De iarna

Dupa ceva timp am reusit in sfarsit sa mai scriu si eu cateva randuri pe blog asta cu toata aglomeratia care s-a dovedit a fi istovitoare de sarbatori.

Pana acum ceva timp in urma sarbatorile de iarna erau perioada din an care mie imi placea foarte mult... din pacate anul acesta a fost ceva foarte anost, ceva normal, ceva obisnuit si de aceea cred ca e timpul sa ma reorientez...

Imi place foarte mult iarna, poate si datorita faptului ca atunci cand este vara si afara sunt 40 de grade celsius transpir si beau lichide de nu se poate... urasc lucrul asta.... iarna e cu totul altceva si sa mai fie si zapada.... e magnific. Se pare ca anul acesta nu am avut noroc de zapada decat in reprize prea mici si firave ceea ce a facut sa nu avem cum sa ne bulgarim de Craciun sau de Anul Nou.

Inainte de aceste cateva zile de concediu pe care le are toata lunea de sarbatori imi propusesem sa merg la munte dar, din pacate, nu am reusit decat sa ramana la stadiul de planuri ideile mele asa ca mi-am promis ca atunci cand ma hotaresc sa nu mai planuiesc si sa astept atat, pur si simplu ma urc in masina cu destinatia finala .... acolo unde vad cu ochii :P.

Am reusit in acest rastimp sa ma indepartez de grijile cotidiene si de problemele care ma framantau fara sa le gasesc o solutie plauzibila, o solutie care sa imi aduca linistea sufleteasca. Am realizat un lucru foarte important si anume ca oricine are alaturi o familie ca a mea se poate simti cel mai norocos om de pe Pamant... restul fiind doar bonusuri care ni le ofera viata, chestii de care daca stim sa profitam e bine daca nu stim e iarasi bine.

Nu exista viata perfecta, nu va exista vreodata exista doar ceea ce ne facem noi sa fie in viata. Bineinteles ca si fericirea cunoaste anumite trepte de dezvoltare care sunt ca niste pasi ai unui nou nascut care odata cu trecerea timpului incepe si el sa creasca, sa paseasca la inceput cu pasi mici si sfiosi, dupa aceea cu pasi mari .... pana ajunge in punctul in care nu mai poate merge deloc, se opreste si trecandu-si mainile prin par se intreaba:" Oare e bine unde am ajuns?" Cand realizezi ca intrebarile care te framanta si care pana acum ceva timp nu iti dadeau pace, au trecut defapt au cazut in extrema aceea a nesimtirilor reci...abia atunci poti spune ca esti calm cu adevarat si ca totul e ok in jurul tau....NU?

La sfarsit de post o melodie care sa mearga cu o stare de spirit nu prea grozava...

Multumesc si...imi pare rau...

Multumesc lui D-zeu:

- ca mi-a dat minte sa pot alege intre ce e bine si ce e rau(sau cel putin eu asa consider...).

- ca am reusit sa strang forta necesara pentru a-mi reveni dupa o perioada de cosmar.

- ca am puterea de a inchide intr-o portiune a inimii trecutul si acesta sa ramana acolo...

- ca a facut ploaia (ma refer la cea de vara....calda...) care sa ma ude pana la piele in zilele insorite.

- ca sunt fiinte pe pamantul asta mare care stiu sa asculte si sa inteleaga ceea ce simti la un moment dat.

- ca mi-a dat prieteni pe care sa ma pot baza si care sunt alaturi de mine atunci cand am nevoie.

- ca mi-a adus aproape de inima pe cineva care chiar merita acest lucru sau celputin asa simt eu acum.

- ca a facut ca toata durerea, suferinta si mai ales umilinta sa treaca.

- ca mi-a dat ochi sa vad dincolo de aparente.

- ca mi-a deschis capul sa pot intelege unde si ce am facut gresit.

- ca m-a ajutat sa fiu din nou ceea ce sunt....un om normal cu vise si sperante.

- ca a fost alaturi de mine atunci cand am avut mai mare nevoie.

Imi pare rau ca:

- am crezut ca un orb intr-o himera care la un moment dat aproape m-a distrus.

- am facut unele chestii orbit de sentimente fara a folosi cel mai de pret dar al omului si anume ratiunea.

- am trait 3 ani si ceva intr-o minciuna fara macar sa banuiesc vreun moment ca eram a treia roata la bicicleta.

- am avut aproape 100% incredere in oameni.

- am investit sentimente gratuit in ceva, defapt in cineva care merita doar sa procedez cum aveam de gand la inceput.

- am uitat ce inseamna sa te bucuri de micile placeri ale vietii.

- am suferit ca un caine .... si pentru cine?.... pentru un nimic.

- am incercat sa aman un sfarsit inevitabil.

- m-am lasat calcat in picioare exact atunci cand nu era momentul.

- nu am trecut mai departe la primele semne de probleme.

- m-am lasat dus de val pentru ca aveam senzatia ca sunt indistructibil si nimic nu ma poate atinge sau rani....si uite ca nimicul m-a atins.

- nu am fost precaut indeajuns incat sa evit micile neplaceri ale vietii cu toate ca la un moment dat le-am anticipat.

- am ajuns la un moment dat sa nu ma mai recunosc pe mine insumi si asta e INADMISIBIL.

O sa pun o poza care mie mi-a placut foarte mult si care am luat-o de pe alt blog http://www.sufletpierdut.com/

Sper sa nu fi uitat nimic din cele pentru care "Ii multumesc lui D-zeu" si din cele pentru care "Imi pare rau" , oricum nu mai conteaza.... Am scris ce am simtit si asta e lucrul cel mai important. Voi ce parere aveti?

Muzica cel mai bun tratament

Nu stiu cum sa va spun dar pentru mine muzica este cel mai bun tratament...a era sa uit si poeziile lui Eminescu. Cand sunt obosit ascult muzica si ma relaxeaza, cand imi vine sa sar in sus de bucurie ascult muzica....ce sa mai....ascult muzica mai mereu si asta ajuta, cel putin la mine, in cam orice fel de situatie...asta insemna ca eu unul "recomand" muzica drept tratament pentru cam orice fel de afectiune a sufletului. Nu stiu sa spun daca functioneaza pentru toate persoanele la fel dar stiu ca atunci cand ai nevoie de liniste, cand ai nevoie sa te simti mai calm aceasta ajuta.

Cu ceva timp in urma erau altele lucrurile care ajutau sa imi schimb starea de spirit dar na...asa cum omul se schimba si obiceiurile se schimba si tot asa celle vechi raman cu cele vechi iar cele noi vin in forta sa ia locul lor acolo unde defapt ar fi trebuit sa fie de multa vreme.

Un post scurt si cu o mai mare nota de optimism care nu shtiu daca va fi bagat in seama dar eu macar sunt cu sufletul impacat ca am incercat sa-l fac sa sune cat de cat corect din punctul meu de vedere...

Love & Hate

Am observat un lucru la mine, un lucru esential si totusi nu cred ca e bine asa... De ce scriu numai cand ma simt nasol?.... De ce in toate posturile mele e vorba doar depre sentimente?... Cum se poate ca atunci cand in suflet simti o lupta cu demonii interiori sa rezolvi anumite probleme?.....De ce dragostea se presupune a dura 3 ani?
O sa incerc sa raspund la aceste intrebari in postul de fata si voi incerca sa fiu cat mai obiectiv cu putinta... Nimeni nu poate sa ma convinga ca dragostea dureaza fix trei ani....e o mare gogorita, o minciuna sfruntata pentru ca dragostea ori este si dureaza iar daca nu este atunci nu are ce dura. autori de carti care nu stiu ce aberatii sa mai scrie in timpul liber. Paradoxal este insa faptul ca unii fac bani din chestii de genul asta si incearca sa transmita si altor cititori starea lor de frustrare si neliniste. De ce oare?... Din cauza faptului ca fericirea i-a ocolit in drumul ei "triumfal" se apuca sa astearna niste randuri pe hartie care poate pentru un om cu sentimente normale nu au nici macar cea mai mica noima. Exista insa si reversul medaliei si anume faptul ca e posibil sa fi trecut si autorul prin faze de genul celora scrise/descrise in cartea lui...cine poate fi insensibil atunci cand e ranit?.... Cine poate trece cu vederea atunci cand e inselat? Cine poate spune ca nu doare cand isi da seama dupa un anumit numar de ani ca minciuna a fost cel mai bun prieten al sau in tot acest rastimp? Cum poti spune ca pur si simplu nu mai iubesti o persoana dupa 3 ani in care v-ati vazut aproape zi de zi? De ce trebuie ca in timp ce ea iti tranteste vestea cu despartitul sa iasa cu altul?... Atunci stai si iti spui in timp ce iti privesti in oglinda chipul pe care s-a mai adaugat un rid datorita falsei dureri care o da inima..."Ce-o fi vazut la ala/aia?" Se poate oare ca sa incerci sa fii cu cineva numai din ambitie? Cu ce drept iti spune dupa ce v-ati despartit..."Crede-ma stiu ce simti...Imi pare rau....". Aunci mai crezi pe cineva? PE CINE FRATE?.... Nu mai ai cu cine sa vorbesti sau chiar daca ai avea asta nu inseamna ca ai s-o si faci... Atunci ce e de facut? Te apuci, pui mana pe un pix si o bucata de hartie si incepi sa scrii....si scrii si dupa ce scrii iti mai vine sa scrii un pic....pana cand iti dai seama ca postul va fi prea mare si poate nu va avea nimeni rabdarea necesara sa il citeasca... Atunci te opresti si incerci sa il imparti in mai multe posturi consecutive sperand ca atunci cand termini de asternut gandurile si framantarile interioare sa iti regasesti acea liniste, acel echilibru sufletesc care de ceva timp te macina si nu te lasa nici macar sa respiri... Se spune ca speranta moare ultima... Ce te faci cand realizezi ca speranta e moarta de mult timp, ca ai fost minti, ca ti-au fost administrate in doze mici dar constante iluzii pe baza carora ti-ai cladit in minte si in suflet un vis? Mai ai puterea sa crezi in oameni? Incepe atunci sa fie preponderenta acea latura a omului care iti sopteste in suflet..."Ma, da prost ai mai fost... Daca ai simtit asta mai demult de ce dracu nu ai terminat-o la momentul respectiv?... Iti meriti soarta.... Ai fost luat de prost si tocmai de cine?.... De o pustoaica....o fata care e cu 4 ani mai mica decat tine...si care a reusit sa te faca din om neom... " In fine, dupa ce realizezi si rememorezi in minte "gargara" si minciunile ce ti-au fost servite pe tava atata timp, te ridici de jos, te scuturi, strangi din dinti si incerci sa pornesti mai departe pasind sfios la inceput si cu o oarecare teama cuibarita in inima....teama de a nu mai pati inca o data acelasi lucru...iti promiti sa nu mai lasi garda jos, sa fii mai precaut, sa cauti sa fii mai sceptic desi toate astea nu prea te caracterizeaza pentru ca esti om si nu robot. Incerci sa iti calculezi mereu pasii sa fii intotdeauna cu jumatate de secunda mai in fata. Da-mi voie sa iti spun ceva...."NU VEI REUSI" ... asta v-a tine ceva timp pana cand in viata ta va aparea altcineva alaturi de care simti ca plutesti pe un nor...
Dupa ce ai constientizat si ai gandit la rece si pe toate partile motivele pentru care cineva si-a batut joc de tine, deja incepe sa apara ura...ura fata de ea, ura fata de sentimente ce pana acum ceva timp erau firesti. Nimic nu iti mai e pe plac, nimeni nu iti mai intra in voie, devii mai exigent cu cei din jur si ii ranesti poate fara sa vrei prin gesturi si comportament care pentru tine sunt ceva firesc, ceva normal... Asa ca la un moment dat dupa intrebari mistuitoare intervine faza cea mai din urma si anume indiferenta. Nu iti mai pasa ce a mai spus, nu iti mai pasa ca la doua zile de cand tipa la tine au vazut-o prietenii plimbandu-se cu altul de mana, nu iti mai pasa ca ai investit, pe langa cele materiale care exista si trebuie sa recunoastem, sentimente si atunci o dai jos de pe piedestalul pe care nu s-a urcat singura si faci loc acolo pentru cineva care vei spera tu ca merita. Asadar totul are un inceput si un sfarsit, nimic nu e permanent dar sa afirmi ca dragostea dureaza trei ani si sa mai si dai crezare frustratilor care afirma asta....mie unul mi se pare mai mult decat deplasat. Probabil e doar o parere de-a me, un fix asa cum am fost "atentionat" ca am si altele.Si atunci cand iti dai seama ca toate in jurul tau iti aduc aminte de ceea ce a fost incepi si mai arunci o sapca, mai vinzi un plover....incercand sa "scapi" de orice urma ar pute sa iti mai aduca aminte cat de babalau ai fost si cum te-ai lasat calcat in picioare decine pana la urma, de o NIMENI cu pretentii. Poate intr-o zi toate se vor linisti si vor reveni la normal dar nici atunci nu vei reusi sa intelegi cu adevarat de ce.
In concluzie, aveti grija cine, cand si mi ales cui ii incredintati inima pentru ca in momentul in care una se spune fata in fata si alta se face, ca si actiune ma refer; atunci cand apare si minciuna dar si sentimentul deznadejdii....dezamagirea e mult prea mare. Atunci iti dai seama ca nu a meritat. Voi ce parere aveti?

Ma simt sau nu...

Ma simt "descompletat"...pentru ca viata a rupt bucati din mine si le-a completat cu altele...nu toate sunt ale mele, nu toate imi fac bine si sigur nu toate imi plac. Nu mi-a spus nimeni ca asa o sa fie si daca mi-ar fi spus oare as fi fost atent cui ma impart si cui ii las parti din mine, oare ar fi fost altfel? Dar as putea sa vad, daca m-as intoarce in locurile in care am fost, as putea sa vad parti din mine ramase in suspensie ca puful de la plopi asteptand sa le regasesc si care ce sa fac cu ele? Nu mai am unde sa le pun, nu-si mai gasesc locul pentru ca le-a fost luat de altele....inseamna ca nu-mi va folosi daca ma regasesc pentru ca nu mai e loc de minele de atunci in minele de acum.... In momentul in care bucatele din suflet nu isi mai gasesc locul inapoi stau si ma intreb uitandu-ma in urma…: oare a meritat? si sincer atunci realizez ca da…orice mic detaliu care reuseste sa aduca pe chip o urma de satisfactie merita sa fie luat in seama chiar daca este foarte dureros si sunt foarte dureroase momentele in care nu iti poti aduce aminte decat de lucrurile care au durut. Toate astea trec si intr-o buna zi o sa ai satisfactia cand vei trece prin locurile de mult uitate, sa spui ”da”,…a mai trecut o dtapa din viata…cu bune si cu rele, cu fericire si lacrimi de tristete, cu atingeri calde de catifea sau cu gesturi respingatoare care ranesc.
Imi amintesc cu nostalgie cum umpleam file intregi in jurnalul meu, cum ii marutriseam totul acelui mic confident care acum sta uitat intr-un colt si are paginile ingalbenite. Oare e bine sa uitam trecutul, sa ne indepartam de el ca si cum nici n-ar fi existat, fara nici o urma de regret? Niciodata nu vom sti ce e bine sau nu, vom sti doar ceea ce alegem. Si acum sentimentele sunt altele, povestea se reia, numai ca personajele sunt diferite, totul capata alte forme si ne impunem "de data asta va fi altfel" si totusi nu se schimba nimic...Oare vorbesc despre iubire sau despre suferinta?! Sau poate despre amandoua?! Oricum ar fi ea, iubirea, ca despre ea e vorba, e minunata atunci cand o traiesti in doi...cand deja sentimentele dispar pentru o clipa macar din partea unuia dintre parteneri… nici cele mai lungi si mai calme pauze si nici cele mai optimiste previziuni nu pot face ca ceea ce a fost sa revina, chiar daca durerea din suflet este sfasietoare, dupa care intervine raceala transanta a partenerului care te priveste cu mila, o mila care te face sa te ridici de jos si sa te intrebi daca nu cumva esti mai bun decat ceea ce simte el/ea pentru tine, daca nu cumva meriti ceva mai bun; in fine dupa mult timp apare si raspunsul…in functie de fiecare….eu de exemplu nu ma consider mai bun si nu vreau sa cred si nici sa sper ca exista mai bine. Inima doare si asa va fi mereu pana in momentul in care apare un sentiment meschin numit INDIFERENTA….off Doamne il urasc…(pe el, pe sentiment)
Nu inteleg de ce trebuie sa ne bucuram atunci cand mai imbatranim cu un an si ne indepartam incet de copilarie si ne apropiem cu pasi repezi de batranete…Mi se pare absurd sa ma bucur ca in cateva zile voi fi mai batran cu un an, iar cand voi trage o bara pentru a face bilantul pe anul care a trecut voi redescoperi cu tristete ca nu am reusit sa ajung acolo unde mi-am dorit, ca nu sunt multumit de ceea ce mi s-a intamplat in anul ce a trecut…Nu simt nici o bucurie, ci din contra ma simt ca un condamnat care asteapta cumintel executia…Nu cred ca a imbatrani este o fericire ci dimpotriva este un motiv de tristete, mai ales atunci cand nu suntem indepliniti nici macar partial…Din aceste simple motive am decis ca anul acesta sa mai implinesc inca odata 25 de ani…si nu 28.
About me...how should I describe myself...the way I think I am, the way the others think I am, or the way I think the others see me? Or...should I describe myself after all? I would only list my qualities, you know...:P....that I am intelligent, beautiful, trustful, hard-working, a good friend, helpful.
Some people see me as childish, others see me as serious...I think I am both, it only depends on the relationship I have with different people at different moments. I don’t like to lie…and I also don’t like to be lied. My inspiration to write cames when my hart is heavy and I know I’m good at writing because some of my friends told me so. I don’t know how much it will last, my mood to write, but as long as I’ll feel like it I will keep on expressing myself.

Pentru toata lumea

Exista momente in viata cand te simti obosit, consumat...atunci e timpul sa incerci sa te detasezi de ceea ce inseamna factori negativi din viata ta si sa incepi pozitiv noi actiuni pe care sa le poti transforma din visuri si din idealuri in lucruri care pot sa fie atinse, bineinteles nu fara munca...pentru ca fara asta nu se prea poate. Cineva imi spunea zilele acestea ca nimic nu ar trebui macar sa ne impiedice sa visa..... Da.... Ok...De acord... Dar oare faptul ca ne permitem sa visam la lucruri foarte putin probabile nu ne va lasa un gust amar in gura atunci cand, poate, printr-un concurs de imprejurari nu putem atinge acel tel.

Eu sunt mai realist din fire, nu pot afirma insa ca nu imi place sa "visez".... numai ca eu incerc sa pastrez o oarecare doza de realism in tot ceea ce fac. Intr-adevar exista si acea satisfactie interioara atunci cand visul sau telul spre care tind este atins mai mult sau mai putin. Cu toate asta imi rezerv o doza suficienta de pragmatism incat atunci cand se intampla sa nu "ajung" unde mi-am propus, dezamagirea sa nu fie prea mare cu toate ca o dezamagire e o dezamagire oricat de mare sau mica ar fi ea. Nu sunt din un pesimist convins si nici nu pot fi datorita faptului ca "speranta moare ultima" si poate oricine sa imi spuna orice dar asta e filozofia mea de viata chiar si atunci cand sunt 0.01% sanse.... pentru mine inseamna ca exista sanse si nu ma las pana in momentul in care totul se incheie, bineinteles nu totdeauna se incheie favorabil dar exista si exceptii iar in acele momente e mai mare satisfactia decat atunci cand esti sigur ca toate se vor aranja. In fine, e o chestie mai complicata pe care sincer nu am chef acum sa o explic acum pentru ca asemanator tuturor oamenilor am si eu fixurile mele....

Asa ca, sincer, eu nu stiu cum e mai bine....sa fii un visator care vede totul in roz sau sa incercam sa fim putin mai realisti, mai pragmatici. Cred ca asta depinde de caracterul fiecaruia si de cat de mult este fiecare dispus sa "RISTE" visand...si totusi cred ca fara vise ar fi totul mai gri. Depinde numai de noi sa facem visele sa devina realitate si sa luam tot ce e mai bun de la viata.

Voi ce parere aveti?

Feel free to do what u want

Nu stiu de ce dar exact atunci cand trebuie sa nu...apar unele chestii care iti dau pur si simplu viata peste cap, exact atunci cand ai nevoie de stabilitate, de consecventa de obicei apare acel mic lucru care reusheste sa dea totul la o parte si sa schimbe adeseori nu in bine viata. Oare are vreun sens sa ne mai obosim sa facem ceva intr-adevar de care sa putem fi mandri in viata asta? Pentru ca oricum la un moment dat totul se va narui... O mai fi avad rost? Eu, unul sincer, nu stiu ce sa mai cred...Pentru mine este o mare dilema. Se poate atunci cand e nevoie sa incercam sa realizam imposibilul asta ori din orgoliu ori fortat de imprejurari ori pur si simplu din plictisela. De ce? Nu ar fi mai bine sa decidem asupra unor fapte, care mai tarziu sa aiba repercursiuni, la momentul potrivit?
Toti avem visuri si aspiratii, toti participam la acelasi obiectiv si anume sa fim fericiti. Cea mai mare provocare a oamenilor este ca nu stiu ce inseamna sa fii cu adevarat fericit si oare cum s-ar simti daca ar dobandi aceasta fericire. Isi petrec viata frustrati ca ar fi putut face mai mult sau ca ar fi putut fi fericiti daca ar fi avut mai multi bani, o slujba ideala….Eu, personal am ajuns la concluzia ca fericirea se poate castiga numai prin propriile resurse interioare si ca de fapt nu exista unitate de masura a vietii sau mai bine zis, a fericirii, nu am auzit pana acum pe nimeni spunand ca este **% fericit sau **%.... Poate ca daca am fi mai buni ,chiar si doar cu noi insine am fi cu siguranta mai fericiti, si poate ca daca am gasi fericirea noastra in viata celor din jur ne-ar fi mult mai bine. Ar trebui sa ne construim un echilibru intre ceea ce avem si ceea ce dorim sa avem, sa incercam sa privim partea plina a paharului, si cu siguranta ca ne-am simti mult mai bine.
Visuri, visuri si iar visuri....E bine oare sa mai si visam?.... E bine sa ne regasim in ceva ce este ireal? Putem face fata deziluziilor atunci cand realizam ca unele vise sunt intangibile?... Avem pretentia ca suntem oameni, ca suntem mai presus de alte "animale"... dar uneori instinctele, probabil si datorita faptului ca nu primeaza ratiunea, ne conduc la momente in care nu facem cele mai bune alegeri, nu reusim sa privim problema in esenta ei pentru ca este posibil ca in majoritatea cazurilor sa existe si parti pozitive a unei probleme....preferam sa privim negativist totul si in loc sa speram la ce e mai bine ne trezim ca luam decizii dupa cel mai grav scenariu posibil. E omeneste, iar atunci cand faci un lucru doar de amorul artei eu cred ca degeaba mai este facut. Poate uneori situatiile ar trebui analizate un pic altfel, cu mai multa detasare, punand in balanta atat parti pozitive cat si parti negative iar daca in acel moment nu reusim acest lucru sau partile negative primeaza....atunci sincer nu shtiu ce mai este de facut....
Cam asta ar fi....

Dupa mult timp...din inima

Dupa ceva timp, adica aproximativ o luna m-am hotarat ca e cazul sa revin...din pacate in postul acesta nu o sa scriu decat despre o particica din inima mea care a inghetat, din pacate nu am avut curaj pana acum sa o fac (sa scriu). De cand nu am mai scris despre chestii de genul acesta...mi se pare ca a trecut o vesnicie, pentru ca pentru mine acum trece mai greu si nu mai sunt receptiv la nevoile/dorintele oamenilor ca pana acum ceva timp in urma. Am devenit mai egoist pentru ca pana la urma am realizat ca a venit si vremea mea, vremea in care sa fiu eu cu mine insumi, o vreme sa imi pun gandurile in ordine, sa ma ridic de acolo de jos unde am fost aruncat cu sau fara buna stiinta, sa ma scutur si sa incerc din rasputeri sa merg mai departe...acolo departe unde trebuie si stiu ca intr-o zi voi ajunge chiar daca drumul ca orice cale ascendenta e plin de hopuri si de incercari.

Au trecut trei ani si cateva luni

Au trecut trei ani si cateva luni...timp in care am colectionat si am pus la pastrare amintiri, majoritatea placute dar si o serie de dezamagiri care puse in balanta uneori, in momente de durere, cantaresc mai mult decat acele crampeie de "adevar" pe care pretindem ca le aflam la un moment dat. Nu voi reusi niciodata sa inteleg comportamentul oamenilor si mai ales al femeilor dar totusi am ajuns la o concluzie si anume: nu sunt nici primul si probabil nici ultimul om care incearca sa patrunda in mintea unei femei si care reuseste sa iasa de acolo mai "sifonat" decat de obicei...asa ca din partea mea....nu mai exista speranta ca cineva sa afle ce ascunde mintea lor...
Timpul zboara atunci cand ai sau cel putin crezi ca ai pe cineva alaturi care sa te asculte, sa te imbarbateze cand ai nevoie, sa fie langa tine im momentele cand ajungi la disperare sau cand in noptile lungi ai nevoie de o vorba buna... In fine...toate astea se naruie foarte repede atunci cand egoul primeaza iar cand o actiune gresita duce la daramarea unui posibil viitor construit pe un morman de iluzii marete si foarte exagerate. Timpul mi-a aratat ca este total gresit sa crezi in himere, in ceva ce nu exista, ceva care nu merita nici macar sa fie luat in calcul.
In consecinta, nu merita sa iti petreci o parte din viata cu cineva care nu e dispus sa faca acelasi lucru. Aici nu mai e vorba de o relatie...e o iluzie.
Intr-un sfarsit raman amintirile frumoase, zilele de viata adevarata cand alaturi de persoana iubita radea cerul pentru amandoi. Acum e iarna si afara si in suflet iar realitatea ne ajuta sa trecem peste frigul atat interior cat si exterior. Este normal ca sufletul sa aiba de suferit pentru ca atat timp nu se poate sterge cu un burete ca si cum ar fi creta pe tabla de la scoala. Cel mai dureros este atunci cand cel de alaturi iti intoarce spatele si te gasesti singur intr-o relatie care la un moment dat datorita racelii iti dai seama ca nu mai are nici un viitor.
Nu stiu de ce dar parca m-am trezit dintr-un somn, dintr-un vis care spre sfarsit se transformase intr-un cosmar rece, cateodata dand senzatia de raceala de piatra... Dar cam gata cu real lifeul pe ziua de azi...Astept commenturi de la voi pe tema generala nu pe o relatie in particular...

Ce daruri accepti...

Lângã Tokio trãia un vestit razboinic Samurai, care a decis sã-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune cã în ciuda varstei înaintate, el putea înfrange orice adversar.
Intr-o dupã-amiazã, un luptãtor - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns în localitatea unde trãia bãtrânul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la luptã, astepta pânã când adversarul fãcea prima miscare si apoi contraataca cu vitezã.
Tânãrul luptãtor nu pierduse încã nici o luptã. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sã-l învingã pentru a-si mãri faima.
Toti studentii erau împotriva luptei, dar bãtrânul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti în piata din centrul orasului, iar tânãrul a început sã-l insulte pe Samurai. A aruncat câteva pietre în directia lui, l-a scuipat în fatã, i-a aruncat toate insultele ce existã sub soare, i-a insultat pânã si pe stramosii sãi.
Timp de câteva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bãtrânul rãmânea impasibil. La sfârsitul dupã-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat.
Deceptionati de faptul ca maestrul primise atât de multe insulte si provocãri, studentii l-au întrebat:
- Cum ai putut rãbda atât de multã umilintã? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar dacã stiai cã ai fi pierdut, în loc sã-ti expui lasitatea în fata tuturor?
- Dacã cineva vine la tine cu un dar si tu nu îl primesti, cui apartine darul? întrebã Samuraiul.
-Celui care ti l-a oferit, replicã unul dintre discipoli.
- La fel si cu orice mânie, insultã sau invidie, spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continuã sã apartinã celui care le-a purtat.
In viata de zi cu zi sunt nenumãrate situatiile în care ne trezim prinsi fãrã sã vrem în tot felul de situatii nedorite.
Fiecare clipã îsi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne încurcã. Totul depinde de noi. Putem alege sã acceptãm orice dar si sã ne lãsãm atrasi în jocul altora, sau sã fim selectivi… si sã acceptãm doar acele daruri care ne ajutã în cresterea noastrã.

Mihaiela Runceanu - o legenda a muzicii romanesti

Ca de obicei ma aflam acasa in fata televizorului si am descoperit la o emisiune noua de divertisment de pe un post de televiziune romanesc ca melodiile vechi au cam inceput sa imi placa asa ca m-am hotarat sa postez un articol despre una dintre cele mai cunoscute cantarete de muzica usoara romaneasca si anume Mihaiela Runceanu. Cuvintele sunt de prisos asa ca voi lasa melodiile sa vorbeasca pentru mine...












De ce oare trebuie sa ne batem joc si sa uitam de adevaratele valori ale neamului asta? De ce trebuie sa fim asa de pagani? De ce promovam chicismele? De ce uitam adevaratele valori si personalitati ale acestui popor? De ce ne complacem in mediocritatea exprimata prin cuvinte a unor interpreti de doi lei si-i uitam pe cei de valoare...? Off Doamne....
Sincer sper ca v-a placut ceea ce am postat aici pentru ca mie unul sincer imi inmoaie inima oricine vorbeste sau canta de dragoste... Ce parere aveti de asta?...

Ce ascult si ce imi place...Revenire

Dupa cum am spus in postul de mai de multa vreme voi reveni cu muzica noua sau veche....defapt ceea ce ascult eu si ce imi place mie....corect nu?

Muzica mea de chill out...cu ea am crescut cam de cand a aparut si sincer nici nu gasesc ceva mai de calitate decat ceea ce fac oamenii acestia...P.S.: nice ladyz............

Iar asta e piesa pieselor... pentru ca este special pusa aici pentru cineva foarte special...se stie ea cine e...

Acestea sunt doar cateva melodii care le mai ascult din cand in cand...

Voi ce parere aveti?