Ma simt sau nu...

Ma simt "descompletat"...pentru ca viata a rupt bucati din mine si le-a completat cu altele...nu toate sunt ale mele, nu toate imi fac bine si sigur nu toate imi plac. Nu mi-a spus nimeni ca asa o sa fie si daca mi-ar fi spus oare as fi fost atent cui ma impart si cui ii las parti din mine, oare ar fi fost altfel? Dar as putea sa vad, daca m-as intoarce in locurile in care am fost, as putea sa vad parti din mine ramase in suspensie ca puful de la plopi asteptand sa le regasesc si care ce sa fac cu ele? Nu mai am unde sa le pun, nu-si mai gasesc locul pentru ca le-a fost luat de altele....inseamna ca nu-mi va folosi daca ma regasesc pentru ca nu mai e loc de minele de atunci in minele de acum.... In momentul in care bucatele din suflet nu isi mai gasesc locul inapoi stau si ma intreb uitandu-ma in urma…: oare a meritat? si sincer atunci realizez ca da…orice mic detaliu care reuseste sa aduca pe chip o urma de satisfactie merita sa fie luat in seama chiar daca este foarte dureros si sunt foarte dureroase momentele in care nu iti poti aduce aminte decat de lucrurile care au durut. Toate astea trec si intr-o buna zi o sa ai satisfactia cand vei trece prin locurile de mult uitate, sa spui ”da”,…a mai trecut o dtapa din viata…cu bune si cu rele, cu fericire si lacrimi de tristete, cu atingeri calde de catifea sau cu gesturi respingatoare care ranesc.
Imi amintesc cu nostalgie cum umpleam file intregi in jurnalul meu, cum ii marutriseam totul acelui mic confident care acum sta uitat intr-un colt si are paginile ingalbenite. Oare e bine sa uitam trecutul, sa ne indepartam de el ca si cum nici n-ar fi existat, fara nici o urma de regret? Niciodata nu vom sti ce e bine sau nu, vom sti doar ceea ce alegem. Si acum sentimentele sunt altele, povestea se reia, numai ca personajele sunt diferite, totul capata alte forme si ne impunem "de data asta va fi altfel" si totusi nu se schimba nimic...Oare vorbesc despre iubire sau despre suferinta?! Sau poate despre amandoua?! Oricum ar fi ea, iubirea, ca despre ea e vorba, e minunata atunci cand o traiesti in doi...cand deja sentimentele dispar pentru o clipa macar din partea unuia dintre parteneri… nici cele mai lungi si mai calme pauze si nici cele mai optimiste previziuni nu pot face ca ceea ce a fost sa revina, chiar daca durerea din suflet este sfasietoare, dupa care intervine raceala transanta a partenerului care te priveste cu mila, o mila care te face sa te ridici de jos si sa te intrebi daca nu cumva esti mai bun decat ceea ce simte el/ea pentru tine, daca nu cumva meriti ceva mai bun; in fine dupa mult timp apare si raspunsul…in functie de fiecare….eu de exemplu nu ma consider mai bun si nu vreau sa cred si nici sa sper ca exista mai bine. Inima doare si asa va fi mereu pana in momentul in care apare un sentiment meschin numit INDIFERENTA….off Doamne il urasc…(pe el, pe sentiment)
Nu inteleg de ce trebuie sa ne bucuram atunci cand mai imbatranim cu un an si ne indepartam incet de copilarie si ne apropiem cu pasi repezi de batranete…Mi se pare absurd sa ma bucur ca in cateva zile voi fi mai batran cu un an, iar cand voi trage o bara pentru a face bilantul pe anul care a trecut voi redescoperi cu tristete ca nu am reusit sa ajung acolo unde mi-am dorit, ca nu sunt multumit de ceea ce mi s-a intamplat in anul ce a trecut…Nu simt nici o bucurie, ci din contra ma simt ca un condamnat care asteapta cumintel executia…Nu cred ca a imbatrani este o fericire ci dimpotriva este un motiv de tristete, mai ales atunci cand nu suntem indepliniti nici macar partial…Din aceste simple motive am decis ca anul acesta sa mai implinesc inca odata 25 de ani…si nu 28.
About me...how should I describe myself...the way I think I am, the way the others think I am, or the way I think the others see me? Or...should I describe myself after all? I would only list my qualities, you know...:P....that I am intelligent, beautiful, trustful, hard-working, a good friend, helpful.
Some people see me as childish, others see me as serious...I think I am both, it only depends on the relationship I have with different people at different moments. I don’t like to lie…and I also don’t like to be lied. My inspiration to write cames when my hart is heavy and I know I’m good at writing because some of my friends told me so. I don’t know how much it will last, my mood to write, but as long as I’ll feel like it I will keep on expressing myself.