macar atat cat m-a ajutat pe mine sa inteleg anumite lucruri, manifestari si chiar vorbe...

miercuri, 14 ianuarie 2009

Muzica... ce ascult si ce imi place

Asa cum spuneam si intr-un post anterior muzica poate sa vindece dar nu numai, in functie de starea pe care o avem se poate ca starea sa se schimbe sau nu. Imi place mult de tot acum Ultima melodie lansata de cei de la Dj Project






Pe langa cei de la Dj Project o piesa mai veche, adica relativ mai veche este cea care urmeaza mai jos...








Vorbind despre ploaie cu un rac autentic nu se putea sa uit de Marius Ft. Giulia, o schimbare interesanta de sound pentru un ex Akcent



Nu se putea sa uit si de restul trupei Akcent care chiar, dupa umila mea parere suna chiar bine....








Voi incheia cu melodia mea preferata of all time, o melodie nu romaneasca de data aceasta si destul de veche dar in acelasi timp plina de intelesuri, atunci cand asculti ceea ce KCi si Jojo vor sa transmita asa cum numai negrii stiu sa exprime, sper sa nu sune a declaratie rasista pentru ca e o chestie admirativa nu o denigrare a negrilor. Am stat pe ganduri daca sa o fac sau nu si totusi nu o sa ma opresc aici si o sa dedic piesa aceasta unei fete(pentru ca femei suna cam grosolan si cam in varsta) foarte importante din viata mea, defapt cea mai importanta din viata mea se stie ea cine e.... in curand vor sti si curiosii care citesc blogul acesta dar pana atunci e de ajuns atat...Te sarut dulce...:*




marți, 13 ianuarie 2009

Dragostea


Iubirea este legea vietii. Dragostea este chiar viata. Ceea ce mentine unitatea creatiei este legea iubirii. Atunci cand iubesti, esti plin de bucurie. Cand nu poti iubi, nu ai cum sa fii fericit. Bucuria este o functie a iubirii, o umbra a acesteia. Ea urmeaza pretutindeni iubirea.

Odata, la un intelept vine un tanar sceptic care il pune la incercare dandu-i sa bea o cana cu var in loc de lapte. Inteleptul o bea fara sa spuna nimic, iat tanarul incepe sa rada spunand: "Ce intelept este acela care nu poate deosebit laptele de var nici dupa ce l-a gustat?"; inteleptul nu a spus nimic, dar dupa foarte putin timp, tanarul incepe sa se vaite de o puternica durere de stomac. Inteleptul ii spune: "Ar fi trebuit sa stii ca intre tine si mine nu este nici o deosebire". Poporul nostru a sintetizat aceasta unitate a tuturor fiintelor, unitate care poate fi perceputa prin forta iubirii, in urmatoarele cuvinte: "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face".






Putem numara stele de pe cer din nebunie ori din plictiseala. Uneori din ambele motive. Insa de cele mai multe ori uitam sa ne numaram si pe noi… singura stea… singura planeta, singurul soare care conteaza !… Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc… Astfel ca, realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine. Treptat, insa, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa. Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie. Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…


So I realised that I can write about love evenly when I have a blue hart or when all my waries are gone and for a long period I've been waiting to meet someone like the person that is now near me, near my hart, in my soul. Love is a beautiful feeling when you have someone dear to share it with and when you feel that you have a true-harted person by your side...suddenly life seems worth living. It takes a lot of time to get use to the new feeling especially when the last months you had to suffer, you felt like your hart and your soul are torn apart, the scars inside you are so great that no one can heal them. Finaly, above that grim "weather" the sun starts to shine with the light of a new begining, a warm light that can heal your wounds...and whet that happens you stop and wonder...Is it real? It's for me?

You can't belive it yet but after some time the answer cames very easy and naturally. The most important thing is that you realize what you've got when you've got it so that you can enjoy it and make it last because love is the moust real and human feeling. G.B.Show said: Try to get what you love or you will have to love what you're offered".

Voi ce parere aveti?

joi, 8 ianuarie 2009

Reinventeaza-te

Atunci cand in viata au loc unele "schimbari" majore incerci sa treci mai departe nu fara a schimba ceva la felul in care arati (ma refer la modul in care iti aranjezi parul, modul in care te imbraci....) si tot atunci iti stabilesti anumite tinte in ceea ce priveste comportamentul astfel incat sa nu mai fii atat de vulnerabil din punct de vedere sentimental cum ai fost pana acum. FALS.... sentimental vei fi vulnerabil mereu atunci cand esti intr-o relatie in care sentimentele iti sunt impartasite si cu inima deschisa incerci sa cladesti un viitor...care uneori s-ar putea sa nu se realizeze... Cand asta se intampla, te ridici de jos, te scuturi si cu pasi timizi si nehotarati incepi sa mergi spre viitor hotarat fiind ca data urmatoare sa nu mai fie cum a fost, sa nu mai treci prin ceea ce ai trecut si sa nu mai ai atat de mult de suferit.


Eu cred ca o relatie trebuie sa urmeze urmatorii pasi: sa inceapa, sa creasca si sa se cristalizeze. Atunci cand apare incapatanarea si orgoliul intre doua persoane care de altfel tin una la cealalta deja nu mai exista un viitor. Multi nu inteleg faptul ca a fi intr-o relatie nu inseamna a fi in competitie cu cineva...dimpotriva inseamna sa fii alaturi de cineva care la randul sau va fi alaturi de tine atunci cand va fi nevoie.



"Hai sa incercam sa ne schimbam..." sau sa ne "reinventam" asa cum multora le place sa formuleze...

Hai sa fim seriosi... Daca nu ai de gand sa faci asa ceva si ai de gand sa lasi doar timpul sa treaca fara a lua nici o masura... macar nu mai propune asa ceva... daca nu esti dispus/dispusa sa mai dai o sansa incercand sa te schimbi si tu... las-o balta frate.


Asa cum pentru a defini termenul de relatie este nevoie de doua persoane, este nevoie ca amandoua sa incerce si sa-si dea o sansa lor pentru ei... Nimic nu e mai dureros cand realizezi ca defapt toata faza cu reinventatul e doar un pretext pentru a pregati inevitabilul dureros. Nu o sa inteleg niciodata natura umana... de ce ne place sa ne chinuim?.... de ce nu putem intelege atunci cand e gata ca e gata?.... O fi din cauza inimii care refuza sa creada indepartarea de cel drag... Pretexte pentru ruptura se gasesc destule si pana si cel mai mic gest de afectiune o poate declansa. Interesant este faptul ca dupa ce nu reusim sa ne "reinventam" si se produce ruptura...dupa suferinta apar deja sentimente contradictorii iubirii care pana nu cu mult o simteam.... mai ales ca dupa ceva tim incep sa iasa la iveala fapte si actiuni care sunt menite a urgenta acest sfarsit.

Sfarsitul - il astepti cu nerabdare pentru a te putea bucura de o relatie noua deja inceputa in momentele "grele" in care el/ea iti spune"am nevoie de tine..." si tu cu pprivirea impasibila si fara a exprima nici un sentiment ii spui "stiu ca poti mai bine decat mine..." nepasandu-ti de ceea ce se va intampla. In acel moment realizezi ca totul, ma refer la faza cu reinventatul, a fost doar o minciuna, s-a folosit de tine pana in ultima clipa... iar apoi incet incet incep sa apara si motivele pentru care nu iti mai raspundea la telefoane, nu mai comunicati asa cum o faceati acum o vreme ... si de obicei motivul este o persoana "noua". Incepi sa regreti actiuni care le-ai facut in trecut si incepi sa anulezi planuri care erau deja in desfasurare pe post de surpriza, lucruri ce pana atunci iti placeau acum dor al naibii de tare, locuri care erau pline de amintiri placute incepi sa le eviti pentru a bloca oarecum durerea ghemuita in inima. Totul in jurul tau iti aduce aminte de ea/el, inca ii mai simti parfumul pe perna ta, iti vine sa dai foc la toate hainele, iti vine sa te duci in munti unde sa nu fii decat tu si cu tine pana in momentul in care nici muzica data la maxim si nixi alte zgomote mai tari nu te mai pot impiedica sa auzi ce gandesti... si multe altele.

De aceea cel mai bine, atunci cand simti ca esti depasit de ceea ce ar putea fi rezolvat doar prin comunicare, daca nu esti capabil sa mai acorzi o sansa....lasa-te frate... nu mai face si pe altii sa sufere. E mai bine. E parerea mea.

marți, 6 ianuarie 2009

De iarna





Dupa ceva timp am reusit in sfarsit sa mai scriu si eu cateva randuri pe blog asta cu toata aglomeratia care s-a dovedit a fi istovitoare de sarbatori.



Pana acum ceva timp in urma sarbatorile de iarna erau perioada din an care mie imi placea foarte mult... din pacate anul acesta a fost ceva foarte anost, ceva normal, ceva obisnuit si de aceea cred ca e timpul sa ma reorientez...



Imi place foarte mult iarna, poate si datorita faptului ca atunci cand este vara si afara sunt 40 de grade celsius transpir si beau lichide de nu se poate... urasc lucrul asta.... iarna e cu totul altceva si sa mai fie si zapada.... e magnific. Se pare ca anul acesta nu am avut noroc de zapada decat in reprize prea mici si firave ceea ce a facut sa nu avem cum sa ne bulgarim de Craciun sau de Anul Nou.






Inainte de aceste cateva zile de concediu pe care le are toata lunea de sarbatori imi propusesem sa merg la munte dar, din pacate, nu am reusit decat sa ramana la stadiul de planuri ideile mele asa ca mi-am promis ca atunci cand ma hotaresc sa nu mai planuiesc si sa astept atat, pur si simplu ma urc in masina cu destinatia finala .... acolo unde vad cu ochii :P.



Am reusit in acest rastimp sa ma indepartez de grijile cotidiene si de problemele care ma framantau fara sa le gasesc o solutie plauzibila, o solutie care sa imi aduca linistea sufleteasca. Am realizat un lucru foarte important si anume ca oricine are alaturi o familie ca a mea se poate simti cel mai norocos om de pe Pamant... restul fiind doar bonusuri care ni le ofera viata, chestii de care daca stim sa profitam e bine daca nu stim e iarasi bine.



Nu exista viata perfecta, nu va exista vreodata exista doar ceea ce ne facem noi sa fie in viata. Bineinteles ca si fericirea cunoaste anumite trepte de dezvoltare care sunt ca niste pasi ai unui nou nascut care odata cu trecerea timpului incepe si el sa creasca, sa paseasca la inceput cu pasi mici si sfiosi, dupa aceea cu pasi mari .... pana ajunge in punctul in care nu mai poate merge deloc, se opreste si trecandu-si mainile prin par se intreaba:" Oare e bine unde am ajuns?" Cand realizezi ca intrebarile care te framanta si care pana acum ceva timp nu iti dadeau pace, au trecut defapt au cazut in extrema aceea a nesimtirilor reci...abia atunci poti spune ca esti calm cu adevarat si ca totul e ok in jurul tau....NU?
La sfarsit de post o melodie care sa mearga cu o stare de spirit nu prea grozava...