Nu-mi mai pasa...

Stateam astazi de dimineata si ascultam radioul, in timp ce imi savuram cana de cafea si ma gandeam...oare ce trebuie sa fac in cazul unor probleme care ma afecteaza si care probabil pentru cineva din afara lor ar parea niste bagatele, niste jocuri copilaresti... E foarte frumos sa stai sa te auzi cum gandesti mai ales in linistea diminetii cu mintea odihnita. Nu inteleg anumite aspecte ale comportamentului oamenilor sau poate ma astept eu la prea mult sau poate am devenit mai intolerant sau poate cine mai stie?...

Observ atatea chestii in jurul meu atatea conjucturi unele placute altele mai putin placute si uneori mi-as dori sa am si eu ce au altii dar dupa cateva secunde ma linistesc si imi dau seama ca nu va fi posibil niciodata sa am asa ceva...strang din dinti si trec mai departe...si tot la fel de bine sunt unele cazuri cand nu mi-as dori sa fiu in locul celui care se afla la un moment dat in miezul unei probleme ca sa zic asa. Este foarte adevarata afirmatia conform careia noi oamenii nu ne multumim niciodata doar cu ceea ce avem, cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu....Este oare ceva gresit sa iti doresti mai mult? Se poate oare vreodata sa fim pe deplin multumiti?...Sincer sa fiu nu cred ca se va intampla vreodata sa putem spune ca avem tot ceea ce ne dorim si sincer din moment ce suntem invatati cu anumite particularitati ale vietii e foarte greu dupa aceea sa mai trecem la un stadiu inferior. Trecerea de la rau la bine nu are un impact asa mare cum o are trecerea de la bine la rau iar atunci cand acesta alunecare pe o panta descendenta(trecerea de la bine la rau) se face brusc intr-o perioada de timp foarte scurta impactul este mult mai pronuntat si "sechelele" sunt de o durata mai mare. Dar orice ar fi ne obisnuim la un moment dat cu orice si trecem mai departe...partea mai nasoala este aceea ca atunci cand se face aceasta trecere si comportamentul este afectat asa ca nimic nu va mai fi asa cum a fost inainte de "eveniment".

Intr-o astfel de problema fiecare persoana se comporta diferit, fiecare reactioneaza in felul lui dar rezultatul final este acelasi in toate cazurile....

Sincer sa fiu nu shtiu ce mi-a venit sa scriu postul acesta dar uite ca pana la urma l-am si publicat. Imi pare rau dar pentru articolul acesta nu voi aproba comentarii.

Cea mai frumoasa parabola

Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.
Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele. Iubirea este intotdeauna gata sa se incline; egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu este fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.

Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decat atunci cand altcineva il reconforteaza..

Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni… De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau: „Vino, vino. Te astept". Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.
Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti. „Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?"

Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine".

Baiatul i-a raspuns: „Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc bani". Egoul este intotdeauna motivat: „Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o". Egoul are intotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata.

Uimit, copacul i-a spus baiatului: „Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am". Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.

„Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani".

Baiatul i-a spus: Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani". Egoul cere intotdeauna bani, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani".

Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.

Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru. Intreaga sa fiinta era in agonie.
Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma".
Barbatul i-a raspuns: „Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte".

Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.

Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine".

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?"

Copacul a exclamat: „O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa".

Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.

„Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor".

Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime.

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: „Vino, vino, iubitul meu".
Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp".

Batranul i-a raspuns: „Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca".

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta".

Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.

Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.

Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj.
Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii.

Iubirea vorbeste limbajul daruirii.

Atunci cand in locul sentimentelor sau mai bine spus atunci cand sentimentele sunt exprimate prin prisma egoului ele dau nastere la purtari egoiste, la simtiri reci si la indepartarea oamenilor unii de ceilalti. Un sfat... nu lasati propriul ego sa va transforme in niste fiinte fara suflet pentru care chinul celor din jur sa fie unicul mod prin care isi exprima sentimentele iar atunci cand o faceti ganditi-va de doua ori pentru ca roate se poate intoarce si se poate sa fie mai rau...Atunci vi se greseste, iertati pentru ca oricine poate gresi. Voi ce parere aveti?

Cele trei porti

Zilele astea o colega de serviciu mi-a trimis cateva chestii care mie mi s-au parut interesante si asa am hotarat sa le public si m-am hotarat sa o includ si pe ea in echipa din care pana acum faceam parte numai eu...dar bineinteles eu raman in continuare masterul....

CELE TREI PORTI
Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.- Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.
O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.
Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:
SCHIMBA LUMEA.Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa.
El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.
Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
- Ce-ai invatat tu pe acest drum?- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.
Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris:
SCHIMBA-I PE CEILALTI.
Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa.
Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.- Ai dreptate, spuse batranul.
Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI.

Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu pe acest drum?- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.- Asa este, spuse batranul.
- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
- Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:
ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI.
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.
In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe. Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria ACCEPTA-I PE CEILALTI.

Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA.

Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.
Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
- Ce-ai invatat pe drumul acesta?- Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.- Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.
Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!
Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

Parerea mea este ca cea mai mare durere este pricinuita de cei dragi mai ales atunci cand te ignora sau nu au timp pentru a-tzi rosti doua cuvinte care in mod normal ar face ca toata suferinta sa dispara...Cuvintele din poza nu ar trebui rostite, ele ar trebui simtite dar de multe ori nu e asa ... din pacate...Voi ce credeti?

Mintea omului

Rasfoind tabloidele, desi e cam mult spus am descoperit un articol "interesanto" - amuzant sau mai bine spus un articol care te face sa te intrebi:"oare exista asa oameni pe pamant?". Sursa este CANCAN ca nu pot sa-i zic ziar...

Gaselnita: Dispozitivele ajuta la protejarea mediului inconjurator
Desi pare greu de crezut, vacile din Argentina poarta pe spate saci speciali pentru acumularea flatulentelor. Specialistii de la National Institute of Agricultural Technology din orasul Castellar au creat un astfel de dispozitiv, care este conectat la aparatul digestiv al animalelor, pentru a studia astfel daca parturile animalelor cu pricina contribuie la incalzirea globala, asa cum s-a speculat. "Este un sistem care nu pune catusi de putin in pericol sanatatea animalelor, dar ne va permite, in schimb, sa analizam cat mai corect gazele emise de vaci si astfel sa obtinem date cat mai precise despre potentialul efect de sera produs de flatulentele lor", a explicat Maurizio Jimenez, unul dintre cercetatorii de la institutul din Castellar.
Conform datelor detinute pana in prezent de cercetatori, fiecare vaca emite, zilnic, peste 800 de litri de gaze care contribuie la incalzirea globala. Ba mai mult, rumegatoarele ar fi vinovate de 30% din emisiile nocive mediului inconjurator din Argentina, dat fiind ca in aceasta tara exista 55 de milioane de rumegatoare. Pe langa sacii gonflabili conectati la aparatul digestiv al animalelor, specialistii au supus rumegatoarele la dieta, administrandu-le anumite substante care sa reduca emisia de gaze care contin metan. Anul trecut, specialistii au informat ca elanul norvegian polueaza mediul inconjurator. El emite anual o cantitate de metan care produce 2,1 tone de dioxid de carbon, cantitate echivalenta cu emisiile de carbon a doua zboruri dus-intors pe ruta Oslo-Santiago.

Super tare.....NU?

Provocare

Acum cateva zile am primit o provocare de la Ioana in care ma indemna sa vorbesc despre un lucru de care sunt independent, retineti INDEPENDENT nu dependent. Offff...sunt multe chestii de care sunt independent si nu cred ca as putea sa vb doar despre unul. In lumina celor scrise mai sus o sa incerc o enumerare a catorva lucruri de care ma simt independent dar aceasta va avea ca urmare o enumerare a lucrurilor de care sunt dependent pentru ca asha ar fi corect.

Sunt independent de:

1. Prostia altora si snobismul duse pana la extrem;

2. Minciuna care ne inconjoara zi de zi si care desi este descoperita nu este recunoscuta;

3. Serialele siropoase gen soap opera sau telenovele;

4. Bauturile alcoolice care unora le provoaca placere;

5. Relatii de tip "nepotism" care functioneaza inca cu foarte mare succes in Romania;

Sunt dependent de:

1. Dragoste, pentru ca acest sentiment de intregeste ca oameni;

2. Vorbe bune spuse atunci cand am mai mare nevoie pentru ca ele ma ajuta sa trec mai usor peste situatii de criza create artificial sau nu;

3. Filmele romanesti, mai ales cele istorice pe care oricand si la orice ora le-as revedea fara cea mai mica urma de regret chiar daca am inceput sa invat replicile actorilor pe de rost;

4. Calculator si aproape tot ce tine de acesta inclusiv internetul care fata de primele dati cand intram eu a ajuns ceva de nedescris;

5. Si nu in ultimul rand de cainele meu, "ajutor de caine lup" cunoscut in lumea nterlopa sub numele de PITTBULLUL ....:P

As putea continua foarte mult cu aceste chestii dar prefer sa ma opresc aici si sa n u mai dau mai departe leapsa primita...

Ce chestie...

De obicei , dimineatza dupa ce ma trezesc si imi fac toaleta deschid radio la 103.6FM adica europafm. Acest lucru l-am facut si azi de dimineata si desi eram cu gandul la saptamana viitoare, la mare, la concediu...etc. am avut neplacuta surpriza sa aud, parca din vis, faptul ca un tip/tipa care lucreaza la shaormarie din capitala scumpei si frumoasei noastre tari are salariu cam de o mie de euro pe luna. In acel moment nu mi-a venit sa cred....pentru ca dupa umila mea parere...ACEST LUCRU NU SE POATE!!!!

Oare chiar traim in tara lui Papura Voda? Oare chiar nu mai e nici o speranta pentru poporul roman?

Interesanta ierarhie a valorilor avem...ca si popor ma refer...adica un doctor, un inginer, un contabil au salariu cam de 5 ori mai mic decat tipul/tipa care vinde shaorma la toneta. Interesant nu? Faze de genul asta ma fac sa ma gandesc serios sa emigrez in Canada, asa cum propuneau carcotasii. Ce fel de oameni trebuie sa fie intr-o tara ca sa se intample ceea ce am scris eu mai sus?

Raspunsul este numai unul: romani. Sincer cred ca numai la noi se pot intampla unele chestii atat de absurde incat sa ti se faca greata de un sistem de doi lei care nu stie decat sa ceara. Intelegeam daca se intampla asta prin Albania sau mai stiu eu prin ce provincie a vreunui stat african dar chiar in Romania?

In concluzie, ar trebui sa avem mare grija la alegerea profesiei...De ce sa faci o facultate ca sa castigi 600RON cand potzi sa umbli aiurea si doar cu liceul sa castigi in jurul a o mie de euro. Eu intele, tipul/tipa de la shaormarie lucreaza in conditii grele, de stres, calculeaza cata carne trebuie pusa in lipia aia, calculeaza unghiul la care trebuie asezati cartofii pentru a realiza o simpla si banala SHAORMA.

Ce parere aveti despre asta?

Dragostea...

Stiu ca nu este momentul si poate nici subiectul potrivit dar eu despre asta am chef sa scriu asa ca despre asta voi scrie…

Ce este dragostea?

"Dragostea reprezinta acel moment minunat, cind iubind pe altcineva, invatam sa ne cunoastem pe noi insine" (Alexander Smith)

Dragostea este cel mai minunat sentiment, pe care-l pastram in inima de-a lungul timpului chiar daca relatia cu persoana respective s-a incheiat. Desi la scurt timp dupa sfarsit avem senzatia si incercam sa ne convingem ca nu este adevarat, ca nu a fost dragoste… Totusi luciditatea impusa de clipele frumoase petrecute impreuna ar trebui sa dea uneori forta de a merge mai departe, de a continua sa iubim.
Niciodata acest sentiment nu este mai frumos decat atunci cand este impartasit de cea/cel de langa noi. Ar trebui sa shtim sa facem uneori anumite compromisuri, ar trebui sa nu ne enervam, sa nu tipam, sa nu exageram cu intrebarile, sa nu jignim dar mai ales sa nu facem sa sufere persoana iubita.
Atunci cand iubesti ai mari asteptari de la cel de langa tine si ti-ai dori sa fie asa cum ai vrea tu sa fie si nu cum este el in realitate. Dupa parerea mea acesta este cel mai gresit lucru si cel mai daunator unei relatii. Gabriel Jose Garcia Marquez spunea: “Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum iti doresti, asta nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa” . Si eu m-am convins de lucrul asta.
Cand iubesti se spune ca esti orb, ca nu iti dai seama de adevarata natura a omului de langa tine. Asa o fi, cine stie? Sincer sa fiu am invatat sa nu mai conteze pentru mine parerea celor din jur pentru ca oamenii vorbesc multe si nu toate adevarate.
Se poate ca atunci cand relatia dureaza de ceva timp sa intervina o oarecare rutina dar cand iubesti in fiecare zi descoperi cate ceva nou la persoana de langa tine. Nu stiu sa spun daca sentimentul de bine si siguranta care il ofera persoana de langa se numeste rutin, cert este ca asta afirma specialistii si pe de alta parte cine sunt eu sa ii contrazic? Nu o voi face, nu am incercat niciodata acest lucru si nu voi incepe tocmai acum sa fac asa ceva ... desi, sincer, imi doresc sa ii contrazic, poate si prin natura mea mai...rebela, mai impotriva sistemului....
Eu sunt cu o fata de trei ani si aproape o luna si sincer sa fiu nu am simtit nici un moment cum ca ar interveni rutina. Pot spune ca cel mai minunat lucru care mi s-a putut intampla in viata mea este faptul ca am cunoscut-o pe ea. Si daca dupa trei ani eu pot sa afirm acest lucru fara sa imi trezeasca nici un moment sentimentul de rutina atunci sunt in masura sa ii contrazic pe domnii specialisti...
Sincer sa fiu am stat foarte mult pe ganduri pana sa public acest post pentru imi era tema ca unele persoane ma vor judeca gresit. Nu stiu de ce dar sincer nu imi pasa pentru ca aceasta este parerea mea, mi-o asum si nimeni si nimic nu va reusi sa mi-o schimbe.
In incheiere....o poezie de Eminescu...

Ce e amorul?

Ce e amorul?

E un lung

Prilej pentru durere,

Căci mii de lacrimi nu-i ajung

Şi tot mai multe cere.

De-un semn în treacăt de la ea

El sufletul ţi-l leagă,

Încât să n-o mai poţi uita

Viaţa ta întreagă.

Dar încă de te-aşteaptă-n prag

În umbră de unghere,

De se-ntâlneşte drag cu drag

Cum inima ta cere:

Dispar şi ceruri şi pământ

Şi pieptul tău se bate,

Şi totu-atârnă de-un cuvânt

Şoptit pe jumătate.

Te urmăreşte săptămâni

Un pas făcut alene,

O dulce strângere de mâini,

Un tremurat de gene.

Te urmăresc luminători

Ca soarele şi luna,

Şi peste zi de-atâtea ori

Şi noaptea totdeauna.

Căci scris a fost ca viaţa ta

De doru-i să nu-ncapă,

Caci te-a cuprins asemenea

Lianelor din apă.

Bun indemnul....Nu?