Lucruri simple

Asa e cel mai bine...lucruri simple , cel putin deocamdata asta imi doresc si asta vreau sa vad numai lucruri simple... Enjoy Horia Brenciu

Nu shtiam ca suna asa de bine ... dar se pare ca e in ton cu starea mea de spirit si nu mai e asa de departe .... septembrie....hahahaha...ma recunosc in cateva pasaje, linistea toamnei, conversatiile lungi....

Am uitat parfumul tau.... de vara ... doar o poza se mai agata in zadar intr-o rama de doi lei...:))...that's ok.... vom scapa si de asta...

No more

Se pare ca in cele din urma am reusit… defapt nu eu am reusit, se pare ca ea a reusit … asa cum a facut-o acum ceva vreme… a reusit sa ma indeparteze si sa imi fie sila, sila de mine in primul rand pentru ca mi-am permis ca sa mai sper si sa cred ca se poate schimba ceva, sila de situatia penibila in care am ajuns, sila de ceea ce simt si incet dar sigur dispare si nu in ultimul rand... sila de cea care m-a facut sa revin la ceva ce credeam demult uitat... o fi o parte din mine de vina probabil... cu toate astea am incercat sa iert si mai ales sa uit tot ceea ce imi deranjeaza echilibrul asta fragil pe care mi l-am format si pentru care ar trebui sa-i multumesc unei persoane care v-a ocupa un loc foarte important in inima mea... asa ca Multumesc ANGELCAT... tu mi-ai aratat ca se poate, ca pot avea din nou incredere, ca pot simti ceea ce nu mai credeam posibil, ca pot fi din nou eu... ca pot spera ca intr-o zi sa am parte de ceva care sa imi fie exact pe masura... regret insa ca nu ai fost tu....
Ar fi destul de multe persoane carora ar trebui sa le fiu recunoscator... insa nu voi spune aici cui... totul ramane in inimioara mea si atunci cand vor avea nevoie de ajutor nu pot decat sa sper ca voi pute fi in masura sa ii ajut... sau ca voi fi pe aproape sa ii pot ajuta... Stiu poate suna patetic dar credeti-ma ca face foarte mult sa aiba cine sa te incurajeze atunci cand te simti la pamant si aproape ca ti-ai pierdut vointa de a mai trai...
In fine, mai devreme sau mai tarziu toate trec si astfel nu mai reprezinta nimic.... un mare nimic probabil exact ca si cel caruia ii suntem cu totii subiecti. Prinde bine sa realizezi pe cine ai alaturi, pe cine poti conta, pe cine nu, pe cine ar trebui sa inveti sa eviti, pe cine ar trebui sa uiti.... etc.
Mi-a trecut prin minte sa renunt la cateva posturi din acest blog... dar la un moment dat m-am razgandit pentru ca nu imi e rusine cu ceea ce simt sau cu ceea ce am simtit... Ar fi o prostie din partea mea sa fac acest lucru asa ca voi pastra fiecare articol postat si fiecare comentariu aprobat... in fond e vorba despre mine... In incheiere o melodie foarte interesanta fara sa faca reclama la nimic... super tare si mesajul si melodia...Enjoy...

Incerc...

Rezist, sau cel putin incerc pentru ca toate prin cate trec ma macina si ma consuma incet incet….deci pot sa spun doar ca incerc sa resist… toate ideile mi se amesteca in minte atunci cand vine vorba de iubire…ma mir ca mai pot gandi ok… Am crezut intr-o himere, mi-am pus sperante in ceva ce nu avea cum sa fie, am gresit atat prin vorbe cat si prin comportament, am trecut mai departe crezand ca totul pe lumea asta are rezolvare si ca odata iertat totul va fi asa cum ar trebui sa fie insa eram asteptat sa fac o greseala, un pas nu tocmai inainte care in disperare si constient l-am facut… Din pacate asta ma bantuie si nu am cum sa schimb…poate trebuia sa nu ma panichez asa, poate trebuia sa vorbesc mai mult si mai clar, poate trebuia sa fiu acolo atunci cand era nevoie(desi eu chiar am fost acolo se pare ca nu am reusit sa fiu asa cum isi dorea ea…).
Incerc din rasputeri sa nu ma mai invinovatesc pe mine si apoi sa nu o mai invinovatesc pe ea…poate nu a fost sa fie, poate tot ce a fost frumos atata timp a trebuit sa se termine brusc, fara prea multe explicatii sis a ne lase un gust de fiere in gura…poate daca nu interveneau alte persoane, importante si nu erau asa inversunate impotriva mea…alegerea era mai usoara si aveam dreptul la fericire azi…dar din pacate atunci cand nu depinde totul de tine nu a ice face decat sa astepti cu sufletul la gura un deznodamant in urma caruia exista doua posibilitati… sa tipi de bucurie sis a incerci sa fii fericit in continuare sau sa urli de necaz simtind cum inima iti este strapunsa de fiorul si de gandul despartirii…
Imi era teama sa adorm, pentru ca se putea sa o visez si imi era teama ca in vis este posibil sa o imbratisez… imi era apoi teama ca ma voi trezi si ca o voi pierde pentru ca visul urma sa se termine. Totul in jurul meu imi adduce aminte de ea, am incercat pe cat posibil sa elimin sau macar sa ascund anumite repere, puncte din viata care au reprezentat ceva pentru amandoi… Nu am reusit in totalitate pentru ca stiu ca tot ceea ce a fost facut a fost facut din dragoste… Am ramas cu unele intrebari care imi macina si acum sufletul… Ce am facut asa grav de am ajuns aici?... Cum de nu am putut rezolva problema respectiva?... De ce a permis ca intre noi sa intervina altcineva?...
Acestea sunt doar cateva intrebari care ma epuizeaza psihic… A existat pentru un scurt interval de timp un moment in care am crezut ca toate se vor rezolva, ca a realizat cat ii este de greu fara mine… insa mi-am dat seama ca a fost doar un test din partea ei… sincer nu stiu de ce… sa ma chinuie?... sa vada cat imi e de greu fara ea?
Stiu, timpul va trece si va intervene uitarea… dar pana atunci nu am ce face decat sa astept cuminte, in coltul meu de lume, cu speranta moarta la picioare…
Deprimant post…Nu?...Asa ziceam si eu…

Oare ... e ceva?...

Sunt zile cand pur si simplu imi vine sa o iau la fuga si sa nu ma mai opresc, sunt zile cand reusesc sa enervez pe toti din jurul meu, sunt zile in care increderea si optimismul meu sunt sub minus infinit, sunt zile in care mi-as dori sa nu mai fiu..., sunt zile in care parca ii aud glasul in urma mea si atunci intorc privirea cu o nerabdare de nedescris...nerabdare ce se transforma in dezamagire pentru ca nu e ea..., sunt zile in care inca ma mai bantuie parfumul ei care mi-a ramas imprimat in memorie, sunt zile in care mi-as dori sa ii aud doar vocea fara sa ii privesc ochii, sunt zile in care de atata dor lacrimile ustura si atunci nu imi dau seama daca ma ustura inima sau ochii sau poate amandoua...
Imi este dor de momentele in care ma trezeam cu doar cateva minute inainte sa ii privesc figura ce exprima o calmitate si o multumire pe care eu nu am mai intalnit-o... Probabil nici in ziua de azi nu shtie de nimicurile care pentru mine contau si care ma faceau sa devin pe zi ce trece si mai dependent de tot ceea ce inseamna ea... dependent in sensul bun al cuvantului pentru ca imi doream doar un singur lucru...sa o vad zambind, era de ajuns pentru ca asa ma facea fericit... Timpul a trecut, greselile mele nu au putut fi uitate si uite asa se implineste aproape un an de cand... o admir in poze, recitesc mesaje, mailuri si scrisori care pana acum imi bucurau sufletul si care azi provoaca un gol imens atat in inima cat si in fiinta mea.... Incerc incet, incet sa pun la loc partea din mine care s-a smuls odata cu plecarea ei si imi dau seama ca dupa atata timp nu am reusit sa fac prea mare lucru, am descoperit ca atunci cand imi apare in vis ma trezesc brusc cu pulsul marit si plin de durere, incerc sa ma linistesc dar in zadar...orice as face nu am cum, nu pot si atunci incep sa ma gandesc la partile rele a ceea ce am fost noi doi atata timp pentru a mai atenua din sentimentele ce imi incearca foarte greu fiecare celula a corpului.
Reusesc intr-un final sa ma linistesc dar e prea tarziu si ceasul suna desteptare, inca o zi de munca urmeaza sa inceapa, inca o noapte fara odihna la fel cu multe altele in care nu am avut somn... Nu mai e demult nimic nou... Viata... asta de kk...:)) Probabil ca se va sfarsi intr-o zi tot chinul asta dar sincer as prefera din toata inima sa se sfarseasca asa cum trebuie nu prin uitare...pentru ca asta nu este sfarsi, asta e doar un consum de energie si sentimenteinutil...
De aceea atunci cand va este greu... si incercati sa va linistiti... urmati sfatul Aleshei Dixon...Breathe slow...

Back again from...

Bine v-am regasit din nou dupa o pauza cam indelungata in care sincer ori am fost in pana de idei ori nu am avut nici un chef de scris pe blog dar mi-am propus sa incerc , pe cat posibil, sa am “grija” de blog ca sa nu se mai cunoasca in asa hal ca l-am neglijat.
A trecut ceva timp de cand nu am mai postat nimic si in toata acesta vreme am incercat sa imi ocup timpul cu altceva pentru ca pentru mine blogul asta are legatura cu trecutul, unul nu foarte calm si nu foarte placut pentru mine, de aceea am incercat s ail las oarecum mai pe un plan secundar…din pacate nu am reusit pentru ca aici am pus destul din mine incat sa imi pese de ceea ce s-ar putea intampla cu el. M-am gandit sa incep altul nou dar sincer nu cred ca mai am nici timpul, nici rabdarea si niciputerea sa o fac….asa ca voi continua sa “aberez”, sa “ma plang”, sa “ma vait” ori de cate ori voi avea ocazia…
De cand am lipsit s-au intamplat destule, nu toate neaparat bune dar nici toate neaparat rele, am realizat insa un lucru… chestia aia care o aveam eu cu “singur impotriva tuturor…” nu este neaparat valabila pentru ca asa cum scriam intr-un post anterior am realizat ca sunt unul dintre norocosi pentru ca am langa mine cativa oameni…putini la numar…. Care mi-au fost alaturi neconditionat atunci cand am avut nevoie si pentru asta o sa le fiu recunoscator mereu. Probabil este penibil pentru unii dar pentru mine asta conteaza mult fiindca e destul de greu sa treci prin anumite faze ale vietii de unul singur.
Am reusit sa mai adaug un an la cei care deja ii “aveam”…o zi de nastere la fel ca ultimele sau mai bines pus la fel de kk, ca si toate celelalte in ultimii ani la care s-a adaugat si falsa criza in care se afla Romania…inca un motiv in plus sa vreau sa emigrez…Cand? … Nu shtiu…Unde?....Nici atat…. Cert este ca nu cred ca mai am ce face in tara asta a noastra numita Romania…defapt era o vorba…”Romania e o tara foarte frumoasa, pacat insa ca este populata”…
Ganduri si sentimente din trecut ma bantuie inca si imi dau foarte mult de gandit…probabil asta este unul dintre marile mele defecte si anume ca ma gandesc prea mult. Ma tot intreb c ear fi fost daca?... daca as fi incercat sa inteleg anumite lucruri fara ca furia starnita de suferinta sa imi intunece judecata, daca totul ar fi fost mai altfel datorita unei schimbari comportamentale, daca nu as fi insistat sa evit inevitabilul, daca as fi lasat cele spuse sa se duca si as fi incercat intr-o oarecare masura si cu o anumita doza de calm sa fiu mai increzator in mine sis a nu mai astept cu sufletul la gura un epilog fatalist al unei perioade minunate cred ca pot spune cu mana pe inima ca a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Acum insa furia s-a mai domolit, e aproape disparuta dar acolo totusi a mai ramas ceva…ceva ce nimeni nu va reusi sa imi ia vreodata si aici nu ma refer la speranta pentru ca speranta nu mai exista am “omorat-o ” eu folosind ca arme cuvinte grele si exprimari nerealiste care jignesc si ranesc profund in acelasi timp…
Singur lucru care eu cred ca este o constatare a schimbarii unui suflet destul de incercat este acela ca am devenit mai egoist, mai rece, mai realist exact asa cum sunt toti oamenii si cum ar fi trebuit sa fiu si eu. Este foarte, foarte greu si descurajator sa incerci sa aspiri catre ceva ce shtii ca nu va mai fi niciodata mai ales cand stii ca totul si toate din jurul tau sunt impotriva…

In incheiere as vrea sa ascultati piesa cantata de Celine si sincer mi-as dori sa o dedic unei persoane speciale care la un moment dat in timp era totul pentru mine si , sincer, va fi asa mereu.....