Creionul...

Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii.
Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pâna la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ce se întâmpla înlauntrul tau.
Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

Aceasta"povestioara" a fost scrisa de Paulo Coelho si m ie mi s-a parut destul de interesanta si de reala asa ca m-am gandit sa o impartasesc si cu voi. Enjoy...

PROSTIA OMENEASCA…..

Acum cateva zile, mai exact Joi dimineata mi-am dat seama ca parola mea de yahoo messenger nu mai mergea… am incercat de mai multe ori sa ma loghez crezand ca e vorba doar o eroare de server si nestiind ca exista pe lumea asta persoane care stiu indeajuns de multe detalii despre mine incat sa imi sparga parola de yahoo messenger si sa faca ce...pana la urma... sa faca rau, sa vorbeasca cu cine nu trebuie sa spuna ceea ce nu e adevarat crezand ca ajuta la ceva sau ca pot schimba ceva din ceea ce deja s-a intamplat si de care sunt constient... NEWSFLASH: ABSOLUT TOT CEEA CE PUBLIC PE BLOG SUNT TRAIRI SI OPINII PROPRII PE CARE MI LE ASUM IN TOTALITATE... Nu exista chestii de genul „ma simt ceva.... si nu am forta sa o spun”... sau cacaturi de genul acesta. NU. Stiu ce am scris, stiu despre cine am scris, stiu ce am simtit, stiu ce simt si ceea ce a fost este de mult timp un cacat amestecat lasat in urma fara nici macar un drept de apel, este mort si ingropat... si aici ma refer la trecutul meu care acum nu face nici macar doi bani.
Nu inteleg de ce a trebuit persoana respectiva sa insiste pe un subiect care nu are nici un viitor si care mie unul imi provoaca GREATA, imi este SILA de persoana respectiva... probabil este greu de realizat ca vreau doar sa fiu lasaat in pace si ca intre viitor si trecut s-a format o prapastie care nimeni si NIMIC nu o va putea umple vreodata... plus ca „Life goes on” este o expresie foarte adevarata si foarte reala.
Cu ceva timp in urma, un prieten de-al meu a trecut prin ceea ce am trecut si eu si sincer sa fiu la momentul respectivnu il intelegeam, cautam sa vad numai o parte a lucrurilor si probabil ca in momentele acelea il condamnam dar ce sa-i faci ... omul se mai si inseala. Nu imi este rusine sa recunosc lucrul asta si sincer atunci cand nu am dreptate nu imi este deloc greu sa o recunosc.
Stiu cine a incercat sa „imi faca bine...” spargandu-mi parola de mess si vorbind, chipurile, cu „trecutul” care apropo e un mare sac de rahat si prin rahat nu ma refer la acela turcesc... Trebuia sa inteleaga o data pentru totdeauna, EA, pentru ca este vorba de o ea, cea care mi-a spart contul si careia ii stiu si numele dar care nu il voi pomeni pentru ca sincer nu merita nici macar sa ma uit in directia ei..., cu mult prea mult timp liber si cu un apetit de telenovelista de ma doare capul... sincer... cat de jalnica poti fi?... cat de penibila te simti atunci cand te agati de trecut?...ce credeai ca obtii daca incerci sa faci ceva ce nu mai poate fi reparat?...soro sa iti spun ceva: ESTI DE SUPER KK..., GET A LIFE... NU MAI INCERCA SA-MI FACI MIE BINE CA EU MA DESCURC SINGUR....PE BUNE... FUCK OFF...

Back a while...

Azi am ascultat o piesa care mi-a adus aminte de vremurile de demult cand umblam mult aiurea... Este vorba de Queen -Don'n stop me now... e atat un indemn cat si o declaratie...

Dupa asta melodia campionilor...a celor care sunt cei mai buni, cei pentru care o lupta se termina numai pe locul intai...:

Si nu in ultimul rand, "Love of my life", melodia mea preferata... pe care as dori sa i-o dedic celei care insemna enorm pentru mine si care m-a ajutat foarte mult...my one and only true love...I kiss my Pisi....:*

De ce....

Atunci cand te simti mai mult decat ok alaturi de cineva mereu trebuie sa intervina “trecutul” pe care pana sa il lasi in urma a trebuit sa iti reevaluezi anumite prioritati, anumite laturi de comportament vis a vis de cei apropiati cat si vis a vis de straini. Decizi atunci ca e nevoie de ceva timp pentru a mai putea avea incredere, investi sentimente. Si exact atunci cand te simti mult mai bine decat ai fi indraznit sa speri apare el, cu vocea tremuranda…”trecutul”… De ce?...
Ce spera sa se mai poata remedia? Oare dupa ce te-a calcat în picioare de nenumarate ori si tu il implorai sa se opreasca, ce mai vrea? Sa contunuati ce? Ceva care s-a terminat de aproape un an care pentru mine pare ca s-a terminat de veacuri? Are rost? Asta pentru ca o saptamana sa fie bine dupa care sa ce?.... Sa se ajunga la ce?.... La ceea ce a fost?... Nu...sincer NU... Viata mea acum e altcineva si acest „trecut” ar trebui sa inteleaga ca ramane trecut din punctul meu de vedere si acum nu sa fiu rau dar partile negative au fost mai multe decat cele pozitive. Nu are rost, plus ca acum sunt altcineva, un nou EU, un EU reinventat care nu mai accepta mojiciile, nesimtirea si tupeul tuturor ratatilor... Sunt peste...
Dupa ce ca „a sters cu mine pe jos...” in unul dintre cele mai „nepotrivite” momente pentru mine si pentru viata mea, acum, crede ca o voi lasa sa ce?... Sa isi bata in continuare joc de mine? De ce? Nu, sincer nu mai are nici cum sa o faca... Nu imi pasa pur si simplu... Ii doresc tot binele care I SE CUVINE...pentru ca atunci cand iti bati joc de cineva cu buna stiinta eu cred ca pacatuiesti si toate faptele acestea isi au rasplata...cu alte cuvinte „roata se intoarce...”...mari cuvinte, mare adevar numai ca noi ca si oameni trebuie sa vedem pana sa credem.
Sincer sa fiu, nimeni nu a reusit sa isi bata joc de mine asa si sincer nimeni nu a putut sa imi faca asa mult rau. Acum stand si privind in urma ma intreb „de ce?”:
- Am inghitit atatea;
- M-am lasat calcat in picioare de un neom;
- Mereu eu ma consideram cel vinovat;
- Reusea cu orice cuvant sa ma raneasca;
- Nimic din ceea ce faceam nu era de ajuns;
- Am pierdut atata timp cu ea;
- Nu am incheiat relatia atunci, la inceput cand imi pusesem in minte ca trebuie sa se termine;
- Am ajuns sa ma privesc in oglinda si sa nu imi mai dau seama ca sunt eu;
- Am avut incredere intr-un om care nu merita nici macar sa fie bagat in seama;
- Mi-a fost mai mult rau decat bine;
- Nu am ascultat de cei care tin cu adevarat la mine si care imi spuneau sa am grija;
- A trebuit sa se lungeasca asa mult;
La TOATE dar chiar la TOATE aceste intrebari de mai sus am gasit raspunsul. Nu a fost usor, a fost chiar foarte dificil dar am reusit si cu ajutorul celui de sus pentru ca el mi-a dat forta psihica necesara sa gasesc raspunsul la toate intrebarile care imi macinau sufletul.
Acum sunt linistit dar cand vezi ca unii nu renunta ti se treyeste in inima un sentiment de frustrare si atunci iti dai seama asa cum spunea o persoana foarte aproape de sufletul meu acum „lasi toate cacaturile astea in urma...”. A venit si vremea sa fiu linistit si sa cunosc ce inseamna sa te bucuri de micile placeri ale vietii si sa fii cu adevarat fericit alaturi de cineva care sau caruia ii pasa intr-adevar de persoana ta, o intereseaza cand te simte suparat si este langa tine atunci cand ai cea mai mare nevoie de o vorba buna, de o incurajare... Nu stiu daca acesta se poate numi sufletul pereche....cert este ca avem foarte multe chestii in comun si ca multe lucruri le apreciem la fel, cateodata nu este nevoie sa vorbim...mi se pare sublim si imi doresc din tot sufletul sa tina pentru ca o spun cu mana pe inima....asa fiinta eu NU AM INTALNIT NICIODATA...

In incheiere am gasit o piesa cantata de Vh2 care au chiar foarte mare dreptate...

"...am gasit femeia ce o cautam..." foarte mare dreptate asa ca ... Enjoy:

FERICIRE

Ce este fericirea? Cand stii daca esti fericit/a sau nu? Acestea sunt doar doua intrebari strans legate de titlul de mai sus… E foarte greu de spus pentru ca atunci cand simti ca lumea iti e foarte departe iar visurile care te faceau sa speri la fericire sunt azi o movila de c…. nimeni si nimic nu te poate face fericit/a pentru ca alaturi de straduinta celor care isi doresc lucrul asta apare indiferenta si raceala ta ca persoana fata de incercarile, atunci surde, ale tuturor persoanelor din jurul tau de a te face sa zambesti. Probabil, defapt sigur trebuie sa treaca destul timp pana se poate spune ca poti zambi si fi fericit dar sincere u cred ca e mai bine ca trecutul la un moment dat trebuie sa ajunga trecut cat mai repede si cat mai nedureros cu putinta…
Credeti-ma, nu exista medicamente pentru suferinte de genul asta si chiar daca ar exista….care ar mai fi farmecul?.... Am fi niste roboti ce nu cunosc bucuria primului sarut care nu stiu ce sa faca in moment de genul aceta.

CE ESTE FERICIREA?
In primul rand fericirea este un sentiment prin care noi ca oameni reusim sa ne evaluam starea de bine sufleteasca ce ne este provocata de prezenta/absenta unei persoane.
Aceasta ar putea fi definitia fericirii prin prisma interactiunii umane… Offf Doamne….Academic nu? Fericit poti sa fii si atunci cand la locul de munca seful te bate pe umar si iti spune”Bravo…” dar e cu totul diferit, este un alt gen de fericire… Fericit poti fi atunci cand vezi o floare frumoasa, cand simti stropii de ploaie ca iti uda fata, cand lucruri care pana ieri pareau doar gri de azi incep sa capete culoare si acest lucru iti da puterea sa speri sis a spui…: “Poate acum este randul meu sa ma bucur…”
Cand stii daca esti fericit/a sau nu?
Fericit/a te imti atunci cand simti ca Pamantul e prea mic pentru a-ti putea exprima bucuria, cand simti ca aripile de inger care acum odinioara fusesera frante azi au forta sa tea jute sa te inalti desupra tuturor iar faptul ca zbori sa nu ti se mai para ceva nou, ceva ciudat, ceva spre care tindeai dar nu credeai ca se mai poate intampla… Fericit/a te poate face aparitia unei flori in fata si in viata ta fara sa iti dai seama cand s-a intampla chestii de genul asta.
Cert este ca toti avem dreptul la fericire si chiar daca exista moment in viata cand nu mai speram….totusi ar trebui poate sa incercam sa fim mai optimisti si mai fericiti in prezenta unei persoane eventual atunci cand se intampla sa primim sau sa ne sunt “servite” gesturi si vorbe reci fara noima.

Esential este insa faptul sa nu ne pierdem speranta in acest minunat sentiment pentru ca eu am invatat din propriiele experiente si intamplari ca ii vine randul oricui atat la fericire cat si la nefericire… cu alte cuvinte ROATA SE INTOARCE FRATILOR…. Asa ca un sfat asta daca vreti s ail luati in considerare:…”Ce tie nu-ti place altuia nu face…”

Din inima...

In timp omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca avea pe cineva alaturi ,nu e sinonim cu starea de siguranta. Omul invata sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si cum sa-si construiasca toate drumurile bazate in ASTAZI si ACUM, pentru ca MIINE este prea nesigur pentru a face planuri... Si VIITORUL are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatea drumului.
Si dupa un timp omul invata ca daca e prea mult,pina si caldura cea datoare de viata a soarelui, arde si calcineaza... Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si isi impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori... Si invata ca intr-adevar poate suporta, Ca intr-adevar are forta, Ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata,si cu fiecare zi invata... Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru care iti ofera un viitor bun,inseamna ca,mai devreme sau mai tirziu,vei vrea sa te intorci la trecut... Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,fara a pretinde sa te schimbe,iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca, daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil, vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi...
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tirziu, se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-um moment de minie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit... Cu timpul inveti ca A SCUZA e ceva ce poate face oricine, dar ca A IERTA, doar sufletele cu adevarat mari o pot face... Cu timpul intelegi ca, daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.
Cu timpul iti dai seama ca, desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plinge dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tirziu, va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate... Cu timpul inveti ca grabind sau fortind lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca,desi te simti fericita cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi enorm cei care mai ieri erau cu tine si acum sau dus si nu mai sunt... Cu timpul vei invata ca,incercind sa ierti sau sa ceri iertare, Sa spui ca iubesti, Sa spui ca ti-e dor, Sa spui ca ai nevoie... Dar din pacate se invata doar cu TIMPUL...
TIMPUL, uneori cel mai mare dusman alteori cel mai bun sfetnic si nimeni si nimic nu va putea vreodata sa clinteasca timpul din “gandirea” lui, el are un mod de a face sa se vindece chiar si cele mai adanci rani… Odata cu trecerea lui iti dai seama daca ai lasat ceva in urma sau daca in viata asta ai trait degeaba. Se pare ca unele lucruri se pot judeca numai de catre timp, cu timp, in timp… Nu cred ca a reusit cineva sa explice de ce timpul trece asa cum vrea el atunci cand vrea…De ce dureaza asa putin momentele de fericire? De ce trebuie mereu sa nu avem timp? De ce atunci cand suntem fericiti trece mai repede ca atunci cand apar tot felul de probleme pe care numai el, timpul, le poate rezolva?
In fine….asta e postul serios pe ziua de azi cateva idei scrise la repezeala…Astept si parerile voastre…

News...

Aseara daca tot nu aveam somn si cum dupa showul lui Badea nu prea mai e nimic de urmarit la televizor am dat pe un post de muzica romanesc, unul pe care eu il urmaresc destul de des pentru ca imi place ceea ce au ei de oferit ca sa spun asa si am dat peste piesa urmatoare:

Melodia mi se pare super, chiar daca in text este vorba de lacrimi... este totusi antrenanta si mie unul imi da o stare de bine... Enjoy...

"CUVINTE GRELE..."

Imi este greu sa incep postul asta… Am incercat sa o fac de zeci de ori dar nu mi s-a parut absolut deloc potrivit pana am ajuns la formula acesta de inceput.
Atunci cand treci prin destule “incercari” si ai avut timp destul sa iti revii sau sa iti pui gandurile intr-o ordine care sa iti permita sa revii la viata, sa incepi sa ai incredere in primul rand in propri-ati persoana si apoi in cei din jurul tau si sa incepi sa poti folosi fara ezitare acele doua cuvinte…asta cu toate ca apar intrebari de genul: Daca toate sunt la fel ce rost mai are? Cum se poate afla momentul ideal de folosire al lor? De ce trebuie neaparat folosite? Voi mai fi in stare sa le rostesc? Ma va crede cineva cand le voi spune? …. Si multe altele de genul asta care nu imi vin acum in minte…
In fine… dupa ce iti dai seama ca mai ai de asteptat pana sa intalnesti pe cea care sa merite cu adevarat, sa inteleaga si sa simta ceea ce aceste doua cuvinte inseamna iar atunci cand o intalnesti ti se pare ireal si astepti pe masura ce trece timpul si incepi sa o cunosti te tot astepti sa “calce stramb”, sa spuna ceva care sa deranjeze sau sa faca ceva care sa nu fie conform cu ceea ce crezi tu ca ar trebui… Timpul trece si nimic din ceea ce te astepti nu se intampla(ma refer la partea negativa a lucrurilor…), ba dimpotriva, totul apare mai frumos, incepi sa simti ceva de care nu te mai credeai capabil si sentimentele tot cresc pe zi ce trece mai mult. Ajungi la un moment dat ca in interiorul tau sa se poarte o lupta… o parte vrea sa creada iar cealalta ii spune “nu fi prost…de unde si pana unde?…mai crezi in asa ceva?…”.
Este ca o furtuna ce nu iti da voie sa vezi lucrurile chiar asa de clar cum ar trebui… La un moment dat te linistesti si incepi sa speri, ca intr-adevar ea este cea pe care o asteptai, iti dai seama din vorbele rostite de ea ca aveti mai multe in comun decat ar trebui…poate, apare pe fata ta un zambet mai mult de liniste… si la un moment dat incepi sa eviti sa spui “si mie imi place asta” sau “si eu la fel” pentru ca apare teama de a parea chir penibil sau disperat insa inauntru finite tale simti si stii ca ea este…
Poate nu e bine sa fii asa de precaut, poate ar fi mai indicat sa spui ceea ce simti mai des, poate nu ar trebui sa iti mai fie frica de ceva pana la urma fieresc…poate…Cel mai important lucru este sa iti gasesti si echilibrul atunci cand incepi sa simti cele de mai sus, sa simti ca nu este cineva care te va tine pe loc atunci cand ai chef sa “zbori”, ca e cineva care va “zbura alaturi de tine”…

Pentru cei care n-au inteles acele cuvinte grele sunt "TE IUBESC...."

Aberatii... despre mine...

Sincer sa fiu anul acesta mi-am promis sa ma ocup de mici lucruri pe care le-am cam neglijat in ultimul timp… si cand spun ultimul timp ma refer la ani…nu saptamani, luni sau zile; unele chestii mai importante altele mai putin importante dar fiecare cu o oarecare insemnatate pentru mine. Printre acele chestii este si blogul acesta, locul unde aberez eu de obicei, locul unde imi pot expune in cuvinte sentimentele si trairile care ma framanta la un moment dat…
Nu cred ca se poate cineva lauda cu faptul ca se poate ocupa de toate lucrurile in acelasi timp sau chiar si lundu-le pe rand… In fond ziua are numai 24 de ore iar aproape jumatate dintre ele ni le petrecem pe la serviciu. Asa cum cineva foarte drag mie spune: “Nu am timp…pana la 01 martie…”. Stiu, suna cam fatilic data de 01 martie ca fiind un deadline ce trebuie respectat… E constienta ca viata nu se opreste acolo si nici nu incepe dezastrul cu aceasta data dar… Pana acum ceva timp asa spuneam si eu: “Nu am timp…” dar odata cu trecerea timpului am invatat un lucru si anume ca daca vrei cu adevarat ceva trebuie sa lupti pentru a avea acel lucru, in momentul in care renunti e ca si cum nu ai facut nimic, ca si cum degeaba ai mai participat la “intrecere”. Si cum eu nu sunt unul dintre acele persoane care sa se lase asa cu una cu doua… din fire sunt un luptator , cu toate acestea eu cred ca stiu cand este timpul sa ma opresc sau sa merg mai departe. Aproape intotdeauna m-am bazat pe instinctele mele si credeti-ma ca NICIODATA nu am avut nimic de pierdut, dimpotriva s-a intamplat o singura data sa ma iau dupa inima si atunci am pierdut tot.
Sunt adeptul solutiilor radicale ce fac suferinta scurta pe oricare plan…pentru ca eu cred ca aceste chestii trebuie tratate ca niste boli… niste boli a caror solutie de tratament este operatia pentru a putea continua sa traiesti cat mai “sanatos” posibil… nu renteaza sa prelungesti agonia… belive me….I should know…
Ca sa te simti implinit, din punctual meu de vedere, trebuie sa fie un echilibru intre viata profesionala si cea personala… Sincer sa fiu in ultimul timp am inceput sa cunosc si eu acest sentiment… e placut si da o stare de bine per total. Chiar daca pana acum din punct de vede professional totul era super ok pe plan sentimental nu se simtea nimic care sa duca la acel echilibru de care pomeneam mai sus. E mare lucru sa gasesti pe cineva care iti acorda atentia ei/lui neconditionat, care te asculta cand ai ceva de spus, care atunci cand iti e mai greu sta langa tine si te imbarbateaza fara sa puna prea multe intrebari si fara sa iti critice fiecare miscare pe care o faci, care in noptile reci si lungi de iarna cand te simti mai singur iti spune o vorba buna pentru a-ti ridica moralul. Sincer sa fiu nu am intalnit pe NIMENI care sa faca toate aceste lucruri pana acum aproximativ o luna… Credeam si eram obisnuit sa imi port singur de grija sa iau hotarari importante fara a cere “asistenta”… eram ca sa spun asa”singur impotriva tuturor”. Vorbesc despre chestiile astea la trecut pentru ca nu mai este cazul, au trecut iar , sincer, viitorul incepe sa arate din ce in ce mai bine…
Nu ma intereseaza ce fac altii ca sa fie fericiti si aici ma refer la alte cupluri, stiu doar ca ea, stie ea cine e….:*, e tot ce mi-am dorit si tot ceea ce aveam nevoie… Nu stiu ce va fi mai incolo, cert este ca acum imi este foarte bine iar acel echilibru intre planul professional si cel personal e foarte bine conturat…In incheiere vreau sa va propun o piesa care mie mi-a tinut “de cald” in zilele cand … a fost nevoie… Gloria Gaynor – I will survive…

Soarele

Astazi dupa multa vreme a aparut si soarele cu razele lui calde....Vine vara oare?....Hope so.... Ma incearca o senzatie de bucurie probabil datorita faptului ca de cateva luni nu am mai aflat ce inseamna sa il vedem pe cer, sa ne mangaie cu razele lui calde...cum spune o persoana foarte draga mie "lovely". Aparitia lui imi da o stare de bine si sincer parca apare si un pic mai mult chef de viata. Mi-am adus aminte de o piesa care mie mi-a placut mult la vremea ei dar sincer si acum imi place foarte mult asa ca va las sa va delectati cu ea....U2.... God, it has been a while...

Asadar hai la viata cu totii.... A trecut vremea amortelii de iarna....Enjoy...

Despre viata... as I see it

M-am gandit in postul de azi sa scriu despre dragoste, minciuna, inselatorie precum si legatura care exista intre acestea sau cel putin parerea mea despre ceea ce se leaga si ceea ce nu are cum sa fie conform, ca sa spun asa...

Atunci cand te afli intr-o relatie oferi dragoste, oferi flori sau mai stiu eu ... diferite cadouri ... si toate astea doar pentru un moment, un zambet de o clipa, un sarut pasional, o imbratisare patimasa ... si asa cum este normal te astepti sa ti "se raspunda" cu aceeasi moneda, pentru ca asta e natura umana. In momentul in care nu se intampla te opresti, incepi sa te intrebi"Cu ce am gresit oare?" sau "De ce nu este ea/el multumita/multumit?"... Poate nu stie sa arate multumirea, poate este mai rece si nu ii este usor sa isi exprime sentimentele sau poate pur si simplu dupa un anume timp atunci cand iti spune "Te iubesc..." nu mai e din inima, pentru ca asa simte, e doar ca si rutina sau doar ca stie ceea ce iti place sa auzi.... Inafara de asta nu se mai uita in ochii tai, iti evita privirea ori de cate ori are ocazia sau atunci cand te priveste vezi un gol imens care a fost provocat de cine sau de ce.... nu vei afla NICIODATA... si atunci cu inima ranita incepi si te invinovatesti din nou... fara nici un rost.

Adevarat este ca din experiente invatam si ne cizelam ca si indivizi si toate experientele oricat de rele sau bune ar fi ele din fiecare aflam cate ceva despre propria persoana si despre modul in care trebuie sau ar trebui tratat sufletul de langa noi. Intr-adevar este destul de greu atunci cand tii la cineva in primul rand sa accepti faptul ca nu il/o vei mai auzi la telefon sau nu il/o vei mai vedea dar asta e primul pas si cel mai greu... e nevoie de destula "putere", care o gasesti in tot felul de evenimente sau motivatii care ti-au ranit atat orgoliul cat si inima ce odinioara ii apartinea. Apar vise sfarmate si inimi frante care par la inceput fara leac dar care dupa o anume perioada se vindeca, lasand urme ca dupa o lupta crancena atat in inima cat si pe fizic...

Desi esti constient/constienta ca toate astea este posibil sa se repete nu te poti inchide intr-o pestera sa traiesti de unul singur dar incerci sa fii mai precaut data viitoare, incerci sa arati mai putin ca iti pasa, incerci sa nu te mai implici atat de mult sau o faci cu teama... Pana la urma mie chestia asta mi se pare o prostie... eu cred ca intr-o relatie ar trebui sa fie amandoua persoanele cat se poate de deschise pentru a primi si a oferi dragostea, acest sentiment pe cat de placut pe atat de dureros... Cam atata la general....

Acum cateva vorbe despre mine

Am observat o chestie la mine si anume ca scriu mai bine despre dragoste atunci cand sufar... adica atunci chiar se cunoaste ca sunt cuvinte din suflet... sincer sa fiu nu am stat sa analizez chestia asta dar mi-au spus-o prea multe persoane si cred ca este adevarat... dar sincer m-am "vindecat" si nu a fost placut procesul asa ca nu as vrea sa mai scriu articole atunci cand sufar, defapt nu mai vreau sa sufar... asta este esenta. Este nevoie de multa putere si de multa determinare ca sa poti trece peste fara sa aluneci in alte extreme... credeti-ma... I've been there.... Sunt insa bucuros acum ca pot spune cu mana pe inima ca nu mai am nimic, dimpotriva pot spune ca simt din nou acel fior provocat de aparitia unei fiinte foarte, foarte, foarte speciale in viata mea. E placut sa descoperi un sentiment pe care il credeai pierdut pe vecie la care se adauga alte trairi despre care eu cred ca vin ca si bonus atunci cand intalnesti pe cineva care intr-adevar merita dragostea de care suntem capabili ca si oameni si aici ma refer la echilibru si libertate. Doua sentimente esentiale, cred eu, pentru ca o relatie sa se nasca, sa creasca si sa se maturizeze. E frumos sa te simti din nou parca plutesti si parca timpul zboara atunci cand sunteti impreuna. Sincer, nu credeam posibil dar uite ca atunci cand este cazul Dumnezeu are grija de noi si ne trimite exact pe cea de care avem nevoie... Asa s-a intamplat si cu mine si sincer nu imi vine sa cred... parca prea se petrec toate rapid, parca prea repede m-am "inmuiat"... Cred ca era normal pentru ca ceea ce pentru ea pare normal mie mi se pare minunat si aici ma refer la comportament, la vorbe, la gesturi, la mimica etc. Ce sa va mai spun? Sincer ar trebui un post foarte mare ca sa pot explica mai in detaliu ceea ce este, cum este si ceea ce reprezinta ea pentru mine... Sper din tot sufletul ca ea a inteles asta din toate gesturile mele si din felul meu de a fi cand suntem impreuna. Mi-a aratat ca teama mea de implicare este o prostie, m-a invatat sa simt iar bucuria stropilor de ploaie atunci cand acestia cad din cer asupra chipului meu... Este o fiinta foarte speciala si merita tot ce este mai bun pe Pamant, ea se stie chiar daca nu ii scriu numele ... De suferit am suferit cu totii dar acum a venit si randul nostru la fericire asa ca ma rog la Dumnezeu sa ne aiba in paza pe amandoi dar mi-as dori daca se poate sa o pazeasca mai mult pe ea atunci cand nu este cu mine pentru ca atunci nu mai pot avea eu grija...

Am gasit o melodie care cred ca merge numai bine cu postul asta chiar daca e putin mai de blue heart eu pot spune "It's all comming back to me now..."... Enjoy....