luni, 21 septembrie 2009

Fleacuri...

Sunt multe chestii despre care ar trebui sa vorbesc dar prefer sa las la o parte o portiune din ele. Exista momente cand simt ca pur si simplu simt ca nu mai pot si imi vine sa abandonez totul, asa cum exista si moment in care satisfactia oferita de alte laturi ale existentei decat cea sentimentala, pe care incerc sa o fac sa conteze cat mai putin…, imi reda un strop de speranta de mai bine.
Ma bucur atunci cand vad in jurul meu oameni fericiti, oameni carora soarta le-a zambit si acum se bucura de momente de liniste si pace sufleteasca alaturi de cei dragi dar in acelasi timp ma „incearca” si un sentiment de invidie pentru ca aceasta liniste e , cred, tot ceea ce ne dorim cu totii. Este foarte adevarat ca numai atunci cand am pierdut ce-am avut realizam cat de mult valoreaza... si atunci stai si te intrebi de ce?.... poate era mai bine sa nu fi facut asa si sa fi incercat altfel... cert este ca ceea ce a fost s-a pierdut si totul parca nu mai are nici un sens.
Cum se poate evita asa ceva?... Nu se poate... credeti-ma pe cuvant...mai ales atunci cand o parte din comunicarea care facea ca o relatie sa fie stabila s-a pierdut pe drum pentru ca intre timp drumul celor doi e paralel cu un drum nou fara esenta la inceput dar care mai tarziu intervine si se intersecteaza exact atunci cand nu mai trebuie. Astfel , incerci sa uiti pentru a incepe sa ierti...Ce?...Sau mai bine spus....Ce valoare mai au amintirile?...cuvintele rostite in momentele de romantism care acum au lasat doar un gust amar in gura?
Si totusi trecand peste toate astea recapeti intr-o oarecare masura un sambure de liniste si parca acel gol care parea infinit acum nu mai pare asa de „mare”...reusind sa te ajute astfel sa treci peste mai usor si sa nu mai dai importanta lucrurilor sau persoanelor care nu pana demult erau TOTUL...
Timpul trece iar cei din jurul tau incearca si uneori chiar reusesc sa iti schimbe oarecum trairile si sa te faca sa privesti lucrurile si locurile cu mai mult optimism. Nu se poate sa reuseasca in totalitate datorita faptului ca in memorie raman locuri, zile si anotimpuri care chiar au avut la un moment dat un loc in spatiu si timp in inima ta... Probabil ploaia de toamna nu va mai fi la fel , va deveni mult mai rece, 1 octombrie va deveni doar o simpla zi din calendar etc. Atunci poate realizezi ca nu mai are rost si incepi din ce in ce mai mult sa uiti totul si sa nu iti mai pese, din rautate sau poate din dorinta de razbunare.
O sa imprumut de la un „suflet pierdut” ca si mine piesa ce urmeaza...sper din tot sufletul sa nu se supere pe mine...:P.... mie unul mi s-a parut fantastica... Enjoy...


3 comentarii:

Ana spunea...

Cred că toţi avem momente când totul pare pierdut, fără sens, când am vrea să abandonăm tocmai pentru că lăsăm pe "cineva" să fie la un moment dat TOTUL. Uneori se prelungesc atât de mult încât suntem în pericol să ne blocăm aşa?
Una din puţinele activităţi care îmi fac bine îm ultima vreme este cea de a urmări blogul acesta cu toate că nu fac decât să mă regăsesc în nişte rânduri pline de cele mai multe ori de tristeţe...rânduri care sunt ca un balsam pentru alte "suflete pierdute"...

Claudiu M.B. spunea...

@Ana: "MINUNEA" de sentiment numit dragoste...probabil ca unele persoane sunt in stare sa nu iubeasca din suflet cu tot sufletul si atunci....sunt mai castigate... Multumesc pentru apreciere si pentru comment.

Claudiu M.B. spunea...

Salut, e ok, sunt de acord

See you

In viitorul apropiat voi avea timp sa ma apuc din nou de pasiunea mea mai veche....pasiune pe care am cam nelijat-o in ultimul timp. Dar pan...